Nene Iancule, suntem toți un… moft

ion-luca-caragialePrea puțin ne-ntoarcem ochiul lăuntric (pentru că, de ce să nu recunoaștem, toți avem un al treilea ochi) spre trecut. Și chiar dacă o facem se-ncarcă imaginea doar cu regrete. Prea puțin reușim să privim cu el, cu cel de-al treilea ochi, pe semenii noștri, ne amintim prea puțin de cei care au fost și au lăsat ceva pe-acolo, pe unde au trecut, ceva care să-i facă de-a dreptul nemuritori.

Ne amintim prea rar de ei, îi pomenim doar așa, când timpul ne mai trage de mânecă sau când istoria ne bate obrazul. Despre Caragiale însă, nu se poate spune același lucru. A fost și este oricând prezent, în orice timp, în orice lume. Cred că atâta timp cât va exista poporul român, Caragiale va fi prezent.

De el nu se poate vorbi la timpul trecut, n-a murit și nu va muri, pentru că există ceva anume specific românului: moftul. Moftul cultivat în orice medii și-n orice timp are nu numai rădăcini, dar are dom’le niște fructe de ți se-nmoaie-n…gură. Le molfăie toți și nu se mai satură. A rămas singurul care a surprins cu o fină ironie, adevăratul moft. Vom aniversa-n curând 161 de ani de la nașterea sa și tare sunt curioasă să știu câți români vor recunoaște că ,,nene Iancule, suntem toți un…moft.’’,,Și niște Mitici’’, ar mai adăuga el privindu-ne pe sub borurile pălăriei sale. Și ne-ar mai spune: ,,Ați rămas cum v-am lăsat, ba acum văd c-aveți în fiecare zi câte ,,O scrisoare pierdută’’ și cum se lasă seara începe le voi ,,O noapte furtunoasă’’. Vă-ncurcați în același ,,Lanț al slăbiciunilor’’și de unde nu te-aștepți îți apare câte un…,,Goe’’. Domn sau nu, el, Goe, fiul mamițicii, nepotul lui…și lui…reușește-n viață ce cu mintea nu gândești, fentează timpul și prinde-ntre degete…Universul. Și, de ce să nu recunosc, văd c-aveți în fiecare zi spectacol la Cameră și, din când în când tulburat de…,,clopoțeii…dinga, dinga’’…tot apare câte un Agamiță Dandanache pe câte-o listă rătăcită.

Vă văd, vă văd și mă crucesc: m-ați întrecut cu mult și multe, m-ați depășit demult, dar chiar nu-mi pare rău. Așa am și eu o ocupație, vă număr pe rând, pe fapte și pe… spuse. I-auziți cum sună: un Mitic, doi Mitici, trei Mitici… Nu mă plictisesc deloc pentru că, pentru diversitate, trec doar strada și-ncep din nou să număr: un moft, două mofturi, trei mofturi…

Poate un moft al sorții am fost și eu când în noaptea de 29 spre 30 ianuarie a anului 1852, viața m-a lăsat să văd lumina de pe aceste meleaguri și nu-mi pare rău. V-am lăsat la rându-mi câteva gânduri rătăcite pe niște foi și vă mulțumesc că mi le recitiți și trăiți în fiecare zi. Fiecare face ce vrea și când vrea și pe orice stradă poți să-l întâlnești pe ,,Conul Leonida față cu reacțiunea’’, ba, mai ieri fusesem într-o ,,Vizită’’și cu mulți de-alde ,,D-nul Goe’’-n jur, m-am cam amețit. Am încercat să ies tiptil, dar un ,,Bubico’’ mai să-mi rupă manșetele pantalonilor, măi frate. Am răsuflat ușurat și mă simt acum mulțumit: nu m-ați uitat și mă veți trăi veșnic.

Am, iată, 161 de ani, dar mă simt mai tânăr ca niciodată. Cine știe, poate  ne-ntâlnim la Gambrinus la un ,,Five o’clok’’ pentru că voi știți ce bere bună și rece aduce acolo! Ce ,,Golden Blitz’’, ori ,,Palace’’! Veniți la nenea Iancu la berăria pe care-am deschis-o pe Calea Moșilor și-am să vă-nvăț să numărați….Miticii.

Pentru ca anul acesta se anunță ,,Căldură mare, mon cher!’’, Nene Iancule, ai uitat un lucru: n-ai spus dacă moftul ni-l aducem de-acasă sau mai ai matale pe-acolo ceva. Și dacă tot ne-ai moftangit atâta, trimite-ne te rugăm rima de la…moft. Da’ nu te gândi la soft, că asta nu-i de-a noastră. Trimite o rimă de-aia sănătoasă, românească; noi cât ne-am gândit și-am căutat tot n-am  găsit. A, și-am uitat să-ți spui: l-am văzut prin oraș mai acum câteva zile pe Pristanda; număra steaguri și… voturi. Vezi, nene Iancule că suntem toți un…moft?

Articol scris de Nicolette Orghidan