Traseiști fără principii și traseiști din principii – la vremuri noi, tot același gunoi

Prea ne-am obișnuit să catalogăm oamenii fără a ține cont de contexte și de nuanțe fine. Prea din topor judecăm și oamenii politici. Traseismul în politică este înjurat și disprețuit ca trădare și oportunism. Iubim trădarea, dar îi urâm, desigur, pe trădători. E plin de traseiști, politica e-o curvă, dar nu toți traseiștii sunt la fel. Există două tipuri principale de traseiști:

– traseiști din principii, curve morale, ajunse curve din cauza coloanei vertebrale prea drepte

– traseiști fără principii, curve imorale, ajunse curve cu ajutorul coloanei vertebrale deosebit de sinuoase și de flexibile

Vorbesc prostii? Haideți să vă explic:

Traseiștii din principii.

Să presupunem că un om inteligent, cult, cu principii și idei, care știe să scrie, să citească și să gândească, decide să intre într-un partid, să zicem istoric, nu de-astea apărute peste noapte la televizor, mânat acolo de aura luminoasă a partidului, a doctrinei, a oamenilor ce din-afară par intelectuali rasați, persoane inteligente, la fel de culte-n cap ca și personajul nostru, care știu și ele să scrie, să citească și să gândească, doar asta se învață în clasele primare și e de neconceput că membri mândri ai unui mare partid să nu știe lucruri elementare, ca de exemplu să-și lege șireturile, să pună liniuță între mi și au, miau făcând doar pisica, atunci când o calci pe coadă… Bun, deci omul nostru se înscrie în partid. La început e impresionat. Oameni puternici, ce-și dau aere de mare importanță, ce-nvârt ideile precum porcul bostanul, parlamentari, directori, oameni cu funcții, dezbateri, ședințe… ce mai… high class, nu alta! La început. Numai că prima impresie nu ține și proaspătul nostru aspirant politic constată destul de repede că partidul nu e ce credea el, o agora a elitelor, ci e o cocină unde porcii mistreți se luptă în mocirlă cu porcii domestici, de nu mai știi care-i unul și care-i altul, toți fiind mânjiți cu-același rahat și lipsă de scrupule. Ba mai mult, descoperă că fauna din partid a ratat clasele elementare, fiindcă e certată rău cu limba română, fiind pricepută doar la limba anatomică, pe care o folosesc majoritatea metaforic în lupta pentru parvenire, lingând suav și cu talent șeful cel mare, de la care curge mierea puterii. Se uită-n jur omul nostru politic, vede că, totuși, cam toți sunt la fel, și prin celelalte partide, și-atunci decide să rămână unde e. Luptă și luptă, ani de zile, și dă-i și dă-i, și luptă și luptă, și se trezește că prin eforturile conjugate ale lui și-ale partidului dușmanii politici sunt învinși și partidul iubit ajunge la guvernare. Perfect până aici. Numai că, odată ajunși la guvernare, porcii ce mai demult se bălăcăreau reciproc în oficina partidului, acum își ascut colți lungi și, ajunși la putere, împrumută, odată cu scaunele celor înlăturați, și năravurile fostei puteri. Iar politicianul nostru moral, idealist, ce nu a intrat în politică numai ca să-și tocească colții rozând ciolanul și să-și usuce limba umedă pe fesele șefului de organizație, se trezește într-o situație și într-o postură lipsită de demnitate. Pe de o parte, cei alături de care a luptat sunt la fel ca și cei împotriva cărora a dus lupta, pe de altă parte conducerea partidului e mult sub nivelul său (și moral, și intelectual și oricum), așa că nu-l mai reprezintă, ba chiar îl umilește faptul de a fi reprezentat de oameni pe care, evident, nu-i mai poate respecta și alături de care nu se mai regăsește. E o trădare dacă părăsește partidul? Dacă după câțiva ani de relație constați că iubita ta e o curvă, ce te-a înșelat cu toți prietenii și dușmanii, dacă după ce constați fără urmă de îndoială că nu e deloc cea care credeai tu la început că e, și o părăsești pentru alta, se cheamă că ești și tu un curvar? Că i-ai trădat încrederea? Ei bine, nu. Un om care pleacă dintr-un partid în care nu se mai regăsește, pentru a intra în rândurile altuia, în care e posibil să se regăsească, e numit un traseist, da, dar e un traseist din morală, din principii, e un trădător fără obiectul trădării. Mai ales dacă nici nu are nimic material de câștigat din asta, decât demnitatea sa personală și liniștea sufletească de a nu mai fi subordonat unor idioți. Iar situația se poate repeta. Personajul nostru politic poate intra într-un al doilea, într-un al treilea partid, poate încerca, poate fi dezamăgit și o poate lua de la capăt. E ca într-o relație. Nu poți știi de la început în ce intri: poate fi mai bine decât te-ai așteptat, poate fi mai rău. Dar până nu încerci, până nu ești în relație, nu poți ști cum e cealaltă persoană, cum va fi relația. Iar dincolo de doctrine și programe și bla-bla-urile astea pe care nu le mai crede nimeni, un partid politic înseamnă un grup de oameni care relaționează. Poți avea o relație de iubire, adică una idealistă, bazată pe apreciere, pe respect și sprijin reciproc în realizarea scopurilor comune, ori una bazată pe sex, în care tu le-o tragi mereu celorlalți pentru satisfacții personale, sau ceilalți ți-o trag ție (fiindcă plăcere reciprocă în politică nu prea există), sau una oportunistă, bazată pur și simplu pe profitorie fără scrupule și margini. Ca și-n viață, ăștia idealiștii au de-a face cu cei care le-o trag și cu profitorii care trag foloasele. Unii dintre idealiști  stau ca proștii-ntr-un partid și suportă astfel de tratamente din partea unora mai proști ca ei dar mai cu tupeu, care astfel îi folosesc ca pe proști; alții pleacă spre o nouă relație, devenind astfel traseiști, fără să fie de fapt, fiindcă nu câștigă altceva prin trădarea lor decât demnitate și respect de sine. Și o nouă șansă (iluzorie).

