Echilibrul între putere şi sensibilitate, o artă

Cel mai greu în viaţă este să reuşeşti să găseşti un echilibru, asta pentru că mereu balanţa tinde să se încline într-o parte sau în alta. Ce e prea mult strică, ce e prea puţin, nu ajută. Ironic este că fără să realizăm ne trezim dintr-o dată în mijlocul situaţiei, cu o problemă creată că am fost prea implicaţi, sau impasibili. Eu consider că cel mai greu poţi să păstrezi echilibru între putere şi sensiblitate. E dificil să fii puternic, dar în acelaşi timp sensibil, asta pentru că acea doză…

Read More

O atitudine pozitivă face aproape totul!

Când avem probleme tindem să devenim pesimişti. Uităm de tot ce e frumos din jurul nostru şi ne concentrăm pe lucrurile care sunt mai puţin plăcute. Uităm de binecuvântări şi ne uităm doar la “blesteme”. Numai că, uneori e bine să ne oprim şi să învăţăm de la cei mici. “Pot face orice bine”. Asta a spus o fetiţă care probabil că are în jur de 5 ani. Dacă ea a realizat că este important gândul cu care porneşti la muncă, la şcoală, la o activitate, noi de ce încă…

Read More