17/01/2021

RECENZIE “Cluj-Napoca Ro EU. Dosarele X si KIX. Telenovele si ePoeme, de S.A.S, Editura ECOU TRANSILVAN Cluj

Tocmai a vǎzut lumina tiparului în oraşul de pe Someş volumul intitulat “Cluj Napoca RO Eu – Dosarele X şi Kix Telenovele şi ePoeme”, scrisǎ de S.A.S. şi este volumul sǎu de debut.

Cartea a apǎrut la Editura ECOU TRANSILVAN, care oferǎ peste 100 de titluri cititorilor sǎi, din domenii precum:  Cǎrţile copilǎrieiAcademica, Folclor, De tot râsul, Istorie, Criticǎ literarǎ şi altele.

Deschid cartea cu sfiala copilului care priveşte pentru întãia oarǎ un OZN lovit de un fulger şi rǎmâne mut în faţa acestei minunǎţii.  Imaginea de pe copertǎ mǎ anunţǎ cǎ va fi o cǎlǎtorie plinǎ de mister, in care mǎ voi regǎsi pe mine.

Cartea este structuratǎ în 11 capitole de “Telenovele”, iar partea din spate a cǎrţii ne rezervǎ o surprizǎ:  gǎsim o colecţie ineditǎ de poezii, intitulatǎ “ePoeme”, crâmpeie din inrǎurirea sufleteascǎ de excepţie a autorului.

Dar sǎ pornim la drum.

Primul capitol se numeşte “Dosarele X”. Aceastǎ denumire, care imi aminteşte de serialul cu acelaşi nume, anticipeazǎ parcǎ un salt in domeniul paranormalului. Astfel aflǎm despre fantome, spirite care împing cu putere uşa si multe, multe altele, pe care te las sǎ le descoperi singur, cititorule…

Partea de prozǎ a cǎrtii este presǎratǎ cu multe versuri populare şi culte, care ilustreazǎ culoarea locului. Insusi autorul declarǎ cǎ a fost “provocat sǎ scrie de premiile pe care le-a primit”.  Pe parcursul cǎrtii, el poartǎ un “dialog special cu cititorul”, iar prin scris el isi “descarcǎ sufletul”.

Printre fenomenele paranormale prezentate de autor in capitolul unu al cǎrtii se nmǎrǎ:  fenomenul I (capacitatea unui creier de a influenta alt creier de la distanţǎ) – o descoperire epocalǎ şi pictura cu mintea (pictura psi), dar si rǎpirile cu extraterestri.

Capitolul 2 al cǎrţii se intituleazǎ “Feroviare” şi prezintǎ aventuri petrecute pe tren şi semnificatia lor profundǎ.

Capitolul 3 ne relateazǎ “Povesti cu final neasteptat”. In acest capitol,  regǎsim şi nuvela“Labirint”, care i-a adus autorului unul dintre premiile sale literare.

O relatare plinǎ de suspans referitoare la o doctorandǎ care rǎmâne blocatǎ într-un laborator. O nuvela psihologicǎ, care descrie stǎrile prin care trece personajul, şi intrebǎrile existentiale pe care şi le pune.  Din nou, fenomene paranormale: în încǎperea în care a rǎmas blocatǎ, îi apare aievea maestrul ei de Aikido, care o sfǎtuieşte ce sǎ facǎ ca sǎ iasǎ din prinsoare…

Capitolul 4, “Carnetele Maiorului Dorin”, prezintǎ cu multǎ iscusinţǎ aventurile (imaginate, desigur)  unui agent secret de pe vremea comunismului, cu relatǎri din peregrinǎrile sale.

Majoritatea nuvelelor din aceastǎ carte sunt scrise la persoana întâi, cu toate cǎ  ele sunt fictive.  Autorul nu se identificǎ cu personajele pe care le-a creionat cu atât de multǎ iscusinţǎ, ele întrupând doar vizunea şi fructele imaginaţiei sale asupra anumitor aspecte ale vieţii.

Capitolul 5 Marika y Marika este dedicat iubirii.

Capitolul 6 “Eseuri şi deseuri” este unul aparte:  debuteazǎ cu incredibila, magnifica, inegalabila “Reţetǎ pentru beeeeest seeeller-uuuri”.

Nestemata acestui capitol o reprezintǎ nuvela “Limba românǎ fǎrǎ injurǎturi”.

O altǎ scriere deosebitǎ din acest capitol este “Sputnik Uno”, presaratǎ cu idei fizice, metafizice si  paranormale. Din cartea asta ai ce invǎta!

Nuvela “Cǎrarea de foc”, care i-a mai adus incǎ un premiu autorului, descrie determinarea si pregǎtirea psihologicǎ a celor care aleg sǎ pǎşeasca prin foc, pentru a deveni mai puternici, pentru a-şi depǎsi limitele conştiinţei. Aceleaşi idei se regǎsesc şi în fizica cuanticǎ şi dezvoltarea personalǎ.

Esenta acestei nuvele ar fi: “Sǎ ştii ceea ce doresti sǎ faci 100%.  Pǎşeşte cu hotǎrâre, acţioneazǎ cu hotǎrâre.  Sǎ acţionezi in ciuda, in pofida fricii dtale, cu convingerea 100% cǎ vei reuşi”.

“Viziuni, vedenii si groapa primarului” prezintǎ fenomenul viziunii. Normal sau paranormal? Realitate sau fictiune?

In Capirolul 7, scriitorul ne relateazǎ mai multe Scrisori Deschise, adresate unor personaje fictive diferite: Scrisoare deschisǎ unei viitoare nore, Scrisoare deschisǎ unei  tinere aflate in impas, Scrisoare deschisǎ unei bibliotecare cu un serviciu nepotrivit, Scrisoare deschisǎ unei asistente medicale de la EKG. Un titlu pe care îl remarc în acest capitol este acesta din urmǎ, episodul fiind relatat cu o savoare profundǎ.