Traseiștii fără principii.

Aici nu e mult de spus. Intră într-un partid, profită cât pot, rod ciolanul până nu mai este, apoi pleacă la altul unde este un os de ros. Ăștia n-au principii, au doar interese. Sunt mercenari. Mercenarii propriului interes și luptători pentru cauza partidului, atâta timp cât dinspre cauza partidului le curge lor laptele și mierea. Apoi trădează. De obicei pleacă din partidele aflate în opoziție în partidele aflate la guvernare. Ei sunt un motiv în plus pentru care cealaltă categorie de traseiști, cei din principii, pleacă din propriile partide, invadate de adevărații trădători, foștii adversari, ce vin acum să savureze victoria luptei ce a fost purtată contra lor, de vechii activiști, cu sacrificii de toate felurile: timp, bani, nervi, stres etc.

Prima categorie de traseiști, cei cu moralitatea la purtător, sunt oameni care de fapt își pierd timpul într-o politică ce, conținând partide de tipul ,,aceeași mizerie”, nu îi va putea niciodată satisface. A doua categorie e mereu satisfăcută, fiind reprezentată de porci pentru care mizeria e endemică, e spațiul lor vital, în care se simt și se desfășoară cel mai bine.

Există justificări pentru traseiștii din principii, există justificări și pentru cei fără principii. Cazuistică morală și imorală se poate crea pentru orice. Dar curve sunt ambele categorii, la urma urmei. Când stai pe Calea Turzii noaptea așteptând tiriștii să te ia, nu poți spune că nu ești curvă, fiindcă tu cauți iubirea vieții tale acolo și nu sex pe bani. Din păcate, în politică, dacă stai în garaj, da, ești mașină. Dacă te bagi în troacă, ești porc și te mănâncă porcii… Sunt curve și curve. Dar curve traseiste sunt doar cei fără principii. Ăia ce schimbă partidele din principii sunt doar curve și atât – nu-i reprezintă traseul, centura, dar nu știu să-și caute calea pe drumuri mai decente în altă parte, departe.

Pe traseul politic, gunoiul se mută mereu dintr-o parte într-alta și indiferent de justificări și de etichetări putem constata întotdeauna cu resemnare: ,,la vremuri noi, tot același gunoi!” Rău de noi…

About Author

VOCEA CLUJULUI

See author's posts