Senzațional : Fenomen ciudat la Cojocna, apa are 33 de grade Celsius !

”Ei, iubi, ce zici, facem o baie  la Cojocna, numai noi doi?”-sună o intrebare in care el vrea sa-i vada corpul noii prietene, de sezon.

Corpul vostru este între 60% şi 70% apă. Cantitatea de apă se schimbă la diferite momente ale vieţei voastre. Fătul uman este aproximativ din 95% din apă în primele luni şi ajunge la 77% la naştere. O persoană de 70 kg, conţine 42 de litri de apă.

Dacă pe Litoral apa este rece, la Cojocna are 33 de grade Celsius. Incercam o explicatie, un posibil izvor subteran cald ? În această perioadă, cel puțin, nu e deloc aglomerat, iar condițiile sunt bune. Băile Cojocna, căci despre acestea este vorba,  s-au pregătit temeinic pentru acest sezon.  Nu se poate spune același lucru despre drumul de acces.

Stațiunea se află la o altitudine de 340 m, lângă Pârâul Valea Sărată. În zonă au existat încă din timpul ocupației romane exploatări de sare, pe locul cărora au fost amenajate mai multe băi calde. Deasupra ocnelor părăsite ale minelor de sare atestate documentar din secolul al XII-lea și folosite din perioada romană până în Evul Mediu s-au format mai multe lacuri saline. Minele s-au transformat în lacuri saline, iar apa acestora a dobândit proprietăți terapeutice. Două dintre lacuri,  Toroc și Lacul Mare, au fost transformate în băi, frecventate în timpul verii. În afară de agrement, băile sunt indicate pentru tratarea afecțiunilor reumatismale (artroze, poliartroze, spondiloze, tendinoze), endocrine și ginecologice. Lacul Mare, supranumit și Lacul Băilor are o salinitate de 109, 8 g/l măsurată în timpul verii la suprafața apei.



Leave a Comment