Reîntoarcerea regelui zgurii

28 iunie 2012. Ziua pe care toţi fanii tenisului nu o vor uita niciodată. Ziua în care a avut loc una din cele mai mari surprize din istoria modernă a tenisului. Ziua în care avea să înceapă una din cele mai lungi aşteptări din lumea sportului.

Da, aşa cum poate aţi ghicit, este ziua în care Rafael Nadal a fost învins în turul secund la Wimbledon de cehul Lukas Rosol, locul 100 în clasamentul mondial la acea dată. Acest meci avea să fie ultimul pentru iberic într-o perioadă de 7 luni, perioadă în care a lipsit de la multe turnee, cele mai importante fiind: Jocurile Olimpice de la Londra (trebuia să fie port drapel al Spaniei), US OPEN, Turneul Campionilor şi Australian Open.

Această pauză cauzată de problemele sale la genunchi l-au făcut pe Rafa să ajungă pe locul 5 în lume, loc unde nu a mai fost din mai 2005.

Deşi în trecut Rafa a mai avut probleme la genunchii săi, pauza nu a fost niciodată atât de mare. O pauză care a dat multora de gândit. Cei mai optimişti fani aşteptau o reîntoarcere cât mai rapidă, însă aşteptarea s-a prelungit, enorm de mult chiar şi pentru adversari care-i duc dorul. Cârcotaşii din lumea tenisului au pus lipsa spaniolului din competiţii pe seama unei presupuse suspendări de 6 luni pe motiv de dopaj din partea ATP, însă toate acestea au rămas doar la stadiul de zvon.

Într-un final aşteptarea a luat sfârşit. Nadal va reintra în circuit pe suprafaţa sa favorită, zgura, la Vina del Mar în Chile, turneu la care nu a mai participat niciodată. Acest turneu va fi urmat de cele din Brazilia şi Mexic. Încă nu se ştie dacă Rafa va participa la Indian Wells şi Miami, turnee pe hard.

La ce ne putem aştepta după 7 luni de absenţă?

Spaniolul a declarat în repetate rânduri că esenţial este să-şi recapete forma fizică şi nu este neapărat interesat să câştige turnee, neavând mari aşteptări de la el în acest moment.

“Am nevoie de săptămâni de muncă în circuit. Aceasta e prima mea săptămână şi nu am aceleaşi obiective ca cele pe care le voi avea peste două luni. Trebuie s-o iau încet şi să fiu suficient de realist ca să înţeleg că lucrurile nu vor sta la fel de bine ca înainte de accidentare. Trebuie să am răbdare.”

Turneul de la Vina del Mar este unul destul de slab, turneu la care cei mai importanţi jucători care vor lua startul sunt Rafael Nadal, Juan Monaco sau Jeremy Chardy. Septuplul campion de la Roland Garros va debuta miercuri la simplu în turneul chilian în compania argentiniuanului Del Bonis, acesta trecând în trei seturi de compatriotul Pella în primul tur.

Pentru a-şi reintra în formă ibericul participă şi pe tabloul de dublu, unde împreună cu argentinianul Juan Monaco sunt favoriţi 2. În primul tur ei au trecut, marţi seara,  destul de lejer, 6-3 6-2, de cehii Cernak/Dlouhy. Meciul a arătat un Nadal mai grăsuţ decât de obicei(probabil din cauza perioadei de inactivitate) şi un pic mai lent , dar un jucător cu o mare poftă de joc şi care nu şi-a pierdut principalele sale arme:serviciul şi lovitura de dreapta.

„Dublul este mai puţin agresiv. Vom vedea mâine la simplu. Dar e un sentiment bun să fiu din nou pe teren”

Rafa este considerat de toţi cel mai bun jucător de zgură din istorie. Ibericul a câştigat 36 de turnee pe suprafaţa roşie (254 de victorii şi doar 19 înfrângeri în cariera sa ), cu un procentaj uimitor- 93 % , printre cele mai importante numărându-se: 7-Roland Garros, 8-Monte Carlo şi 7- Roma, Toţi “nadaliştii” se aşteaptă, însă ca Rafa să câştige acest turneu, care în mod normal nu ar trebui să îi pună probleme deloc. Dacă spaniolul va fi învins de un jucător mult mai slab clasat în aceste trei turnee sud-americane fanii tenisului şi specialiştii săi vor pune sub semnul întrebării o posibilă reîntoarcere a sa la forma şi rezultatele care l-au consacrat.

Există o zicală: Cu răbdare treci şi marea! Răbdare este cuvântul care trebuie avut în vedere în acest moment de toţi în ceea ce îl priveşte pe Rafa. Doar timpul ne va spune care este (dacă este una) diferenţa dintre vechiul şi noul Rafael Nadal.

Vamos Rafa!