Nimeni pentru unul și niciunul pentru toți

La 30 de ani, după o îndelungată, vastă și temeinică experiență de viață socială, profesională, intimă și de orice altă natură umană, am înțeles cu adevărat un adevăr capital, o piatră de temelie, singura pe care se poate sprijini orice fel de reușită în viață: nimănui nu-i pasă de nimeni, suntem fiecare pentru fiecare, o societate formată din oameni singuri împreună, însingurați de interese strict individuale, chiar și atunci când se află ,,launloc”, în muncă, în viață, în politică, în dragoste, în ură, în cultură, în incultură, în orice.

În lumea în care trăim, nu putem aștepta nimic de la nimeni. Deviza adoptată de toți, de fiecare, e: ,, Nimeni pentru unul și niciunul pentru toți!”

Unii, mai naivi, așteaptă binele individual sau, alții, foarte naivi, binele colectiv, de la stat. Statul însă nu mai oferă, ca pe vremea de tristă sau de veselă amintire, nici serviciu, nici casă, nici masă… și e normal să nu ofere toate astea. Dar nu oferă nici ce ar fi normal să ofere totuși, nu ca pomană, ci ca drepturi în urma unor cotizații individuale ale indivizilor la stat: asistență socială, medicală și alte drepturi cuvenite prin îndeplinirea multelor obligații. Statului nu îi pasă de tine. Deloc. Dacă ești un om normal, din majoritate, și nu ești minoritar etnic, maghiar, rrrrrom, minoritar sexual, gay sau lesbiană, categorie defavorizată de faptul că te-ai puit până la 7-8 copii minimum, dacă nu îndeplinești măcar una din aceste condiții, precum și altele, dacă nu pe toate cumulativ, nu ai parte din partea statului decât de ignore și dispreț. Dacă ești rrom cu 10 copii, 2 neveste nedeclarate și una cu acte în regulă, fără casă, masă și alte alea, atunci, da, statul are grijă de tine și te asistă social până la moarte. Dacă nu, te lasă să mori. Așa că de la stat nu spera… dar ai teamă. Teme-te și ferește-te cât poți de mâna lungă a statului, ce te jefuiește sistematic de taxe și impozite, adevărate amenzi, în schimbul cărora nu îți oferă nimic reflectabil în nivelul tău personal de trai și de fericire. Ce dai la stat se reflectă doar în fericirea personală a sinecuriștilor, ce-și odihnesc fundurile și mințile odihnite pe scaune înalte, ascunși de ochii tăi de borurile unor pălării mult prea mari pentru creierele lor minuscule. Acesta e statul, nu spera, dar ai teamă. Ferește-te cât poți.

Atât în mediul privat, cât și în cel bugetar, munca e sclavie contra salariu. Nimănui nu-i pasă de tine, de competențele tale, de aptitudini, de inteligență, în urma cărora să te aprecieze corespunzător și să te promoveze. Nu. Contează doar să fii cât mai exploatabil, dacă ești femeie sexoasă – sexual, dacă ești femeie urâtă sau bărbat – prin munca silnică prestată zilnic. Unii lucrează puțin, pentru puțin, alții foarte mult, pentru foarte mult, iar cei mai nefericiți, foarte mult pentru foarte puțin. Nici unii, nici alții, nu au viață. Sunt sclavi. Unii au timp, dar nu au bani, alții au bani, dar nu au timp. Sănătate ruinată, stres cât cuprinde, puține spre deloc satisfacții profesionale ș.a.m.d. … știți voi, nu trebuie să vă spun eu.

Dacă îți iei lumea în cap și începi ceva pe cont propriu, la fel. Dacă muncești 24 din 24, ai șanse să reușești. Apoi vine statul și te taxează de rămâi fără profit, cu nervii la pământ și sănătatea zdruncinată, și-njuri că mai bine nu te mai apucai. Dar n-ai de ales, ceva tot trebuie să faci. Și decât sclav la stat sau la privat, mai bine să fii sclavul tău, propriu. Măcar ție îți pasă. Statului sau privatului, nu!

În viața personală, fiecare pe sine se. E la fel ca la serviciu: unul muncește, altul profită. Celui care profită, nu îi pasă. Când să-ți încasezi și tu profitul, ți se taie impozit, penalizări pentru ce-ai greșit, nu ți se iau în considerare realizările și mai rămâi cu mai nimic. Ești nemulțumit, îți dai demisia, în cel mai fericit caz. Apoi o iei de la capăt, în altă firmă, cu domeniu de activitate asemănător. Sau, stai și suporți. Că și rău îi bine, bine că e.

Orice reușită în colectivitatea oamenilor singuri împreună e o iluzie, e ceva trecător, e doar o mișcare favorabilă a roții sociale ce se-nvârte în permanență.

Singura reușită veridică, durabilă, serioasă, e cea individuală, prin tine însuți, strict prin tine însuți. Și nu promovez aici devize liberale. Prin alții, ca pârghii, ca mijloace, poți reuși, dar doar prin și raportat strict la tine însuți. În jungla socială, de la ceilalți, de la societate, de la stat, nu te poți aștepta la bun… fiindcă nimănui nu-i pasă de nimeni – trebuie doar să fii precaut să te ferești de rău. Și să reușești tu, prin tine, pentru tine. Ca om liber. Altfel, ești sclav – de succes, de insucces, dar sclav. Atât.

Articol scris de Florin Moldovan

Fata zilei – Diana Ramona Moldovan

De-or trece anii cum trecură, Ea tot mai mult îmi va plăce, Pentru că-n toat-a...

Închide