CÂTEVA CUVINTE DESPRE BUNĂVOINȚA ÎNGĂDUINȚEI

lady de cluj

 

A devenit aproape o disciplină funcționărească astăzi iubirea față de celălalt, al cărui metabolism sufletesc nici nu mai știe dacă are sau nu are dreptul de a păși sfios spre o altă viață care nu îl negociază înaintea lui Dumnezeu.

Chiar și orizontul credinței nu mai știe să se recomande conștiincios, doar alunecă fabulos într-o gesticulație de suprafață care are convingerea că un singur gât de apă sfințită îi va deschide porțile spre un rai pământesc. Celălalt este atât de greu de obținut, încât nu tentează pe nimeni.

Eu am descoperit însă, că există oameni, dintre atâția alți oameni, care nu își dăruiesc regulamentele, ci viețile pentru a ajuta exact acolo unde nu are timp absolut nimeni să ajungă.

În inimile acestor oameni, vanitatea nu este o conformitate superstițioasă sau interesată de a păzi gesturile mecanice ale mântuirii, deoarece oamenii ăștia au doar niște inimi enorme și încărcate cu îngăduință, unde vanitatea nu le-a îmbisericit niciodată sufletele. Iar oamenii aceștia, despre care urmează să vă povestesc, trăiesc în inima unuia dintre cele mai prestigioase orașe din România, Cluj-Napoca.

Un oraș unde căutarea și trezirea spirituală se află în suspensie alături de certitudinea că orice tatonare interioară, la un moment dat, deprinde curajul de a se trezi la viață.

Într-una dintre călătoriile mele ca artist prin țara asta frumoasă, am ajuns și la Cluj-Napoca, unde, grație unui eveniment monden, am avut onoarea și bucuria de a cunoaște un om cu adevărat extraordinar.

Pe Anca Ciubancan am cunoscut-o într-un moment de transcendență deloc procedurală prin universul artistic al lucrărilor de artă. Mi-a plăcut felul ăla direct de a fi și adevărul pe care îl poartă mereu în mâna dreaptă, adevărul ăla care traversează dialoguri cu Dumnezeu, adevărul ăla care ți se instalează în inimă și o pansează dacă alunecă prea mult din discernământul ei.

Ei bine, Anca Ciubancan este un om fabulos. Vă voi spune și de ce. Nu aș fi crezut niciodată, până la Domnia Sa, că mai există, în România acestui secol al vitezei și al lipsei aproape supărătoare a gestului civic, samariteni. Spun samariteni pentru că sub mâna protectoare a acestei Doamne, există alți oameni care își dăruiesc înțelepciunea dialogului social cu ceilalți semeni ai lor, care nu au reușit să-și întregească viața într-un cerc perfect al bunăstării sociale. Sunt mii de motive la fel cum sunt mii de suflete aflate într-o situație precară. Și nu îi aude nimeni, nu îi vede nimeni, pentru că nu dorește nimeni să-i audă sau chiar să-i privească.

Președinte al Camerei de Comerț Româno-Suedeze, de patru ani, din Cluj-Napoca, Anca Ciubancan este bunul samaritean, cu principiile raționalizate și îndreptate concret printr-o sumă mare de proiecte sociale către clasele defavorizate ale societății românești.

Un om care nu se mulțumește cu absolutul vieții sale decât dacă dăruiește celorlalți o însemnată parte, uneori sacrificială, care îngăduie și identifică viața exact așa cum este ea. Un drept inalienabil, de multe ori foarte greșit înțeles de cei care trăiesc aproape mecanic noțiunea de viu pe pământ.

Proiectele sociale derulate de Anca Ciubancan în Cluj-Napoca sunt multe, dar eu am să vă vorbesc de unul dintre ele, care, prin natura respectului neîncetat față de celălalt seamăn al nostru, a dobândit o titulatură harnică și neîncetată înaintea tuturor instanțelor care pretind dar nu urmăresc decât o recompensă finală.

