Targul Mesterilor Populari, editia 2015

Consiliul Judeţean Cluj şi Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituţie culturală aflată sub autoritatea forului administrativ judeţean, organizează în perioada 22-24 mai 2015, în PiaÈ›a Avram Iancu din municipiul Cluj-Napoca, „Târgul Meşterilor Populari”, un eveniment anual al cărui scop este acela de a le oferi clujenilor şi turiştilor interesaţi posibilitatea de a lua contact cu obiectele populare autentice, originare dintr-un spaţiu arhaic, de a cunoaşte meşteşugurile tradiţionale, aşa cum se practică ele de sute de ani în spaţiul carpato-danubiano-pontic.

targ-mesteri

Târgul Meşterilor Populari, manifestare de o mare tradiţie în urbea clujeană, se va desfăşura între orele 8.00-20.00, vizitatorii acestuia având posibilitatea să ia contact direct cu arta traditională autentică. De asemenea, cei pasionaţi vor putea să-şi adauge la colectiile personale obiecte unice create de artiştii populari: vase de lut şi lemn, costume şi textile populare, ouă încondeiate, instrumente muzicale, icoane pe lemn şi pe sticlă, jucării, turtă dulce etc.

Astfel, în cadrul acestui târg de creaţie populară vor participa peste 80 de mesteri populari din toate zonele reprezentative ale ţării: olari din Horezu, Baia Mare, Corund, Obârşia; meşteri lemnari din Băbeni – Vâlcea, Avram Iancu – Alba, Târgu Lăpuş, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, Fălticeni – Suceava; creatori de instrumente muzicale tradiţionale din Piteşti – Argeş, Terpeziţa – Dolj, Bistriţa Năsăud; creatori de textile de interior, port popular şi podoabe din Breaza – Prahova, Baia Mare, Bedeciu – Cluj, Bechet – Dolj, Salva – Bistriţa, Cluj-Napoca, Bălţăteşti – Neamţ, Râsnov – Brasov, Sfântul Gheorghe – Covasna, Cojocna – Cluj, Vălenii de Munte – Prahova, Gherla – Cluj, Ciumărna – Sălaj, Oradea, Slătioara – Maramureş; meşteri care împletesc răchita, papura şi pănuşa din Cluj-Napoca, Odorheiul Secuiesc – Harghita, Beziad, Sighişoara – Mureş, Sârbi – Maramureş, Ineu – Arad; artişti ai chişiţei cu ouă încondeiate din Paltinu şi Gemenea – Suceava (Bucovina), Lucina – Suceava; creatori de jucării tradiţionale din Deva – Hunedoara, Şaula – Cluj şi Odorheiul Secuiesc – Harghita; iconari din Cluj-Napoca, Zalău – Sălaj şi Piteşti – Argeş, Alba-Iulia; giuvaiergii şi căldărari din Bratei – Sibiu şi Bucureşti; meşteri pielari şi cojocari din Braşov, Sic – Cluj, Sf. Gheorghe – Covasna; producători tradiţionali de turtă dulce din Bascov – Argeş şi Odorheiul Secuiesc – Harghita.