Militarii au continuat misiunile şi pe timpul nopţii trecute

ninsoare-romania-liberaÎn cursul nopţii de 26 spre 27 ianuarie, 117 militari cu 14 mijloace tehnice au continuat misiunile de deszăpezire şi de salvare a persoanelor aflate în dificultate.

“Femeia însărcinată, din localitatea Robeasca, a fost transportată la spitalul din Făurei, militarii Brigăzii 10 Geniu acţionând în zona Jirlău, Galbenu, Făurei pentru deblocarea drumurilor, misiune aflată în desfăşurare”, au transmis reprezentanţii Ministerului Apărării.

În zona Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, militarii au continuat deblocarea căilor de acces, precum şi evacuarea unei femei cu probleme medicale.

În judeţul Vrancea, militarii au evacuat persoanele înzăpezite continuând misiunea din localitatea Vulturu, precum şi în localitatea Cuca, judeţul Galaţi.

“Misiunea de evacuare-salvare de pe DJ 222C (Tulcea-Murighiol), pornită în cursul nopţii, s-a încheiat în această dimineaţă”, au mai spus reprezentanţii Ministerului Apărării.

Sursă foto: www.ziarmm.ro

 

 

Pârtia Telechi Feleacu s-a redeschis oficial

Astăzi, 26 ianuarie Pârtia Teleschi Feleacu şi-a redeschis porţile pentru iubitorii de schi şi snowboard....

Închide