Zeci de mii de români ascultaţi telefonic ilegal

sriZeci de mii de interceptari ale convorbirilor telefonice in asa zisul temei al securitatii nationale sunt ilegale.
Nu mai putin de sapte legi permit declarativ interceptarea comunicatiilor, dar nu exista o lege care sa reglementeze regimul activitatilor de interceptare si protectia informatiilor privind persoanele interceptate ca legaturi ale suspectilor, fara a face obiectul autorizarilor de interceptare.
In perioada 1980-1988, potrivit cercetatorilor arhivelor securitatii, s-au aprobat 1310 interceptari si 123 de filaje.
Potrivit datelor comunicate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, numărul de interceptări telefonice dar şi de înregistrări ambientale a crescut de la an la an. ÎCCJ a emis, în perioada 2005 – 1 noiembrie 2010, un număr de 13 932 mandate de interceptare în baza legii siguranţei naţionale (anul 2005 – 1554; anul 2006 – 2392; anul 2007 – 1985; anul 2008 – 2225; anul 2009 – 3011 ; 1 ianuarie – 1 noiembrie 2010 – 2765). În anii 2010-2011, dacă avem în vedere ultimele date oficiale, media anuală a fost dublată. Concluzia care se impune de la sine, este ca, in fiecare an luat in parte, s-au realizat mai multe interceptari decat a efectuat securitatea in noua ani !
Anterior, între anii 1991 şi 2004, mandatele au fost emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu mai multă largheţe. Acceptând, totuşi, media anuală a perioadei de după 2004, rezultă minimum alte 30.000 de mandate (dar, mai exact, cu ceva peste 38.000). Dacă la fiecare dintre aceste mandate luăm în calcul agenda convorbirilor şi legăturilor telefonice zilnice ale persoanelor interceptate, vor rezulta lesne peste un milion de persoane şi informaţiile aferente. Cunosc toate aceste persoane că au fost interceptate, expres sau incidental? Au ele posibilitatea să constate ce informaţii au fost prelucrate, ce circuit au urmat, cine le-a accesat şi împotriva cui să se îndrepte pentru eventualele divulgări ori utilizări, fără consimţământ, ale datelor privind viaţa lor intimă, familială sau privată? Dar dacă le-a fost violat secretul economic al afacerilor şi au fost trimişi în faliment?!
Absenţa unei legi a regimului interceptărilor care să instituie proceduri şi garanţii de prelucrare securizată a informaţiilor, anonimizare a persoanelor fără legătură cu obiectul detaliat al mandatului, absenţa regulilor de ordonare şi păstrare a suportului informaţiilor rezultate din interceptări, abuzul parchetelor de a nu cerceta scurgerile de informaţii cu caracter infracţional, nerespectarea confidenţialităţii instrucţiei penale şi multe alte situaţii pentru care legea nu este predictilă se constituie în tot atâtea premise de atenate la adresa libertăţii persoanei.
Mandatele emise în temeiul art. 13 al Legii nr. 14 /1992 privind securitatea naţională între 26 iulie 1991 şi 25 noiembrie 2004 au autorizat interceptările fără respectarea cerinţei de fond a însuşi textului de lege menţionat, care trimitea la respectarea prevederilor Codului de procedură penală, inoperante în cazurile actelor de obţinere a informaţiilor prin operaţiuni tehnice, deoarece serviciile de informaţii nu sunt îndrituite a efectua acte procedurale.
Modificările Codului de procedură penală din anul 2004 şi o decizie a Curţii Constituţionale au făcut inoperante dispoziţiile legii siguranţei nationale referitoare la interceptări.
Faţă de situaţia creată, dispoziţiile respective au fost traslatate în art. 20 al Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului. Reglementarea total atipică, mai corect spus lipsa de reglementare a regimului interceptării comunicaţiilor, dar şi a altor operaţiuni de culegere de informaţii care implică intruziunea în drepturile şi libertăţile fundamentale, viaţa intimă, familială şi privată a persoanei au creat posibilitatea ca “toată lumea să spioneze pe toată lumea”, dar niciodată să nu se ştie cine răspunde de violarea Titlului II al Constituţiei României (“Drepturile şi libertăţile şi îndatoririle fundamentale”) şi a Capitolului II din Titlul II al Codului penal (“Infracţiuni contra libertăţii persoanei”).
Crearea si utilizarea ofiterilor acoperiti este doar o posibilitate enuntata, fara a fi reglementata legal.
Consecinta absentei cadrului legal de stabilire a situatiilor, conditiilor si limitelor utilizarii ofiterilor acoperiti a condus la abuzuri incredibile, cu consecinte negative dintre cele mai grave asupra independentei justitiei, a libertatii presei , liberei initiative in afaceri, functionarii democratice a partidelor si chiar a puterii legislative.
Daca nu se va pune capat dereglementarii si dezordinii in chestiunea operatiunilor sub acoperire, nu va trece prea mult timp pana se va pune problema ca unele institutii sa fie eliberate de sub ocupatia “serviciilor specializate” si infiltrate cu profesionistii de care este nevoie pentru functionarea lor doar in temeiul legii.

Follow me!

Subscribe To Our Newsletter

Politicianul – omul politic al zilelor noastre?!

Posibil ca imaginea politicianului român, în această perioadă,  să fie mai degrabă confuză decât elucidată...

Închide