Prin Floresti nu trece trenul

descărcareScriu in timp ca ma scobesc intre dinti cu ultima scobitoare din casa, savurand resturile alimentare depozitate cu succes la pranz.

Femeie nu am in seara asta, asa ca deschid televizorul. Bordel in toata regula, nu alta. Nici nu-ti mai trebuie femei cand auzi ca alesii din parlament s-au cerut in vacanta.

„Vine vacanta, cu trenul din Franta -era o chestie faina cand eram la scoala.

Senatorii intră în vacanță de marțea viitoare, conform B1 TV. Parlamentarii se întorc la lucru în 27 mai.

Membrii Senatului vor fi în teritoriu, pentru a se ocupa de organizarea alegerilor europarlamentare.

Senatorii vor lucra săptămâna viitoare două zile în plen, conform deciziei Biroului permanent, relatează Mediafax.

Singur Crin Antonescu a dat un upercut, nimicitor, in botul nesimtitilor.

„Nu are niciun fel de justificare (vacanţa parlamentară pe timpul campaniei – n.r.), nu avem un precedent măcar în acest sens. Cea mai lungă durată, de exemplu la alegerile parlamentare dacă bine reţin, în 2012, au fost două săptămâni în care Parlamentul nu a lucrat pe motivul campaniei electorale. Nu vedem niciun motiv să se declare practic o lună de vacanţă pentru alegerile europarlamentare. Alegerile europarlamentare şi campania pentru aceste alegeri implică nişte oameni, candidaţii, implică partidele cu structura lor şi poate implica şi parlamentarii, care oricum, din câte ştiţi foarte bine programul, nu stau chiar toată săptămâna, 24 de ore din 24 la Parlament. Eu cred că se poate găsi o formulă rezonabilă şi ne-am opus, din păcate am fost într-o tristă minoritate şi la Cameră şi la Senat”, a declarat Antonescu.

Liderul PNL a mai spus că presupune că parlamentarii nu vor solicita pe durata vacanţei pentru campania electorală diurnele de şedinţă şi cele de deplasare.

Angajații CFR Marfă amenință că sunt dispuși să oprească în orice moment activitatea, dacă reprezentanții societății nu revin asupra deciziei de concediere a 2.500 de angajați.

Sindicaliștii care reprezintă interesele angajaților de la CFR Marfă vor intra marți, 22 aprilie, la ora 16.00, la o nouă rundă de negocieri pe marginea contractului colectiv de muncă.

Negocierile dintre sindicalişti şi conducerea CFR Marfă nu au avut niciun rezultat, astfel că se vor relua în zilele următoare.

De asemenea, niciun tren nu va circula miercuri între orele 7.00 şi 9.00, angajaţii urmând să întrerupă voluntar lucrul, ca urmare a eşuării negocierilor privind încheierea unui nou contract colectiv de muncă“Tot astăzi, vom trimite răspunsul la notificarea de concediere pe care ne-au trimis-o cei din conducere, în care aducem argumente solide că dacă nu se renunță la ideea concedierilor, va fi grav afectată activitatea de transport. Iar angajații spun că sunt dispuși să oprească în orice moment lucrul”, a declarat, pentru voceatransilvaniei.ro, Grigore Mare, liderul sindicatului Libertatea Căi-Ferate Cluj.

Concedieri din iunie

Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă a transmis în urmă cu câteva zile o notificare către federațiile sindicale, prin care anunță că în perioada iunie – septembrie 2014 vor fi disponibilizați 2.500 de angajați din cadrul CFR Marfă. Concedierile sunt motivate de faptul că încă din 2009 compania se află pe un trend descendent și, deși au fost reduse cheltuielile, este nevoie și de reduceri de personal pentru ca CFR Marfă să poată supraviețui.

Dau urgent pe gat un Jack, sa nu ma apuce frica. Ce naiba, doar nu mai lucrez la CFR…

Si, daca stau sa ma gandesc, prin Floresti nu trece trenul.

Iar primarul, e liberal, e omul lui Crin.

Mai deschide dracul televizorul…

Subscribe To Our Newsletter

Retrocedarea Clujului pe bucati. Mafia infiltrata in justitie

Abuzul de cumpărări de drepturi litigioase, fabricarea de moştenitori şi falsificarea de documente au ajuns...

Închide