Dan Tarcea, viceprimar : Guvernul PSD-ALDE dorește ștergerea Clujului de pe harta Europei

Unul dintre oamenii care nu stiu de gluma este viceprimarul liberal Dan Tarcea, Acesta loveste extrem de dur si binevenit, in nucleul PSD-ALDE. Iata ce spune :

Naționalizarea PSD-ALDE, după modelul comunist

Creșterea economiei locale și a investițiilor din zonă este înfrânată cu bună știință de către actuala guvernare. Municipiul Cluj-Napoca a fost văduvit anul acesta cu 28 de milioane de euro, cu alte cuvinte, Guvernul PSD-ALDE a naționalizat 28 milioane de euro din banii produși de economia locală clujeană, în condițiile în care, la finalul anului trecut, am solicitat tuturor parlamentarilor de Cluj, indiferent de orientarea politică, să respingă în Parlament această propunere şi să susţină majorarea cotelor din impozitul pe venit de la 43% la 60% pentru a nu pierde banii. Demersul nostru nu a avut însă succes, parlamentarii PSD-ALDE votând naționalizarea celor 28 miloane euro în fiecare an, pierzând astfel o treime din bugetul de investiţii al municipiului pe 2018.

După ce bugetul municipiului a fost puternic secat de Guvernarea PSD-ALDE, acum se încearcă să fie luate de către Ministerul Tineretului şi Sportului două mari obiective plătite din buzunarul clujenilor: Cluj Arena şi Sala Polivalentă. Se încearcă astfel naționalizarea investițiilor făcute de către administrația locală.

Primăria Municipiului Cluj-Napoca si Consiliul Judetean au realizat din fonduri proprii infrastructura sportivă care a permis României găzduirea unor competiții de rang internațional. Ne-am făcut loc pe harta mondială a sportului și am devenit European City of Sport în 2018. Am fost nevoiți să ne gospodărim singuri pe toate planurile, inclusiv la capitolul Centurii Metropolitane, proiect uitat ani de zile de către Guvern. Ca efect direct al tergiversării acestui proiect, Guvernarea PSD-ALDE a reușit să facă pași înapoi în drumul nostru către Europa. Deschiderea și conectarea cu lumea europeană se rupe din cauza unor orgolii politice și a unei incompetențe a mai multor Guverne PSD-ALDE care, s-au definit prin instabilitate și decizii luate în pripă.

Zilele trecute, premierul Viorica Dăncilă (sperăm că din pură dezinformare) a afirmat că Spitalul Regional de Urgență nu se va mai construi în județul Cluj ci la Târgu Mureș, în condițiile în care demersurile au fost începute de către Consiliul Județean Cluj încă de anul trecut. O declarație care aruncă în aer întreaga muncă depusă de administrațiile locale. Dacă din fruntea guvernului se pleacă cu premisa “nu se poate”, atunci în aceeași direcție va fi târâtă și țara noastră.

Somez parlametarii de Cluj ai PSD-ALDE să comunice public măsurile pe care le vor lua pentru stoparea jafului de către Guvern la adresa locuitorilor Municipiului Cluj-Napoca și ai județului Cluj și, de asemenea, să ne comunice care au fost pozițiile lor la deciziile Guvernului de naționalizare a resurselor bugetare.

Guvernul PSD-ALDE dorește ștergerea Clujului de pe harta Europei, poziție câștigată prin munca și efortul clujenilor.

Preşedinte
PNL Cluj-Napoca,
Viceprimar Dan Tarcea”

Comunicat Ministerul Tineretului și Sportului:
„În legătură cu informațiile care au apărut în ultimele 24 de ore în presa din Cluj, referitoare la o așa zisă naționalizare a stadionului Cluj Arena și a Sălii Polivalente din Cluj, facem următoarele precizări:

MTS nu intenționează să preia sub nici o formă nici proprietatea și nici administrarea celor două baze sportive; Declarațiile respective au fost făcute de către directorul executiv DJTS Cluj în nume exclusiv personal, fără știința MTS și fără nici un temei legal. I s-a solicitat domnului director să precizeze că punctul său de vedere nu este împărtășit de MTS și nu reprezintă sub nici o formă MTS, cu rugamintea de a nu mai lansa astfel de idei și subiecte care nu au legătură cu realitatea.
Biroul de presă”

 

Despre Autor