Teoria chibritului, criza şi românii…

Cred că toată lumea cunoaşte teoria chibritului. Aceea cu cele trei părţi ale bățului de chibrit: partea de sus, partea de mijloc şi partea de jos; partea de sus este formată la rândul ei din trei părţi: partea de sus de sus, partea de sus de mijloc şi partea de sus de jos. Partea de mijloc este şi ea formată din trei părţi: partea de mijloc de sus, partea de mijloc de mijloc şi partea de mijloc de jos; partea de jos este la rândul ei formată din trei părţi: partea de jos de sus, partea de jos de mijloc şi partea de jos de jos. Partea de sus de sus a bățului de chibrit este formată din: partea de sus de sus de sus, partea de sus de sus de mijloc şi partea de sus de sus de jos. Partea de sus de mijloc este formată la rândul ei din: parte de sus de mijloc de sus, parte de sus de mijloc de mijloc şi partea de sus de mijloc de sus… şi-aşa mai departe. Noi românii o ştim cel mai bine, pentru că suntem obligaţi să o ascultăm în fiecare zi.

Dacă trăncănitul ar fi plătit, am fi cu toţii miliardari, iar grecii n-ar mai trebui să-şi vândă insulele. Din păcate, noi, romanii de rând îi plătim pe alţii ca să dea din gură. Exemplul cel mai la îndemână… avem zeci de posturi TV, unde nu vedem altceva decât dezbateri, analize, teorii… ale nimicului. Ne sunt prezentate şi analizate banalităţi, lucruri atât de evidente încât teoria chibritului prezentată mai sus devine ceva deosebit de fascinant şi inovator.

Lumea se schimbă. Falimentul Greciei, ideea dezintegrării Zonei Euro, sau dimpotrivă cea a formării Statelor Unite ale Europei, temerile marilor instituţii financiare internaţionale (inclusiv elveţiene!), spectrul unui război între Grecia şi Turcia (vehiculat recent prin presa internaţională) care au desfăşurat fregate de război şi submarine poziţionate pentru luptă pentru resurse etc., nu-şi prea găsesc locul prin presa locală. Nici avertismentele noului şef al FMI potrivit cărora colapsul financiar mondial este aproape inevitabil în momentul de faţă şi dezastrele rezultate vor afecta întreaga planetă nu a avut ecouri în presă românească, mult prea ocupată, atunci, de acuzaţiile lui Truica şi de fusta doamnei Truica. De asemenea, subiecte “fierbinţi” în acele momente erau reprezentate de poreclele lui Boc şi nelipsitele conflicte dintre partidele politice locale, care se fac unul pe altul răspunzătoare de criză financiară globală.

Dialogul – piatra de temelie a civilizaţiei umane şi presa câinele de pază al democraţiei şi-au uitat menirea. Dialogul a devenit o permanentă teorie a chibritului, în timp ce presa – care ar fi trebuit să fie în slujba cetăţeanului – s-a transformat în blogul unor obsedaţi de influenţa malefică iudeo-masonica. Ideea nu este că se vorbeşte mult, că trebuie să se vorbească, ci că se vorbeşte prost, degeaba şi despre orice în afara a ceea ce este cu adevărat important. Avem nevoie de idei clare şi, mai ales, de fapte. Teoria chibritului şi-a găsit un cuib confortabil în România de mai bine de 20 de ani şi nu pare a dori să ne părăsească. Excesul de comunicare a născut monştri, iar cel mai bun exemplu este OTV… acum OTV are şi partid, că la noi se poartă. Fiecare partid, cu presa lui. Paradoxal, problema nu se poate rezolva decât tot prin comunicare, dar făcută moderat şi responsabil, pentru a vindeca psihozele colective.

Personal, cred, însă că noi, romanii, vom depăşi cel mai rapid criză şi asta numai pentru că trăim în criză de când ne-am născut şi suntem obişnuiţi. În aceste condiţii, avertismentele nu ni se mai par dure sau exagerate, ci numai mesaje negativiste, stricătoare de Karma. Şi “presa” speculează. Nu ne vorbeşte de criză, ci ne destinde cu divorţul lui Pepe şi custodia Irinei. Este mai uşor aşa. Ei îşi fac treburile şi noi ne vedem, docili şi netulburaţi, de treburile noastre.

Acum este, însă, ceva diferit. Trebuie să ne trezim şi să realizăm mai repede cum arată lumea în care trăim pentru a şti ce facem mai departe.

Iar mie mi-ar face mare plăcere să pot citi, din nou, un ziar decent.

Revenind la chibrituri… ştiaţi că România importa beţe de chirituri din Cehia şi Polonia, în condiţiile în care ele sunt fabricate dintr-un lemn pe care romanii îl pun pe foc? De aici ar rezulta, însă şi altceva. Dar prostia (întotdeauna a altora) e un alt subiect…