Vreau să fiu prost!

De când m-am născut, m-am lovit de prostia altora, a celorlalți, a celor mari și mulți. De prostia crasă, ordinară, josnică și închipuită a celor ce se credeau mereu mai mari și mai deștepți, așa cum se cred și acum. Mereu am avut conștiința inteligenței mele, dată de faptul că eu, deși mic și luat de prost, sesizam mereu că lumea e strâmbă și nefericit croită, cu defecte monstruoase date nu de natura intrinsecă a existenței, de legile firii, ci de legile prostiei umane, atotcuprinzătoare, ubicue și covârșitoare. Dar asta nu mi-a ajutat la nimic, din contră, mi-a dăunat grav, fiindcă toată viața am fost într-un război fățiș contra proștilor și a prostiei, război ce mi-a măcinat nervii și timpul. Dar, gata!… acum, la 29 de ani, mă gândesc să predau armele și să mă convertesc la marele cult al prostiei. De ce?

– Proștii sunt mulți! – și de aici consecințe, cauze și efecte politice inexpugnabile. Trăim într-o prost-înțeleasă democrație, în care puterea este, chipurile, a celor mulți. Logic, dacă cei mulți sunt proști, iar democrația înseamnă dictatura majorității, înseamnă că trăim într-o deplină dictatură a proștilor și a prostiei. Pe de o parte, ,,prostimea” votează, fiindcă intelectualii și inteligenții stau acasă și cârcotesc nemulțumiți că nu au niciun deștept – candidat, pe care să îl voteze (bineînțeles că nimeni nu e mai deștept ca ei!). Pe de altă parte, ,,prostimea” de cele mai multe ori candidează, fiindcă deștepții nici nu votează, dar nici nu se implică activ în politică, deci nici nu candidează, fiindcă această activitate socială – troacă de porci, e prea murdară, prea insalubră și meschină pentru ei, spirite fine și intelectuali rasați. Puținii politicieni inteligenți, dar cinici și lipsiți de scrupule, conduși doar de steaua călăuzitoare (căzătoare) a interesului personal, cunosc mecanica fină a prostiei ce caracterizează societatea românească de ieri și de azi, și manipulează grosier prostimea votantă și ,,candidantă” pentru a își realiza scopurile și îngustele, venalele lor interese personale. Și atunci, eu, ca deșteptul, cu cine votez?! Dacă mă fac prost, măcar iau câte-o plasă de la fiecare și votez la nimereală sau la cald, în funcție de care hăhăie mai simpatic, ultimul.

–  La nivel de carieră, deși m-am crezut toată viața deștept, am făcut prostia – marea prostie! – de a mă face intelectual și nu muncitor, sau vreun Dorel, adică vreun pseudo-muncitor sprijinitor de excavatoare pe leneșele șantiere ale patriei. Am ales, așadar, să fac parte din categoria socială cea mai disprețuită și dezavantajată de către marea masă a societății – și a politicienilor. Intelectualul este un om care, ,,cum ar veni”, muncește cu mintea; dar ce e aia, muncă cu mintea?!… adică stai tu și te gândești așa, îți plimbi gândurile prin moalele capului și ochii prin tavan, slobozești pe gură sau pe hârtie gândurile astea care îți vin, nu se știe de unde, de aiurea, și să mai fii și plătit pentru asta?!! Marș la muncă, la lopată, la șaibă, pune mâna și fă ceva concret pentru țară, nu numai teorii inepte și nesănătoase, critici și comentarii negative la adresa prostiei stării de fapt! Munca fizică îl înalță pe om din nevoi și din durere, nu contemplațiile seci ale intelectualilor și ale filosofilor, drept urmare, fiindcă de tinichigii și chelneri are patria noastră mumă nevoie, ei sunt bine plătiți și apreciați, chiar la nivel prezidențial. Intelectualii, în mizerie! salariul minim pe economie! muncă multă, birocratică! să fie ocupați și să nu aibă timp să deschidă gura contra clasei dominante a proștilor care ne conduc! Într-o lume a proștilor, nu e alegere mai proastă decât să te faci vreun filosof, profesor, medic, sau alte așa-zise profesii, ce implică pentru exercitarea lor și capul. Capul e ceva ce stă pe umeri pentru a fi plecat și pentru a da din el afirmativ atunci când ți se cere de sus, de la domnie! Atât! Capul ridicat, proștii ți-l taie. Și sunt mereu perseverenți, siguri pe ei, tupeiști și neînduplecați în prostia lor, nu se lasă până nu ți-l pleacă sau taie. Iar dacă ai capul tare, poziționat pe o coloană vertebrală verticală, fermă și puternică, de nestrâmbat, idioții îți dau la picioare, la genunchi. Și degeaba stai în viață cu capul sus, dacă ești îngenuncheat de toți proștii! Mulți medici, mulți profesori, își revin din prostia de a fi îmbrățișat asemenea meserii degradante, de paraziți ai societății, și merg la munci fizice, prin alte țări, de unde se întorc doar de sărbători, periodic, precum păsările călătoare. Se câștigă bine din munca ce nu se face cu capul, nu e nici așa disprețuită și rău-famată, și, la urma urmei, și cei ce au cap trebuie să umple stomacul cu ceva, ei digeră idei, dar parcă ar mai digera și ceva mâncare, plus ratele de la bancă, facturi, cheltuieli… mai bine e să fii prost, decât să muncești doar ca prostul, dându-te intelectual!

