Moaște (multe) la biserica din Cornești, județul Cluj.

Biserica din Cornești, județul Cluj (Corneștiul de Aghireș) e una pe cât de controversată, pe atât de căutată și, după această știre, va fi probabil și mai căutată. Controversa pornește de la slujbele de exorcizare pe care se spune că le facea în trecut părintele Dănuț Gheorghe Pintea, preot cunoscut în același timp, așa cum îi stă bine unei controverse, și pentru harul său  deosebit – părintele este căutat de credincioșii din toată țara fiind recunoscut pentru dăruirea cu care le ascultă și, se spune, le rezolvă problemele.

Într-o seară înghețată de iarnă, biserica de la Cornești a fost încălzită de primirea moaștelor Sfântului Gheorghe, ale Sfintei Ecaterina, ale Sfântului Apostol Pavel, Sfântului Nicolae precum și ale altor sfinți, după cum puteți vedea în imaginea de mai jos:

Biserica vă oferă, pe lângă vorba bună, rugăciunea și binecuvântarea părintelui, iar acum și posibilitatea pelerinajul la Sfintele Moaște, și o grădină foarte bine îngrijită, plină de flori și de liniște vara, un loc în care vă puteți regăsi echilibrul sufletesc însă, indiferent de anotimp.

Despre Autor