Sfarsitul PNL sau PNL Kaput

kaputAroganță. Asta văd la liberali, în fiecare zi. Dar nu e acea aroganță specifică celor care susțin valorile liberale, aroganța plăcută a oamenilor care au reușit în viață, care sunt propriii lor stăpâni, care nu datorează nimic nimănui, care asigură pâinea multor familii, prin afacerile pe care le derulează, care aduc plus valoare, care sunt, până la urmă, motorul unei economii. Nu, aroganța PNL este aroganța prostului. Aroganța prostului care a ajuns să aibă putere. Prostul suprem al PNL se numește Crin Antonescu. El e ză madăr end ză fadăr. În jos, toată osatura partidului arată precum șeful suprem. La Prahova, de pildă, personajul sinistru Mircea Roșca, un semianalfabet ajuns, nu se știe în baza căror competențe, peste noapte, șef de filială, nu are nici o problemă să o execute pe Adriana Săftoiu, călcând în picioare toate regulile interne ale partidului, doar pentru că așa a cerut șeful de la București, dornic să dea un exemplu, să arate că e puternic.

În politica românească, deci și în PNL, nu mai putem vorbi de imoralitate. Asta ar însemna să ne raportăm la ceva norme. Nu, ce se întâmplă în PNL, de pildă, partid ajuns, incredibil, să fie condus precum o structură mafiotă, unde cei care mișcă-n front sunt executați imediat, fără a avea dreptul să se apere, asta este chestiune ce ține de amoralitate. Oamenii ăștia nu doar își încalcă propriile reguli, dar nu se mai raportează la nici un fel de precept moral. Ceea ce îi face mici, foarte mici. Mici, dar foarte periculoși. Practic, acum, dacă vrei să intri într-un partid, nu o mai poți face decât dacă ești de acord cu cei care conduc, în momentul respectiv, acel partid. Toți oamenii lui Semcu, de pildă, au fost dați afară din PNL Prahova. Nu pentru că nu erau liberali, nu pentru că nu achiesau la valorile partidului, ci pentru că îi erau fideli fostului. În acest fel, considerând că principalul scop al unui partid este să pună mâna pe putere, pentru a gestiona, în interes de grup, resurse financiare, putem spune că partidele constituie grupuri infracționale organizate, ceea ce e deja o treabă de competența procurorilor. S-ar putea scrie o teză de doctorat pe această temă, demonstrația fiind destul de ușor de făcut, dacă urmărești traseul în funcţii al unor persoane, în raport cu mapa lor profesională.

Revenind la PNL, da, partidul a înregistrat, sub conducerea lui Crin Antonescu, cel mai mare scor de după ‘89. Dar asta nu e foarte relevant, din două motive. Unu, niciodată românii nu s-au coalizat ca acum împotriva unui președinte, și doi, PNL beneficiază de asocierea cu cel mai mare partid din România.

Nu am fost și nu sunt de acord cu struțo-cămila asta numită USL. E împotriva naturii ce se întâmplă acolo. Atât de puternic și detestat este președintele Băsescu, încât două partide care nu au nimic în comun s-au unit să-l învingă.

Problema PNL este că, în loc să încerce să devină puternic în această alianță, să crească, slăbește. Crezându-se invincibil, Antonescu aruncă oameni peste bord. Cine nu e cu mine e împotriva PNL, asta e deviza șefului liberalilor. Trădătorii îl dezgustă pe Antonescu. Dar nu trădătorii pedeliști, care au umplut listele USL, la alegerile din toamnă. Nu, ăia-s trădători buni!

După Adriana Săftoiu, se pregătesc să fie dați afară din PNL Chiliman, Tăriceanu, poate Orban, deși nu cred, că ăsta-i inofensiv, deci bun de ținut pentru a se mima ideea de libertate a opiniilor în partid. Ruperea USL, asta dacă PSD nu va reuși, Doamne, ferește!, să înghită cu totul PNL, îi va lăsa pe liberali incapabili să țină piept PSD, care va avea pretenția să nu mai împartă nimic din 2014, numindu-și propriul candidat la președinție. Ca liberal, ipoteza asta mă înspăimântă. Aproape la fel de mult ca ideea că ipochimenul Crin Antonescu ar putea deveni președintele României.

Drept la replică avocat Buduşan versus articol Iulian Urban referitor la timbrul de poluare

             Către Redacția Voceaclujului.ro                 Subscrisa, SCA Budușan...

Închide