Oamenii cu o atitudine de genul “mi-se-cuvine-tot”
Există persoane care iau totul de-a gata. Cred că viaţa pe care o duc o merită, că li se cuvine tot ce îşi doresc şi că ceilalţi ar trebui să creadă la fel. Astfel de oameni trăiesc într-o lume proprie în care-şi fac propriile reguli de supravieţuire. De obicei şi le fac în avantajul lor şi-şi clădesc fericirea pe nefericirea semenului. Cea mai tristă parte este că, în general, genul acesta de oameni nu realizează că fac asemenea lucruri. Li se pare normal, deja le-a intrat în fire.
Am întâlnit şi eu câteva astfel de persoane. Persoane cărora dacă le-ai da o cămaşă, ţi-ar lua şi celelalte haine, te-ar lăsa gol în mijlocul străzii şi ţi-ar mai adresa şi un apelativ “drăguţ” că le stai în cale. Totul a pornit de la dorinţa şi intenţia de a-i ajuta. De a le face o favoare, deşi niciodată nu le-am dat de înţeles că aş aştepta altceva în schimb. Pur şi simplu pentru că ştiu cât e de greu când lupţi de unul singur, lucrezi până târziu sau ai nevoie ca cineva să te ajute. Asta până în momentul în care am realizat că am ales persoanele greşite pentru a le ajuta. De ce? Pentru că am ajuns prin a fi călcată în picioare cu o atitudine de “oricum merit tot ajutorul pe care îl primesc şi de fapt îţi fac ţie o favoare că te las să mă ajuţi”. Nu e în regulă. Nu e bine. Oricât de îndreptăţiţi ne-am simţi de a avea oamenii respectivi în jurul nostru sau de a primi anumite favoruri, nu trebuie să le luăm ca şi cum ni s-a cuveni. În momentul în care ţi se face o favoare şi mai apoi ţi se pare normal ca acel om să continue să-ţi tot facă favoruri, înseamnă că tu ai o problemă. Înseamnă că ai înţeles totul greşit. Înseamnă că dacă-l iei pe celălalt drept “prostuţ” că a ales să-ţi ofere ceva sau să-ţi întindă o mână, în realitate tu eşti cel prostuţ pentru că nu ştii că aceste gesturi ne fac oameni. Ne fac ceea ce suntem. Dacă nici până astăzi, la vârsta pe care o ai, nu te-ai trezit la realitate şi nu începi să apreciezi ce primeşti şi ce ai, s-ar putea ca la un moment dat să pierzi tot. Şi trist este că nu vei pierde doar oamenii care te-au ajutat, oameni de calitate, lucrurile la care ai ţinut, ci vei realiza că tu de mult ai pierdut adevărata esenţă a vieţii. De ce? Pentru că esenţa vieţii nu constă în a “scurge” cât mai multe de la oameni. Asta nu fac oamenii. Asta fac monştrii cu chip de oameni.
Şi să mai înveţi o lecţie. Dacă până acum nu ne-am comportat cu tine aşa cum ai meritat, dacă te-am lăsat puţin “să-ţi faci de cap” şi în mod intenţionat ne-am lăsat folosiţi de tine, este pentru că suntem mai deştepţi. Maturitatea ne spune să te lăsăm puţin să te trezeşti la realitate. Şi mai ştii ce? Zilele acestea am mai descoperit ceva. Câteodată e nevoie ca cineva să te “zdruncine” bine ca să-ţi revii. Iar tu, dacă vei mai continua să-ţi zideşti fericirea pe ruinele altora, să ştii că acea construcţie pe care o tot înalţi, nu e deloc solidă. Într-un final… se va dărâma. Şi atunci ce?
Articol scris de Alina Ilioi
Despre Autor