– La nivelul fericirii personale, prostia e o binecuvântare nemărginită. O fi împărăția cerului a celor săraci cu duhul, dar împărăția pământului este, indubitabil,  a celor săraci cu capul. Dacă ești prost, nu mai vezi ce e strâmb, ce e rău, ce e imperfect și revoltător în lumea asta, așadar nici nu simți nevoia să lupți mereu, chinuitor și anevoios, să o schimbi. Iei totul de bun, ca o oaie ce vede pășunea, soarele, apa – și sunt bune. Rumegă iarba, spune un inexpresiv și uniform beee și gata. Dă lapte, miei și lână, ciobanul e mulțumit de ea și asta e tot ce contează. Prostul e sclavul unor proști mai mari decât el, ajunși sus prin tupeu, conjunctură, relații sau bani. Pentru că proștii cu bani sunt mai mulți decât deștepții cu bani, din motivele sus-amintite. Inteligența nu se plătește, sau răsplătește, ci se critică, se marginalizează și se condamnă. Inteligența e un blestem pe lumea asta, pentru că e destul să fii tu însuți pentru ca să ieși imediat flagrant în evidență și să fie considerat că ,,faci pe deșteptul!”, iar asta stârnește ură, invidie și oprobriul, ostracizarea din partea societății proștilor. Dacă ești prost nu problematizezi, nu abstractizezi, nu analizezi critic lumea, fiindcă tu știi și poți, tu ești cel mai bun, cel mai deștept, vorba ta e lege iar voința ta tupeu, bunul simț e nesimțire și asta e bine! Dacă ești prost, ești un animal care, dacă își satisface poftele materiale, e împlinit și plin de el, atât de plin, că le poate da lecții și altora. Și le dă! – deștepților. Prostul rumegă viața precum oaia iarba, spune că asta e, n-avem ce să facem, să rumegăm cu spor, în tăcere și va fi bine! Nicăieri nu poți scăpa de rezultatele acestei digestii, de căcărezele oilor bipede care te agasează, te dezgustă și te obosesc. Am obosit să fiu deștept într-o mare de prostie, vreau să fiu prost, sau, cel puțin, pentru început, până reușesc să devin, vreau cel puțin să fac pe prostul, să fiu lăsat în pace, în prostia mea, fiindcă proștii sunt foarte solidari și altruiști întru prostie – prost la prost nu scoate ochii!

Țin să precizez în final că majoritatea (,,prostimea”) despre care am vorbit nu se referă la cititorii mei care, deși sunt mulți, nu sunt proști ci, din contră, sunt mai deștepți decât ai altora. ,,Prostimea” e acea mare masă socială amorfă și deranjantă, ce ne izbește zilnic, de care ne izbim zilnic, și care nu ne lasă să evoluăm. Proștii și-au creat piramidele, și-au întins scările. Piramidele lor sociale sunt înclinate precum Turnul din Pisa, dar nimeni nu le vede deviația, ci doar promisiunea parvenirii, a suișului abrupt, nemeritat și nesimțit. Proștii ne dau la o parte dacă ne simt diferiți, pentru că se tem că le-am putea dinamita întreg eșafodajul așezat, care le asigură existența mioritică. Proștii sunt aceia care mențin cu îndârjire o stare de fapt falsă și eronată, ei sunt cei cu care ne luptăm zilnic inutil, pentru a schimba lucrurile în bine, în firesc. Și m-am săturat! Aș vrea să fiu prost!

Articol scris de Florin Moldovan

Despre români și melci

Filmul lui Tudor Giurgiu, ,,Despre oameni și melci”, e o poezie de viață românească, autentică,...

Închide