Capitolul 8, “De pe bloguri adunate” (si-napoi la lume date) reuneşte cǎteva texte şi expresii de pe bloguri, care au atras atentia scribului.

Capitolul 8 “Colectii cu specific local” este o odǎ adusǎ orasului de pe Someş,  cu mult umor.

In viziunea sǎseascǎ (adjectiv care provine de la S.A.S), “Un oraş înseamnǎ oamenii pe care îi cunoti, cu care trǎieti impreunǎ, cu care împarţi bucurii, sentimente, cu care te baţi, te lupţi pentru existentǎ, cu care treci prin întâmplǎri şi pǎţanii”…

Cine este S.A.S?

Aflǎm din nuvela “Accent de ardelean”,  al doilea titlu din capitolul 9:

“Stiam cǎ sunt ardelean. Asta inseamnǎ cǎ dacǎ îmi spui azi o glumǎ, s-ar putea ca mâine sǎ îmi pice fisa şi sǎ încep sǎ râd, dar nu-i sigur, sigur e cǎ niciodatǎ n-o fost sǎ nu fie cumva”.

“Cine-a pus carciuma-n drum” ne lasǎ sǎ intrezǎrim  puţin printre gândurile unui vizitator ocazional al cârciumei.

Din Telenovela politicǎ “In vizitǎ la sediu”, aflǎm de setea de aventurǎ politicǎ a persobajului.

Urmeazǎ “Ploaie de varǎ à la Cluj – Telenovela strict autenticǎ”.

“Ştiti cum plouǎ la Cluj? La Cluj, ploaia o comandǎ Sfantul Medard. Dacǎ plouǎ de ziua lui, ai parte de 40 de zile de ploaie, uneori chiar 50”.

Din Capitolul “Colecţii cu specific local” nu putea sǎ lipseascǎ nuvela intiulatǎ “Lulu”. Vǎ mai amintiţi de el?

Incǎ din primele rânduri ale nuvelei, cititorul este invitat sǎ îl cunoascǎ pe acest “ultim clown orǎşenesc medieval al Clujului, oligofren, dar la limita la care se descurcǎ în viaţǎ binişor printre cei întregi la minte”. Autorul ne relateazǎ cateva pǎţanii cu dânsul.

“Viaţa şi puterea zvonului” este o altǎ nuvelǎ interesantǎ, în care scribul ne aratǎ cum “Zvonul are viaţǎ proprie , de la jocul de copii numit telefonul fǎrǎ fir, cand un ţântar se transformǎ într-un armǎsar, sau la jocul politic, când zvonul cǎ se scumpesc ţigǎrile şi bǎutura  se terminǎ cu a cǎzut guvernul”.

Tot aici citim Aria Zvonului, o parodie spumoasǎ dupa “Aria Calomiei” din Opereta “Barbierul din Sevilia”.

Capitolul 10 “Convorbiri cu Floricel” prezintǎ convorbiri filosofice între douǎ personaje – unul este S.A.S, iar celalalt este alter ego-ul lui.  Este un capitol în care, dupǎ cum însuşi autorul mǎrturisete, “Conceptele şi simbolurile discutate au valoare la est de Urali”. Capitolul conţine reflexii cu privire la divinitate, miracole, revelaţii, intercalate cu referiri la teorii ştiinţifice.  Sunt mǎrturii, cred, în care ne putem regǎsi fiecare dintre noi şi care ne pot îmbogǎţi sufleteşte.

Capitolul 11 “Iubire la 46 de grade si un sfert” reprezintǎ partea finalǎ a capitolelor de prozǎ a “Dosarelor X si KIX”.

Acum urmeaza “Doasarele Sufletului” – ePoemele.  Intoarcem cartea şi deschidem coperta a doua. Pe prima filǎ scrie “Cap 12 – ePoeme”. Aici sunt cuprinse 39 de pagini, un crâmpei din puritatea sufleteascǎ a autorului.

 “Tu eşti de vinǎ cǎ sunt nori,

                                                                                                               Cǎ eu sunt vesel sau sunt trist,

Cǎ a fost pus pe Cruce Crist,

                                                                                                             Cǎ lumineaza-n beznǎ sori”.

 

Pentru mine, cartea “Cluj-Napoca Ro EU – Dosarele X si Kix. Telenovele si ePoeme” reprezintǎ o carte  plinǎ de invǎţǎturi, cu un mesaj sensibil şi complex, pentru cine ştie sǎ îl înţeleagǎ.

Am descoperit aceastǎ carte într-o vreme în care cǎutam rǎspunsuri. Şi le-am gǎsit. Deşi am fost scepticǎ când am deschis prima filǎ, cartea m-a fascinat şi nu am putut sǎ o las din mânǎ pânǎ nu am terminat-o de citit.  Cartea aceasta m-a schimbat, mi-a oferit o nouǎ perspectivǎ asupra vieţii, . Ea reprezintǎ o adevaratǎ provocare pentru minte şi spirit.

La momentul publicǎrii acestei cǎrţi, autorul avea deja patru premii literare, semn cǎ operele sale alese sunt de un real folos umanitǎţii. Cred cu tǎrie cǎ a sosit timpul ca acum sǎ primeascǎ “Premiul Publicului”. Recomand cu cǎldura.

 

 

 

Subscribe To Our Newsletter

Mercedes-Benz Vito: confort, siguranţă şi flexibilitate în orice călătorie

Mercedes-Benz Vito este un adevărat reper în segmentul autovehiculelor comerciale uşoare, având cel mai înalt...

Închide