Vocaţia de a fi OM

carti ” E mai uşor să întâlneşti un zeu decât un om” (Petronius)

Scris de Tadeusz Dotega-Mostowicz, romanul Vraciul. Profesorul Wilczur, reflectă în esenţa viaţa nefericită a unui reputat chirurg şi profesor universitar, Rafael Wilczur, viaţă care stă sub semnul vocaţiei pure şi a capacităţii extraordinare de a dărui celorlalţi.

Un principiu din etica creştină postulează că e mai multă fericire în a dărui decât în a primi, idee ce nuanţează într-o oarecare măsură şi personalitatea lui Wilczur. Reputat chirurg pe plan mondial, Wilczur trăieşte o dramă sentimentală care îi zgudie din temelii liniştea sufletească – soţia Beata îl părăseşte, ia cu ea şi fetiţa, lăsându-i doar o scrisoare în care îi spune că s-a îndrăgostit de altcineva şi că nu l-a iubit niciodată. Şocul emoţional este atât de puternic încât tot universul creat de Wilczur în jurul Beatei suferă o implozie care îl năuceşte de-a dreptul. Toate reuşitele lui, toate realizările pe plan material şi profesional le făcuse nu doar pentru el ci totul în dorinţa de a o face fericită pe Beata… Ieşit pe străzile Varşoviei din dorinţa de a se răcori intră într-o cârciumă unde întâlneşte un beţiv, aparent om simplu, dar care este un adevărat filosof existenţialist şi cinic ce aminteşte de tezele lui Schopenhauer care consideră existenţa umană doar un simplu capriciu al naturii, creată în slujba ei.

Obiedzinsky constată cauza tristeţii profesorului şi-i spune simplu:  „Viaţa e abjectă. Aşa e cu femeile… Una se lipeşte de tine şi-ţi stoarce toată vlaga, alta te jupoaie de tot ce ai, a treia te înşală la orice pas şi se mai găseşte şi câte una care te bagă în mizerie, în noroiul de fiecare zi…”  Urmează o discuţie în jurul metafizicii femeii, în care beţivul reduce femeia la nivelul cel mai inferior. Neobişnuit cu băutura, profesorul iese din cârciumă  şi în promenada lui prin acele străzi dosnice ale Varşoviei, este atacat, jefuit şi părăsit într-un şanţ…

Găsit de un ţăran, profesorul suferă o amnezie, nu-şi poate aminti cine este… Consider că această amnezie a fost cauzată nu doar de lovitura aplicată , ci şi de şocul emoţional puternic, poate subconstientul profesorului a preferat să refuleze totul, să ignore trecutul în dorinţa de a uita pe cea în numele căreia îşi dăruise întreaga viaţă. Urmează o serie de peregrinări, este arestat chiar şi pentru vagabondaj, neavând acte care să-i ateste identitatea. În cele din urmă se stabileşte ca şi lucrător la moara unui ţăran bogat, unde după un timp reuşeşte să îl pună pe picioare pe mezinul stăpânului morii, care suferise o fractură la ambele picioare, iar oasele îi fuseseră prost puse la loc.  Când îl consultă îi pipăie picioarele, îşi dă seamă despre ce e vorba, şi cu o autoritate extraordinară, îl convinge pe tatăl băiatului că poate să-l facă bine, să umble din nou, în pofida verdictului medicului din localitate care spusese că băiatul nu are vreo şansă de recuperare. Reuşeşte să-l pună pe picioare… Repede câştigă un prestigiu de „vraci” în acea localitate şi în satele din jur, fapt ce atrage antipatia acelui medic, dat fiind faptul că pacienţii acestuia preferau să meargă la Witalis ( noul nume al lui Wilczur) deoarece acesta nu solicita nici o remuneraţie.

Pe de altă parte, în Varşovia, locul lui Wilczur este preluat de fostul student al acestuia, Jerzy Dobraniecki. Dispariţia profesorului a fost considerată drept sinucidere în urma şocului emoţional suferit. Studentul devine profesor… În privinţa fostei soţii, Beata se căsătoreşte cu un tânăr sărac, dar pe care îl iubeşte cu adevărat. După 5 ani, legea compensaţiei morale, aduce moartea tânărului soţ. Beată rămâne singură, cu o fiică de crescut, însă preferă să lupte singură pentru existenţă, să-şi crească singură fata, cu toate că ar fi putut solicita moştenirea  în numele acesteia. Se consideră vinovată moral de moartea prezumată a fostului soţ…

Vraciul dobândeşte un prestigiu ridicat, anii trec, iar faima acestuia este tot mai mare… În familia morarului Prokop el dobândeşte linişte, este respectat şi tratat ca un membru al familiei. Se simte util, vocaţia de medic nu îi pierise în pofida accidentului suferit. Nu ştie de unde are toate acele cunoştinţe, de fiecare dată când se gândeşte simte o durere de cap care nu-l lasă să-şi amintească. Soarta face ca în localitate, fiica lui, Marysia, orfană şi de mamă acum, să ajungă ca şi lucrătoare la poştă. Între Vitalis i Marysia se naşte o prietenie plină de afecţiune morală, ea îi spune „unchiule”, din nou soarta face ca tatăl să fie lângă fiică dar fără să ştie…

