Dau nebunul meu pe-un rege? Ori suntem nebuni, ori nu mai suntem!
Pe tabla de șah a politicii românești… șah pe dracu! la ce nivel au politicienii noști, mai degrabă tabla de table… mda, dar atunci nu mai merge jocul de cuvinte cu nebunul și regele… nu mai merge pe dracu! mai contează?! Mai contează ceva în țara asta? Pe tabla de șah a politicii românești, așadar, pe lângă stafidiții pioni cu/(că) care am fost obișnuiți până acum, pe lângă nebuni, cai și cai breji și iepe, ce stau capră… de fapt, stai că asta-i din alt film… din altul pe dracu! tot din ăsta e! pe tabla asta de șah, așadar, aveam și până acum regi, însă numai regi din-ăștia făcuți ad-hoc, autointitulați, unși nu ai lui Dumnezeu, ci ai manelelor, ai rrromilor, ai fotbalului, ai mafiei, baroni locali și alte asemenea titulaturi nobiliare scoase direct din Evul Mediu. Aveam așadar regi, dar nu monarhie! Acum, de ceva vreme, un mic procent de old time-rși visează la rege, la regele românilor, nu la al romilor, la monarhie! Monarhia, monarhia salvează România!
Hai, pe bune?!
Pe lângă faptul că România nu-o mai poate salva nimeni și nimic, stau eu și mă-ntreb ca prostul, de unde-acest curent medieval pe plaiurile noastre mioritice, de unde-aceste nostalgii pe bieții noștri români, altele decât nostalgiile comuniste?
Din păcate, la noi nu există funcții, există doar oameni. Așa cum în biologie se spune că funcția creează organul, nu putea afirma în politică și-n administrație că funcția face omul – să fie pe măsura și circumscris demnităților, drepturilor și responsabilităților funcției. La noi, nici un președinte nu a făcut un pas înapoi, după ce a primit acea funcție, să mai renunțe, din momentul investirii, la sine, și să îmbrace haina unei președinții reprezentative. Președintele nu ar mai fi trebuit, din momentul în care a ajuns președinte, să se cheme Iliescu, Constantinescu, Băsescu. Nu. Președintele ar fi trebuit să iasă din sine, să renunțe la orgoliile și la persoana sa și să devină simplu: România, românii. Dacă foștii noștri președinți ar fi făcut asta, acum nu ar mai exista un colosal procent de români care să disprețuiască visceral președinția și n-ar mai exista nici procentul infim de români care să viseze după regi și cai verzi pe pereții istoriei. Numai că președinții noștri nu au fost ai noștri, ci strict ai grupurilor lor de interese (a se citi mafiei, în sensul larg al cuvântului). Au fost președinții baronilor, ai cercurilor intime ce sugeau din țâța puterii în partidele care i-au adus în funcție, au fost președinții pesedeului, ai pediștilor, ai băsiștilor, ai iștilot în general. Mulți au supt ce-a curs din/ de la virilii președinți, ce le-au slobozit multora din multul lor câte puțin. Puțini însă, mult prea puțini la nivel de țară, de populație. Așa că majoritatea nu au fost reprezentați niciodată de niciunii, și nu au supt nimic, decât … !
Așa că acum vin monarhiștii să ne bage pe gât un rege. De ce nu înghit eu broasca asta? Ei zic că președintele e ales pe un număr limitat de ani, pe când regele e pe viață. Așa, și? – Așa că președintele taie și spânzură numai pentru el și ai lui, că timpu-i-i limitat și nu și-l pierde cu țara, pe când regele e pe viață, are ce mânca și ce bea și ce… și-atât!, că-i dă țara evident, țară pentru care însă regele face sluj. Rimează cu Cluj. Regele e așadar în slujba țării, nu a intereselor personale, că are timp o viață să tot fie rege de să se sature și de regalitate, și de țară, și de el însuși chiar, și gândește astfel proiecte pentru țara lui, pe viață. Păi bine, monarhiștilor, dar dacă președintele îl aleg pe perioadă determinată și nu e bun, zboară, puiule, zboară! Hai că poate mai ia un mandat, că-l sprijină ăi de sus (Dumnezeu sau dracul, evident), dar atât. Nu ne mănâncă viața. Doar o parte din ea. În schimb, daca regele e pe viață și nu e bun, am pus-o. Pe-Acela nu-l mai schimbă nimeni că-are impresia că Ăl de Sus l-a pus. Și, regele, dacă e prin naștere rege, e cum dă Domnul… Domnul a luat, Domnul a dat, vorba aia… nu numai bine, ci și rău, în mintea și-n sufletul omului.
