Serviciul de ambulanță Cluj, o catastrofă. Ambulanta vine, dar e posibil sa nu te duca la spital !

 

Nu formezi 112  de placere. Poate ca efectiv ai o urgenta. Nimanui nu-i pasa. Daca febra nu este peste 39, iar infectia este localizata la nivelul degetului piciorului, primesti o ambulanta privata cu medic, dupa ce ai adormit de durere.

Ti se raspunde de catre doctor ca NU poti fi transportat cu ambulanta privata la spital. Ca s-au scos paturile si targa din acest tip de ambulante. Interventia la domiciu nu e posibila. Te simti vulnerabil, intr-un sistem care te obliga sa astepti a doua salvare. Care, nu mai vine deoarece sunt si alti pacienti. Renunt scarbit dupa cateva ore, iau antibioticul prescris si ma dau cu hemorzon pe degetul de la picior infectat. Are lidocaina si tetraciclina, deci sper sa ajute. Atat am in casa.

Organizarea si functionarea serviciului de ambulantă Cluj, dovedeste o incompetenta manageriala crasă, care ar trebui să intre obligatoriu in atentia procurorilor. Care daca nu se autosesizeaza, ii voi sesiza cu siguranta eu.

Raspunsul stereotip ca nu avem ambulante, personal, sau bataia de joc cu ambulantele private, care nu transporta pacienti, e timpul sa inceteze. Nu poti, demisionezi !



Leave a Comment