Poliţiştii clujeni au prins doi bărbaţi din Floreşti ce trasportau material lemnos fără avizele necesare

news_image_218458_14948În cursul zilei de ieri, doi bărbaţi au fost prinşi de poliţişti transportând material lemnos pentru care nu deţineau avize de însoţire pentru acestea. Cei doi s-au ales şi cu sancţiuni contravenţionale.

„În 15.01.2014, ora 19:00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au depistat pe DN1 E60, pe raza comunei Florești, judeţul Cluj, un bărbat de 40 ani care transporta cu o autospecializată cantitatea de 14,836 m.c. cherestea rășinoase (grinzi și scândură), având aviz de însoțire a mărfii a cărui valabilitate a expirat. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei, conform art. 19, alin. 1 lit. e din Legea 171/2010, iar materialul lemnos, în valoare de aproximativ 9.000 lei, a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Someșul Rece”, au transmis reprezentanţii IPJ Cluj.

Tot în cursul zilei de ieri, la ora 08:00, poliţiştii rutieri din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti au depistat pe DN1E60, în localitatea Floreşti, un tânăr de 20 ani din Gilău, în timp ce transporta cu un autoturism cantitatea de 1,5 m.c. material lemnos (lemn foc), fără a avea aviz de însoţire pe acestea.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, iar materialul lemnos a fost confiscat de către poliţişti şi predat Ocolului Silvic Cluj.

Sursă foto: www.radiomures.ro

 

 

Subscribe To Our Newsletter

Aurelia Cristea: „România și-a asumat, prin Traian Băsescu, liberalizarea pieței funciare. Emil Boc a fost doar un martor tăcut!”

Deputatul PSD, Aurelia Cristea susţine că declaraţiile lui Emil Boc privind urgentarea adoptării legii pentru...

Închide