Iohannis se opune pensiei speciale pentru Avocatul Poporului

Preşedintele Klaus Iohannis solicită reexaminarea legii prin care Avocatul Poporului va beneficia de o pensie specială, egală cu cea a judecătorilor CCR, însă care nu poate scădea în funcţie de fluctuaţiile indemnizaţiilor acestor judecători, ceea ce şeful statului consideră „un privilegiu nejustificat”, relatează DIGI24. Noua lege introduce prevederi conform cărora pensia de serviciu a Avocatului Poporului se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a judecătorului de la Curtea Constituţională, aflat în activitate. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, Avocatul Poporului îşi…

Read More

Noi modificari la legea salarizarii bugetarilor

Noua lege a salarizării urmeaza a fi lansata in dezbatere publica. Proiectul prevede, printre altele, salarii egale pentru funcţii bugetare similare, restructurarea completă a sistemului de salarizare în Sănătate și introducerea unui sistem de premiere bazat pe condiții de reformă și criterii de performanță pentru personalul din sistemul de sănătate și pentru personalul didactic și didactic auxiliar, începând cu luna ianuarie 2017. In sănătate, debutanții vor beneficia de o creștere suplimentară de 10% a salariilor, față de restul funcțiilor. Un număr de 365.622 bugetari, respectiv aproximativ 30% din totalul personalului…

Read More

Legea anti-fumatori: Se modifica schimbarea!!!

Dupa ce au pus la pamant niste afaceri detinute, mai ales, de mici intreprinzatori – adica oameni care traiau exclusiv din munca lor fara sa stea la mila statului – si au creat si o multime de probleme prin alte institutii cum ar fi in spitalele de psihiatrie, in centrele de dexintoxicare sau in penitenciare, PSD-ul a cedat, in sfarsit, si nu se mai opune modificarilor prevederilor aberante ale legii anti-fumat, considerata a fi mai degraba lege anti-fumatori si nu de protectie a nefumatorilor, Legea a fost introdusa de parlamentarul…

Read More

Darea în plată blocata de notari. Legea nu prevede ce impozit trebuie plătit si de catre cine

Legea dării în plată a intrat azi în vigoare, dar o lacună a ei i-ar putea aduce pe cei care dau casele băncilor în situația de a plăti un impozit a cărui valoare nici măcar nu a fost fixată, ceea ce deschide calea unor noi încurcături de natură juridică Notarii, de care depind primele proceduri, nu știu ce au de facut. Au cerut lămuriri Ministerului Finanţelor, pentru că nu ştiu, de exemplu, dacă aplică sau nu impozitul pe tranzacţie, şi dacă da, nici cum să îl calculeze: la valoarea creditului…

Read More

Ciolos repara prostiile lui Ponta. Românii fără venituri nu vor mai fi obligaţi să plătească CASS

Persoanele care nu realizează venituri nu vor mai fi obligate la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) şi vor avea două variante pentru achitarea acesteia Camera Deputaţilor a aprobat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Ciolos pentru modificarea şi completarea unor acte normative emise de Guvernul Ponta, document care modifică mai multe acte normative, inclusiv Codul Fiscal. Actul a plecat la Cotroceni pentru promulgare. Ordonanta reglementează, printre altele, condițiile privind modul de declarare și de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate de către persoanele care nu realizează venituri,…

Read More

Tariceanu si Anghel vor o banca – Banca Nationala

Speriata de starea de sanatate a dublul sau sef, adica si la Senat si la partid, senatoarea foamei, Cristiana Anghel (ALDE) vrea sa-i faca un cadou Tariceanului, in sepranta ca se va insanatosi, ca sa aiba si omul ceva de facut, ca si asa nu face mare branza ca sef al Senatului si al doilea om in stat. Mai exact s-a gandit sa-i dea cadou o banca, dar nu orice banca, asa un sef luminat merita o banca serioasa cum ar fi chiar Banca Nationala. In prezent, Banca Nationala a Romaniei este…

Read More

Ungaria renunta la politica nationalist-populista impotriva hipermarketurilor. Masurile luate anul trecut s-au dovedit a fi dezastruoase.

Când în Ungaria a fost intro­dusă, în martie anul trecut, interdicţia pentru marii retaileri de a vinde duminica, masura a fost general aplaudata de nationalistii romani care gasisera un nou motiv sa „palmuiasca” autoritatile romane pentru „lipsa lor de patriotism”. La fata locului, in Ungaria, pe de alta parte, populatia, care stie mai bine ca noi cu ce fel de regim au de-a face, nu a fost la fel de incantata. Ideea de a interzice marilor magazine să vândă în zilele de duminică a fost sugerată de Partidul Popular Creştin…

Read More

Camera Deputatilor a votat legea laptelui romanesc. Un proiect sustinut de PNL Cluj

Camera Deputatilor a adoptat ieri, 7 aprilie 2016, cu 218 voturi pentru si o abtinere „Legea  privind stabilirea unor măsuri suplimentare pentru etichetarea laptelui proaspăt pentru consum, precum şi a produselor lactate” Proiectul de lege a fost inițiat da asociațiile de producători de lapte principalul susținător fiind clujeanul Dorel Secara care a participat frecvent la lucrările Comisiei de Agricultura din Cam Dep, sustinut fiind de deputatul clujean Nechita Adrian Oros. Astfel, industria laptelui românesc va fi susținută prin cresterea vizibilitatii provenientei, chiar pe eticheta. Noutățile referitoare la menţiunile obligatorii suplimentare…

Read More

Minciuni a la CCR sau cum arunca Zegrean pe fereastra siguranta nationala de dragul unor corupti

Ati citit Motivarea CCR? Eu am avut curiozitatea asta. Va sfatuiesc si pe voi sa o faceti, este un gest minimal de respect de sine, desi e un pic cam masochist, avand in vedere ca stufoasa motivare are 25 de pagini scrise cat se poate se intortocheat, special ca sa va oboseasca si sa va plictiseasca. Daca totusi va hotarati sa o cititi, va sfatuiesc sa va inarmati cu rabdare, dupa care, mai faceti un efort, mult mai mic, si cititi si legea de organizare si functionare a SRI si…

Read More

Modificari substantiale la indemnizatia de crestere a copiilor

Comisia de munca din Camera Deputatilor a adoptat mai multe modificari substantiale la legislatia privind concediul si indeminzatia lunara pentru cresterea copiilor. Printre cele mai importante modificari: – Nu mai exista plafonul maxim al indemnizatiei de 3400 lei/luna; – Mamele vor primi indemnizatie lunara in cuantum de 85% din media veniturior nete realizate ultimele 12 luni din ultimii 2 ani, insa nu mai putin de 85% din salariul minim brut pe tara – eliminandu-se indicele social de referinta care era in valoare de 50 de lei; – Se acorda indemnizatia…

Read More