PARTIDUL CONSERVATOR – ROL MAJOR IN CASTIGAREA ALEGERILOR EUROPARLAMENTARE

 

pcPARTIDUL CONSERVATOR CLUJ

Strada Arinilor nr.11, Cluj-Napoca

E-mail: partidul_conservator_cj@yahoo.ro

Telefon: 0364/107958

 

 

Alianța electorală PSD-PC-UNPR a câștigat alegerile europarlamentare 2014 atât la nivel național, cât și în județul Cluj, unde a obținut 25% din voturi, un scor care scutește de orice comentarii, în condițiile în care județul Cluj, în special orașul Cluj-Napoca, era consacrat drept un bastion al PDL.

Rezultatul obținut de PSD-PC-UNPR la alegerile europarlamentare vine să confirme faptul că politica și strategia celor trei formațiuni politice care formează alianța electorală au fost cele corecte, îndreptate către cetățeni și în folosul acestora. Iar cetățenii României, implicit clujenii care au votat duminică, au ales în consecință, într-un exercițiu de normalitate civică, de maturizare politică și de recunoaștere a meritelor inconstabile a Partidului Social Democrat, a Partidului Conservator și a Uniunii Naționale pentru Progresul României.

Partidul Conservator Cluj salută succesul categoric, detașat și de netăgăduit al alianței electorale PSD-PC-UNPR, un succes care se datorează într-o măsură extrem de importantă membrilor și simpatizanților Partidului Conservator din țară și din județul Cluj.

Rezultatul obținut în județul Cluj de către alianța electorală PSD-PC-UNPR nu ar fi fost atât de clar fără aportul și sprijinul Partidului Conservator. Acest lucru vine să confirme trendul constant ascendent al Partidului Conservator care a demonstrat, prin stabilitatea și echilibrul care îl caracterizează, că este un partener politic important și valoros, care nu poate fi ignorat.

Partidul Conservator Cluj mulțumește cetățenilor județului Cluj pentru faptul că, duminică, cu ocazia alegerilor europarlamentare, au asigurat un succes extrem de important în evoluția viitoare a partidului, și îi asigură că, în continuare, toate eforturile Partidului Conservator Cluj vor fi îndreptate, în exclusivitate, către rezolvarea nevoilor tuturor clujenilor.

 

Președintele Partidului Conservator Cluj,

Șerban Rădulescu

Cluj-Napoca, 26 .05. 2014

 

 

 

Subscribe To Our Newsletter

Horea Uioreanu crede ca PNL a obtinut un scor bun la europarlamentare

PNL devine jalnic. Pe sintagma "Regele a murit, Traiasca regele !", invatata prin Bucuresti, distinsul...

Închide