Punctul de pensie va crește de la 1 iulie. Respectăm punct cu punct programul de guvernare !

PSD confirmă prin creșterea punctului de pensie la 1.000 de lei, care a fost deja prevăzută în Legea Bugetului de stat, că respectă integral programul de guvernare propus românilor în decembrie 2016, indiferent de prognozele FMI.

„Creșterea punctului de pensie este o măsură esențială pentru aducerea mai multor români în clasa de mijloc. De unde vin banii? Creșterea contribuțiilor odată cu creșterea salariilor din sectorul bugetar, creșterea contribuțiilor ca urmare a creșterii salariilor din mediul privat, creșterea contribuțiilor odată cu creșterea salariului minim, efectele creșterii consumului în urma majorării veniturilor populației, crearea a 200.000 de locuri de muncă (de la începutul anului numărul contractelor de muncă a crescut cu 44.000)” a declarat Horia Nasra, președintele PSD Cluj.

Deputatul social-democrat a mai amintit că prognozele FMI din ultimii ani în ceea ce privește economia României, au fost diferite de creșterea reală a economiei: 2013: creșterea economică estimată de FMI = 2,5% – creșterea reală = 3,5%, 2014: creșterea economică estimată de FMI = 2,2% – creșterea reală = 3,1%, 2015: creșterea economică estimată de FMI = 2,5% – creșterea reală = 3,9%, 2016: creșterea economică estimată de FMI = 3,9% – creșterea reală = 4,8%.

Despre Autor