Un membru CNA ii dizolva „ouale” lui Adrian Nastase

jucan1_96184100SCRISOARE DESCHISĂ Domnului Adrian Năstase,

Stimate domnule Năstase,
Sunt cel mai tânăr membru al Consiliului Național al Audiovizualului. Această
remarcă o exprim deoarece doresc să știți că nu doresc să îmi urăsc viitorul pe care îl am în
această țară.
Am primit, cu o anumită satisfacție, scrisoarea deschisă pe care ați adresat-o forului pe care îl
reprezint și eu. Vă împărtășesc întru totul nemulțumirea. Satisfacția, e drept, mânată de un
sentiment caustic, o am deoarece cuvintele pe care le-ați exprimat reprezintă suma viciilor pe
care le-ați lăsat moștenire generației mele, o generație pe care, acum, marii bărbați politici ai
țării o numesc „ratată”. Sunt oarecum mulțumit că una dintre creațiile dumneavoastră, CNAul,
gardianul politic al televiziunilor fidele partidului pe care l-ați condus, a ajuns atât de
neputincios încât să vă deranjeze chiar și pe dumneavoastră. Nu contest, împreună cu fostul
președinte CNA, Ralu Filip, aveți meritul de a fi pus bazele unei instituții moderne, care să
asigure protecția moralității, decenței și respectarea interesului public. Ceea ce, ulterior, ați
permis să se întâmple, prin majoritatea membrilor CNA proveniți din zona politică pe care ați
stăpânit-o, zonă reprezentată majoritar în Consiliu chiar și în prezent, este apariția unei
mașinării care a împins presa spre degradare iar societatea spre scindare, în funcție de
interesele de partid manifestate manipulator prin intermediul televiziunii. Îmi este silă,
domnule Năstase, că abia acum reacționați public la decadența din audiovizual. Probabil,
acum nu vă mai este de folos. Știu că în ultima perioadă anumite probleme v-au cam prins
într-un program destul de încărcat, așa că îmi permit să vă reamintesc cum, în perioada
guvernării dumneavoastră, în luna decembrie a anului 2003 Ino Ardelean, unul dintre
gazetarii care s-au ocupat de PSD Timiş, era bătut în plină stradă. Drept urmare, în Timişoara
s-a organizat un miting de protest, ziariştii rupându-şi simbolic pixurile. Organizaţia
„Reporteri fără frontiere” v-a solicitat, printr-un apel scris, să vă asigurați că agresorii lui Ino
Ardelean vor fi prinşi. Nu au fost reținuți nici până în ziua de azi. Un ministru al cabinetului
dumneavoastră, Ioan Mircea Paşcu, Ministrul apărării naţionale, declara: „Viaţa ziariştilor e
scurtă, iar sănătatea este şi pentru ei un bun prea de preţ, care nu trebuie pus în pericol prin
lansarea unor dezbateri cu înalt consum emoţional, stresant”. Dan Matei Aghaton, un alt
ilustru membru al guvernului pe care l-ați condus, declara: „Credeţi că, la nesfârşit, fiecare
poate să scrie ce vrea în ţara asta?” Cu bătăi la Cluj, la sediul poliției din Petroșani, cu
amenințări de tipul celor lansate de Mischie, care nu mai suporta să fie criticat, cu greu, presa
din România v-a supraviețuit, ajungând la momentul în care ați solicitat să vină „să vă
numere ouăle”. Și au venit. Cei mai mulți au fost trimiși de Dan Voiculescu.
MEMBRII CONSILIULUI SUNT GARANŢI AI INTERESULUI PUBLIC ŞI NU REPREZINTĂ AUTORITATEA CARE I-A PROPUS.
BUCUREŞTI CLUJ-NAPOCA 021-305-53-40
BD. LIBERTĂŢII NR. 14 PIAŢA UNIRII NR. 1/8 cabinet.jucan@cna.ro
Mă scuzați, profesorul Dan Voiculescu. Tot ei sunt cei care, cu mândrie, ne-au adus țara în
aproape toate rapoartele instituțiilor europene care monitorizează libertatea presei și a
justiției. Atacurile la statul de drept, chiar și de dragul dumneavoastră, au fost împăunate
exact cu limbajul trivial pe care îl reclamați.
Aflați, domnule Năstase, că acei bravi membri CNA pogorâți din zona Kiseleff, consideră că
„nemernic”, „mercenară-i mă-ta”, „găozarule”, „creatură împuțită”, „târâtură portocalie”,
e.t.c., sunt simple opinii, cel mult scăpări la nervi, evident din cauza altora. Uneori acceptă și
acordarea de sancțiuni. Modice, e drept, să nu deranjeze prea mult. Și cum nu este de ajuns,
desfrâul verbal este completat și de zilnica activitate, devenită deja de tip patologic, atacul
justiției, care bagă în ședință, la fel de des, Consiliul Superior al Magistraturii.
Domnule Năstase,
În câteva vorbe, cam așa arată partitura folosită de CNA și de o parte a presei, partitură
disonantă, ruptă de realitatea armoniei cerută de normele Europei în care suntem departe de a
ne fi integrat.
Vă rog, domnule Năstase, scutiți-ne de solicitările dumneavoastră tardive. Eu, cel puțin, vă
consider direct responsabil de pulverizarea conștiinței colective a românilor, a moralității în
presă și de pierderea realității, ca reper, a generației mele, împinsă de la spate numai pentru
executarea mizeriilor politice sau pentru bunăstarea mai-marilor partidului.
Eu, cel puțin, nu vă voi ierta niciodată pentru modul în care ați știut să fiți cel mai capabil
Premier al României, cu o pregătire intelectuală rară, dar numai în folosul acoliților domniei
voastre, nu și al meu, un simplu tânăr care la vremea guvernării dumneavoastră dorea să
părăsească România.
Așa că nu vă mai plângeți. Răbdați.
Valentin-Alexandru JUCAN
MEMBRU ÎN
CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI
MEMBRII

Foto : Realitatea.net