Portretul viitorului premier, Călin Georgescu

 

”Vă voi da un exemplu care mi s-a părut că nu a fost redat atât de mult pe cât trebuia să fie. Nu este în conducerea statului, cu toate că i s-a promis sau i s-a propus – mai bine zis – să fie premier și anume Călin Georgescu. Este președintele Grupului de la Roma. Este o elită. Mi s-a părut că este nu doar o elită, ci deasupra acestora. Statul nostru ar fi câștigat foarte mult dacă l-ar fi avut în conducere. Rar văd academicieni sau oameni de știință angrenați în mjrele politice. N-am prea văzut așa ceva cu câteva excepții”

Călin Georgescu a fost în perioada 1997-2013 director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă. Din 2013, este preşedinte al Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma.

Clubul de la Roma este o organizaţie al cărei scop este să supună atenţiei întregii lumi aspecte referitoare la viitorul planetei. Organizaţia este formată din oameni de ştiinţă, economişti, oameni de afaceri, înalţi funcţionari publici, şefi de stat şi foşti şefi de stat din întreaga lume.

În presă, numele lui Călin Georgescu a fost vehiculat pentru funcţia de priemier în noiembrie 2015, după tragedia de la Colectiv şi căderea Guvernului Ponta.



Leave a Comment