Ei bine, Anca Ciubancan, împreună cu alte șaisprezece doamne, păzesc conștiincios ideea de într-ajutorare a celor pe care viața, zilnicul și uneori chiar noi ceilalți îi reclamăm și îi aruncăm dincolo de suprafața conformă a egalității sociale și umane.

,,Prânzul Sfintei Maria” este numele proiectului social aflat în derulare la Cluj-Napoca.

Ce înseamnă asta? 17 persoane, împreună cu Doamna Anca Ciubancan, gătesc personal pentru 250 de familii defavorizate din oraș. Gătesc personal…așa că citiți bine.

Oamenii aceștia extraordinari negociază sfios cu Dumnezeu dreptul de a avea un drept deloc superstițios la o viață aproape normală, a unor suflete pentru care compasiunea sinceră și dragostea nu are o cheie, doar din păcate și spun asta cu sinceritate, o sentință sau sentințe.

Până la urmă, toți suntem copiii lui Dumnezeu, nu-i așa? De ce să judeci o piele sau o privire, un gest sau o credință? Cine ne-a făcut pe noi judecători?! Puțini dintre noi cred că dorm liniștiți în confortul propriului sine.

Ei, uite că la Cluj-Napoca, oameni obișnuiți caută în fiecare zi, prin persuasiune concretă și compasiune sinceră, să slujească complet benevol granița dintre viață și moarte, dintre suflet și nepăsare. Oamenii aceștia își alocă timp din timpul atât de prețios al oamenilor, pentru a hrăni familii întregi pe care statul i-a uitat cu desăvârșire, la fel cum poate mulți dintre noi ceilalți. În felul acesta poate înțelegeți minunea lui Iisus cu peștii pe munte.

,,Prânzul Sfintei Maria”

aflat sub brațul inimă al Doamnei Anca Ciubancan, are din pricina asta și o poveste aparte. Poartă numele Maicii Domnului și numele celei mai iubite regine a României, care, în pofida titulaturii sale regale, a îngrijit personal bolnavi de tifos exantematic și răniții marelui război, ca soră medicală pe câmpul de luptă, cu dedicație și dragoste, fiind de altfel numită ,,mama răniților”.

Aici, alături de Anca Ciubancan avem șaptesprezece mame care inventează practic un nou sens al vieții, lipsit complet de titulatura lozincii, îmbrățișată cu zilnicitate de toți cei care, lipsiți de orice urmă de substanță reală, caută doar vocația așa zis civică, demolatoare până la urmă de esențele schematice ale esenței.

Când vedem astăzi samariteni, imediat luăm în derâdere acțiunile, adăugăm și scoatem din context ceea ce ne convine, potrivim și nepotrivim, pendulăm între radical și moderat și ne gândim, de cele mai multe ori greșit, oare ce substraturi se ascund acolo.

Aici însă, nu se ascunde nimic. Totul este la vedere și îndreptat direct și lipsit de orice scop ascuns către cei defavorizați atât de viață, de alegeri poate, dar în special de noi toți ceilalți consecvenți, din nefericire, doar nouă înșine.

Cred că Anca Ciubancan a îndeplinit, cu întreaga legimitate a gestului, anii de ucenicie în existențial, care au condus și conduc în continuare către o pasiune a angajării în sprijinul tuturor celor lipsiți și preschimbați în riduri grotești pe obrazul lumii. Cum ai putea oare să amendezi acest gest de o nobilitate covârșitoare?! Avem nevoie ca de aer de acești purtători de lumină, de acești misionari ai răspândirii binelui într-o lume care a uitat să se explice și să creadă!

 

DANIEL DĂIAN

Follow me!

0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Subscribe To Our Newsletter

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x
Eșec previzibil a Dreptei Liberale în adunarea de semnături pentru Viorel Cataramă. Dan Prioteasa ar trebui să demisioneze !

Am fost luni la București și am demisionat din Dreapta Liberală, datorită eșecului de a...

Închide