Rahat cu ochi

Lumea e un rahat. Cu ochi. Pe băț. Pe sub băț. Pe lângă băț. Fără băț. Un rahat. Un rahat mare și urât mirositor. Asta aud de la toți cunoscuții, mereu când discutăm despre viață. Asta pare a fi noua definiție exhaustivă a vieții: ,,… e-un rahat, mă, ce să faci? Un rahat tot!”

Asta e materia primă a societății umane: rahatul. Mai departe, diferența o face ambalajul. Pentru că fiecare încearcă să ambaleze rahatul cât mai frumos, cât mai vandabil, mai oferibil altora. Lumea e flămândă: e înfometată, e însetată de lume – adică de rahat.

Îmi amintesc o întâmplare din facultate… aveam o colegă care stătea în chirie la o babă. Trebuia să citim în anul I la Litere ,,Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie.” ,,Ce citești, fata mea?” a întrebat-o baba văzând-o cu cartea în mână. ,,Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său…”  ,,Vai, maică, îți spun eu învățături: viața asta e un căcat și-un pișat! Asta e tot ce trebuie să știi.”

Înainte de a cataloga acest text drept un rahat, înainte de a mă cataloga pe mine ca pe-un rahat ce scrie editoriale de tot rahatul, gândiți-vă puțin. De câte ori nu ați afirmat că aveți un serviciu de rahat, un șef de rahat, colegi de rahat, prieteni de rahat, o relație de rahat… De câte ori nu v-a venit să aruncați de pe geam ,,rahatul ăsta de telefon”, de câte ori nu v-a venit să îi dați un pumn în freză ,,rahatului de laptop”? De câte ori nu ați constatat că mâncarea sau băutura e de rahat, sau un rahat? Ați mers la film, iar filmul a fost un rahat, ați avut o zi de rahat, drumurile sunt de rahat și așa mai departe… Dacă stați să vă gândiți la toate lucrurile, persoanele, etc. din viața voastră, o să constatați că, la un moment dat, de cele mai multe ori și în cele mai multe cazuri, acestea au fost… un rahat sau de rahat, un rahat cu ochi, pe băț, sau variantele.

Trebuie să recunoaștem: materia primă a tot ceea ce ne înconjoară și are o anumită atingere sau dimensiune umană, e rahatul. Natura nu e de rahat, cerul e sublim, marea minunată, ș.a.m.d. Vremea, însă, poate fi de rahat, fiindcă vremea e deja percepția umană a naturii ca mediu de viață – al omului, deci uneori devine de rahat. Spiritualitatea nu e un rahat, manifestările spiritului, în religie, în artă, nu sunt un rahat. Însă, pentru un om ce nu are dimensiunea spirituală suficient de prezentă chiar și acestea sunt rahaturi. Dacă ne imaginăm o sferă, în care e cuprins omul, cu toate manifestările și contingențele sale, tot ce e cuprins, atras, definit în cadrul acestei sfere umane primește, mereu sau la un moment dat, atributele rahatului.

Veți fi revoltați, veți spune că sunt un nebun, ce mănâncă rahat scriind un asemenea c…at de text, că sunt lucruri în viața voastră ce nu sunt deloc un rahat, ba chiar dimpotrivă; poate iubiți, iar persoana iubită e minunată, cum să fie un rahat?! După cum spuneam, tot ce atinge omul, cu dimensiunea sa telurică, pământeană, e sau devine un rahat; tot ce e atins de spirit este sau devine sublim. E cazul iubirii, abnegației, altruismului și a persoanelor sau a manifestărilor mai degrabă spirituale decât pământești.

Pădurea socială, jungla în care ne viermuim cotidianul, visceralitățile, strălucește de la distanță ca o pădure aurită, feerică. Însă copacii sunt doar rahat poleit cu aur. Viermii le digeră rădăcinile, omizile frunzele. Deasupra – cerul sublim, ce ne trimite razele sale pentru a ne da iluzia sclipirii pădurii de aur (de rahat). O lume despiritualizată, cum e societatea actuală, e doar rahat pe băț. Un om fără spirit – rahat cu ochi!

 



Comments are closed.