Dar stați așa, monarhiștilor, că de abia acum încep să mă enervez de-a binelea, când aud cuvântul ,,naștere”! Păi cum adică, măi monarhiștilor, să fie prin NAȘTERE unul rege, și-altul supus? Păi drept e asta? Dar ce vină am eu că m-am născut din oameni normali și ce drept are el să fie deasupra mea numai pentru că s-a născut din oameni ce de generații-și spun regi? Și cu egalitatea de șansă cum rămâne? (De demnitate umană nici nu mai întreb…) Da, știu, nici acum nu prea am șanse să ajung președinte, să fiu primul om în stat. Dar dacă-s suficient de nebun și-mi pune dracu-n minte, pot să lupt până mor pentru asta! Pot spera, pot încerca, pot îmbătrâni frumos sau urât, încercând fără să ajung, dar pot, am o șansă, sunt egal, cel puțin la modul teoretic, cel puțin ca și candidat, cu acela de câștigă funcția. Și știu că-s egal ca om cu el, sunt egal să vreau și să încerc. Fără șanse reale, cu șanse reale, nu contează asta. Dar nu-s supusul lui, sunt egalul lui, iar după ce unul ajunge președinte, el nu ajunge rege iar eu vasal, ci el, cel puțin teoretic, e reprezentantul și sluga mea.
E mai demn așadar pentru mine, monarhiștilor, să am un președinte, decât un rege. Pentru că și dacă președintele acela se vrea jucător, și dacă face pe nebunul sau pe regele cu mine și cu țara, tot nu e rege, e doar nebun! Și-l pot trage de mânecă, și-l pot da jos, sau măcar pot lupta să-l dau jos, prin mijloace legale, de care dispun prin legea în fața căreia suntem toți egali. Sau cel puțin ar trebui să fim. Sunt demn așadar atunci când sunt condus de un președinte ce trebuie să mă reprezinte și să mă slujească pe mine ca cetățean. Sunt mult mai demn oricum decât ca supus al unui rege, rege doar prin faptul că a făcut sex tatăl lui regele cu mama sa regina, și i-a dat lui naștere. Nu salvează asta România, haideți să fim serioși. Asta vă salvează doar pe voi de deziluzia și resemnarea de a trăi în această lume nedreaptă, în care președintele nu își respectă funcția și cetățenii; visurile voastre monarhice vă întrețin doar speranța de mai bine. Pe care eu nu v-o împărtășesc. Nu asta e soluția de mai bine. Regele, ca orice închipuită persoană providențială, e o iluzie. Nu e nicio diferență între himerele cu blazon și cele fără.
Eu cred că educația salvează România, ridicarea nivelului acestui popor de la firul ierbii, prin cultură, prin cultura bunului simț, a respectului pentru lege, pentru aproape, pentru natură, pentru instituții, pentru țară. Dragostea față de carte, față de vecin, față de coleg, de rude, de prieteni și de dușmani, dragostea față de țară și de sine salvează România. România doar poate salva România. Nimeni din-afară. Nimeni dinăuntru, ca persoană singulară și providențială. Populația doar se poate salva pe sine prin ridicarea nivelului său moral și spiritual, prin dragostea și respectul dintre român și român, care ne-ar putea face din populație popor, din colonie, țară. Și fiindcă președintele este emanația poporului, așa cum dintr-un popor nebun poate ieși un președinte nebun, dintr-un popor înțelept sunt șanse mari să fie ales un președinte înțelept. Să se nască în popor mai mulți posibili președinți, să crească alături de popor, să-i cunoască suferințele și bucuriile, din mijlocul poporului, și-apoi să se înfrunte în fața națiunii, care să aleagă pe care-i place și pe care-l crede mai bun! Nu vreau un rege născut străin de oamenii cu sânge roșu, colorat astfel prin lacrimi de bucurie și de tristețe. Nu vreau să mă conducă unul cu sânge prezumat de-o altă culoare decât mine, când eu văd că nu e nicio diferență de fapt. Nu vreau sânge așa-zis albastru, ci sânge roșu de om dintre oameni! Vreau un ,,nebun” în fruntea țării, nu un rege, un nebun înțelept cu minte cuminte, cu sânge roșu și cald, cu inimă din popor, pentru popor! Un nebun înțelept sau prost, cult sau incult, patriot sau nu, la fel ca noi, vreau! Vreau să fiu condus de un conducător ce-și merită poporul, poporul meritându-și conducătorii. Rege să fie fiecare-n viața lui, nobil și drept, și rege-i va fi atunci și nebunul! Ori suntem nebuni buni, ori nu mai suntem. Regi oricum nu putem fi și supuși de regi nu vrem. Nu există oameni și oameni. Doar oameni. Restul sunt povești vânătorești din alte timpuri și vremuri. Apuse.
P.S. Stimați monarhiști, nu o luați personal. Trăiască regele din fiecare din noi! Sănătate și virtute!
Articol scris de Florin Moldovan
Despre Autor
