Misu Negritoiu plaseaza ING in offside fata de USA

ing

Economistul Mișu Negrițoiu s-a născut la 26 mai 1950 în comuna Dăbuleni, județul Dolj. De la 1 septembrie 1994, a îndeplinit funcția de consilier prezidențial pentru probleme economice și de reformă (cu rang de ministru) și coordonator al Grupului Consultativ pe probleme economico-sociale pe lângă președintele României, Ion Iliescu.

În 1997 renunță la cariera politică pentru un rol în mediul privat, la ING Bank, parte a ING Group, instituție financiară internațională de origine olandeză, cu sediul la Amsterdam. La început a fost director cu tranzacțiile de piață, iar din 1999 este promovat în poziția de director general adjunct. La 1 august 2006, odată cu preluarea poziției de director general al ING Bank România, devine și președinte al Comitetului pe țară al ING România, grup financiar care include banca ING Bank România, compania de asigurări de viață și pensii ING Asigurări de Viață (Nederlanden), societatea de factoring ING Commercial Finance, societatea de leasing ING Lease și societatea de investiții imobiliare ING Real Estate Investment Management.

În ianuarie 2010, a devenit CEO al ING Bank România, iar din 2012 deține poziția de Chairman al ING Bank Romania.

ING România a jucat un rol esențial ca bancă de tranzit pentru un transfer ilegal de bani prin care o bancă iraniană a achiziționat un motor de avion pentru compania aeriană Iran Air. Motorul era produs în SUA, astfel că achiziționarea lui de către o entitate din Iran încălca flagrant embargoul.

ING România, sub conducerea lui Mișu Negrițoiu, a încălcat, în 2003-2004, cel puțin o dată, embargoul impus de Statele Unite asupra tranzacțiilor cu Iranul. Mai mult decât atât, Mișu Negrițoiu a încuviințat modificarea conținutului unor documente bancare pentru a ascunde că ING România s-a implicat în încălcarea embargoului. În noiembrie 2013, în plin embargou instaurat de Președintele Bill Clinton spre sfârșitul anilor `90 și care interzicea toate tranzacțiile comerciale și investițiile în Iran făcute de către persoane fizice și juridice americane, oriunde s-ar afla în lume și orice export de elemente destinate industriei aeriene iraniene, Banca Tejarat din Iran a emis o scrisoare de credit pe suma de 1,55 milioane de dolari în numele companiei iraniene Iran Air pentru finanțarea achiziției unui motor de avion de la o companie românească. Până aici, nimic în neregulă. Dar scrisoarea de credit stipula ca motorul respectiv să fie de origine americană, importat de la un fabricant american. Motorul trebuia transportat la Teheran pe aeroportul de la Mehrabad prin Germania.

În noiembrie 2013, exportatorul român a contactat ING România pentru a primi sprijinul băncii în vederea transferului scrisorii de credit către compania USA Partner, furnizorul motorului de avion, pentru ca firma românească să poată respecta cerința originii americane a motorului, formulată de importatorul iranian.

Fals în acte bancare

Responsabilitatea băncii ING era să verifice legalitatea tranzacției și să informeze atât importatorul, cât și exportatorul, că aceasta încalcă embargoul american și nu poate fi efectuată, chiar în această configurație cu o firmă intermediară în România. În consecință, pentru a putea trece de embargoul american, ING România, condusă de Mișu Negrițoiu, fără aprobarea căruia era exclus să poată fi operate astfel de mișcări, și Banca Tejarat au modificat continutul scrisorii de credit pentru a o face să fie transferabilă de către compania românească către furnizorul american.

Au fost schimbate descrierea mărfii (pentru a eluda originea), destinația finală a bunurilor (din Teheran în Germania). A fost șters certificatul de origine american din documentele originale și orice referire la Iran.

Schimbările făcute de banca Tejarat în colaborare cu ING România au avut ca efect înlăturarea oricărei referiri la Iran și ascunderea originii americane a bunurilor.

ING România nu a stopat tranzacția, nu a refuzat girarea acestei scrisori de credit, ci a continuat procedura, transferând scrisoarea de credit către o bancă americană, apoi suma de 1,2 milioane de dolari exportatorului american.

Încălcarea codului penal american

Conform documentului, OFAC „are argumente să creadă că, felul în care s-a comportat ING în această tranzacție, a dus la încălcarea Codului Penal American (IEEPA, 50 U.S.C., §§ 11701-06 și TWEA, 50 U.S.C., App. §§ 1-44).

În martie 2004, o banca americană care trebuia să facă plata către furnizor a observat o discrepanță într-o cerere de rambursare legată de această scrisoare de credit și a informat ING România că din această cauză nu e autorizată să plătească. Banca americană s-a adresat băncii ING Amsterdam pentru a rezolva problema. În același timp, un angajat al ING România a informat banca americană că această scrisoare de credit era emisă de Bank Tejerat din Iran. Banca americană a raportat tranzacția către OFAC.

OFAC-ul a tras concluzia, din acest incident, că ING România, sub conducerea lui Mișu Negrițoiu, a acționat de mai multe ori folosind același modus operandi în mai multe tranzacții care încălcau embargoul american asupra Iranului, că un asfel de setup era unul pus la punct cu aprobarea și cu buna știință a conducerii băncii.

Sursa : realitatea.net