Marysia trăieşte o poveste de dragoste cu fiul unui industriaş din acea zonă, însă situaţia ei materială şi statusul social generează o adevărată dramă ce conduce la un accident de motocicletă, în care ea este aproape în pragul morţii, în timp ce el este salvat de de vraci.  Doctorul din localitate consideră soarta Marysiei pecetluită şi de aceea spune că orice intervenţie chirurgicală ar fi inutilă; Vitalis insistă că o poate salva dacă ar avea instrumentele chirurgicale potrivite, dar este refuzat de doctor. Drept urmare Vitalis este nevoit să fure trusa medicală a doctorului şi astfel reuşeşte să o salveze pe Marysia.

Iubitul ei, plecat la tratament în străinătate, este încredinţat că Marysia a murit… În cele din urmă furtul este descoperit şi doctorul depune plângere penală. Vitalis este încarcerat pentru infracţiunea de furt. Pentru orice pasionat de drept, pledoariile avocatului şi procurorului din recurs ce au condus la achitarea lui Vitalis,sunt fascinante… Lupta dintre vraci ( reprezentantul medicinei tradiţionale, autodidact, şi făcător de farmece) şi medic este generalizată în acest caz. Greşit etichetat drept vraci, în recurs calităţile extraordinare atestate de specialişti, sunt recunoscute lui Vitalis, şi drept urmare este achitat. Totodată este adus ca şi specialist şi Jerzy Dobraniecki, care în cele din urmă îl recunoaşte pe professor – îşi da seamă că a suferit o amnezie, dar totodată în el se dă o luptă etică, să îi dezvăluie identitatea ori nu, dat fiind faptul că întoarcerea profesorului în Varşovia ar fi echivalat cu pierderea tutoror privilegiilor sale… Dar Vitalis este dus de Marysia la mormântul mamei sale şi brusc  trecutul revine în memoria lui Wilczur… Aşa ia sfârşit primul volum, alături de tentativa de sinucidere a iubitului Marysiei, care credea că aceasta e moartă. În cele din urmă se va logodi cu ea şi va fi acceptată şi de părinţii acestuia.

Volumul 2 îl aduce pe Wilczur reinstalat la clinica lui din Varşovia, la catedra lui de profesor universitar. În pofida anilor trecuţi, el rămâne acelaşi profesionist, câştigă şi mai mult în prestigiu… Dar invidia lui Jerzy Dobraniecki, alimentată de soţia acestuia Nina, va conduce la un deznodământ tragic. Dobranieky e convins de superioritatea profesională a profesorului, dar soţia îl determină să o surpe prin diverse intrigi. El o iubeşte mult şi ascultă de ea în toate:  „Distruge-l! Nu mă iubeşti, eu nu pot iubi decât un bărbat adevărat. Unul adevărat înseamnă unul care luptă, care învinge, unul care nu cunoaşte hotarele sacrificiului pentru femeia sa”.  Sub presiunea acesteia Jerzy Dobraniecki determină moartea unui reputat tenor de operă, iar vina cade asupra profesorului, în calitate de administrator al spitalului. De drept, vina ar fi fost una colectivă, un caz de malpraxis ce ar fi atras o răspundere colectivă, dar profesorul obosit şi sătul de criticile la adresa vârstei sale şi a competenţei sale profesionale şi din dorinţa de a-şi proteja colaboratorii, ia vina asupra lui şi din averea lui personală va plăti daunele morale solicitate de compania de asigurări. Este ruinat, dar continuă să muncească la spital… Jocul lui Dobraniecki nu încetează, îl vrea plecat pe profesor, prin manopere dolosive determină colegii să semneze o petiţie împotriva lui Wilczur… În cele din urmă sătul şi obosit, Wilczur renunţă şi se retrage…Urmează o perioadă tristă pentru el, nu se regăseşte, nu se simte util, trimite un buchet de trandafiri unei doctoriţe de la clinică ce fusese învinuită de Dobraniecky că ar fi fost vinovată de moartea tenorului şi pe care profesorul o protejase – Lucia.

Lucia poartă o dragoste sinceră fără de profesor, îi respectă ştiinţa, şi crede că îl şi iubeşte ca şi om. Ea are un admirator care o iubeşte fără speranţă, pe tânărul doctor Kolsky. Se îndrăgosteşte de profesor, încearcă să-l ajute să-şi găsească un scop – încep împreună o lucrare ştiinţifică, dar care în cele din urmă nu mai atrage interesul profesorului. Se simte trist, fără sens… În cele din urmă ia o hotărâre: se va întoarce la moara lui Prokop, acolo oamenii chiar au nevoie de el, acolo se va simţi şi util şi iubit. Fără să ştie, se trezeşte cu Lucia în tren, ea ia hotărârea să meargă şi să rămână cu el, să-i devină asistentă.  Banii puţini se scurg pe medicamente, iar spitalul nu mai poate fi construit…Dar simpatia şi încrederea de care se bucură în acele locuri îi fac pe ţărani să ridice prin forţe proprii un spital, profesorul rămânând profund emoţionat de iniţiativa lui Prokop. Duce o viaţă relativ fericită acolo, la un moment dat împreună cu Lucia iau decizia de a se căsători, însă profesorul este reticient, tot mai reticient- ştie că îl iubeşte, dar ea are doar 26 ani, putea el să o lase să-şi îngroape viaţa alături de el?

