Îmi amintesc cum ne uitam la stele. Îmi amintesc cum ajungeam acolo înaintea lor şi aşteptam să apară. Cerul era încă luminos, însă întunericul câştiga treptat teren. Nuanţele se schimbau rapid, fără să-mi lase timp să mă hotărăsc care îmi plăcea mai mult – albastrul senin, griul albăstrui, movul roşiatic, rozul incandescent şi la final întunericul mătăsos. Cred că îmi plăceau toate la fel de mult; la fel de mult cum îmi plăceau şi stelele care ne chemau acolo.

Nu-mi amintesc dacă am văzut vreuna căzătoare. Am privit îndelung cerul aşteptând să apară, poate atât de mult, încât au trecut nevăzute. De fapt nici măcar nu avea importanţă. Nu mai exista atunci nicio altă dorinţă pe care mi-aş fi dorit s-o împlinească steaua căzătoare. Stelele erau deja acolo şi ne priveam reciproc. Nu mai era nimic altceva de îndeplinit…

Nu pierdeți asta !

Subscribe To Our Newsletter

Marşul pentru viaţă şi avortul

Sâmbătă, 23 martie 2013, de la ora 12, a avut loc “Marşul Pentru Viaţa”, acţiune...

Închide