O iubeşte mult, dar simte că ea are nevoie de fericirea adusă de un om de vârstă ei… Muşcat de mână de un câine turbat, ce are drept consecinţă tremurul mâinii stângi şi deci imposibilitatea de a mai efectua intervenţii chirurgicale, profesorul primeşte o telegramă: Dobraniekcky avea o tumoare la creier şi doar el, profesorul, era singurul din lume care ar fi putut face acea intervenţie – Lucia se revoltă, cum acel om, fără scrupule, mai are obrazul să ceară ajutor? După ce făcuse atât de mult rău profesorului? Dar Wilczur trimite o telegramă în care spune că nu poate face operaţia datorită accidentului suferit. Disperată, Nina ( care avusese mai multe aventuri, chiar Şi cu Kolsky), vine la profesor şi se pune în genunchi, îl implora să-i salveze soţul. Profesorul, în cele din urmă, ia decizia să meargă în calitate de consultant, dar pune condiţia ca Kolsky să rămână acolo în locul lui pe timpul şederii sale în Varşovia.

Ajuns în Varşovia, la operaţie, alături de ceilalţi specialişti care începuseră intervenţia chirurgicală, şi văzând că operaţia e pe cale să devină un eşec, printr-o concentare extraordinară reuşeşte să-şi oprească tremurul mâinii stângi, ia bisturiul în mână şi extirpă tumoarea. Este o scenă extraordinară, puterea voinţei şi dorinţa de a salva un pacient învinge chiar şi impedimentele fizice.  Fiind la curent cu faptul că Kolsky o iubeşte pe Lucia, îşi intarzie sosirea cu 3 săptămâni, vrea să-i lase să se cunoască şi mai bine, fiind convins de faptul că Lucia în cele din urmă se va îndrăgosti, va realiza ce e mai bine pentru ea. Finalul romanului este splendid – din nou profesorul îşi sacrifică fericirea personală, şi îi convinge pe cei doi că e mai bine să se căsătorească.

De fapt care este mesajul acestui roman? După ce Wilczur reuşise să salveze viaţa soţului Ninei, aceasta îi spune- sunteţi un înger, dar profesorul răspunde- Nu un înger…Dar sunt un om! Dar sunt un om! Cred că sub această sintagmă am putea rezuma romanul, dar nuanţat şi de cuvintele arbitrului eleganţei, Petronius – „E mai uşor să întâlneşti un zeu decât un om”. Şi profesorul ştie că tot ce face este datorat faptului că pur şi simplu vrea să fie om, pentru el tot ce face e perfect normal, orice pacient trebuie salvat, pentru el vocaţia pură a fost dobândită prin cele două dedublări ale vieţii sale – medic şi vraci. A devenit medic deoarece a avut vocaţie, a ajuns vraci datorită unei amnezii, şi prin această dedublare în vraci el a dobândit vocaţia pură nu doar de medic ci de om. Orice om tânjeşte după fericire, după realizări, şi de multe ori încearcă să o obţină prin şi de la ceilalţi, rareori vrea să se sacrifice el însuşi pentru binele celorlalti. Toţi vrem afecţiune, iubire, reciprocitate, însă câţi suntem capabili de renunţa la acestea de dragul celorlaţi? Wilczur dovedeşte în acest roman o capacitate extraordinară de a dărui, de a renunţa pentru alţii… Echilibrul dintre raţiune şi pasiune poate fi atins de fiecare dintre noi. O raţiune bine catifelată de sentiment, cum spunea Cărtarescu, ar trebui să fie dezideratul fiecărui om care în faţa greutăţilor vieţii să nu renunţe ci să-şi păstreze demnitatea şi să lupte. Wilczur nu este adeptul unei ataraxii stoice, nu se izolează din pricina mizerii umane, pur şi simplu o acceptă şi doreşte să ajute câţi mai mulţi oameni indiferent de egocentrismul acestora. Romanul de faţă nu se adresează doar medicilor ci este o lecţie de demnitate ce poate constitui material de meditaţie pentru fiecare dintre noi. Adevărată fericire, spuneau stoicii, se găseşte în noi înşine, când ne împăcăm cu noi înşine, când ne resemnăm în faţa murdăriei şi josniciei umane dar continuăm să avem o atitudine proactivă prin luptă, păstrarea demnităţii şi iertare. Este un om, are vocaţia pură de a fi cu adevărat OM!