Mein Vietnam (III)

raus-Mimi, de ce zboara norii ?

Trecutul revine obsedant. Am iubit-o pe mama enorm. Pe telefonul meu mobil desluseam o urma de mesaj.

-Lasa tot si vino acasa.

Primii 10 ani din viata, o fericire fara sfarsit. Plangeam dupa perdele sa nu moara ai mei. Dupa perdele nu ma vedea nimeni. Iarna, cozonaci si pasca facuta de o moldoveanca. Mama. De pasti, pasca si multe oua rosii. L-am iubit enorm pe tata. Era bland si bun. Iar eu nu cunosteam violenta. Nimeni n-ar crede.

Mama a fost bolnava. Imi gatea Neli, fata angajata de tata sa o ajute pe mama. Apoi, mama s-a facut bine si mi-a facut ardei umpluti. Iar la televizor era un serial alb-negru cu Mannix. Eram fericit.

Venea tata si imi tragea la poarta in hol. Mergeam la toate meciurile echipei CFR. Desfaceam aparate radio cu lampi, invatam de la tata sa lipesc. Ii stricam cel putin un aparat pe luna.

Verisoara mea mai mica, Violeta. Atat de sensibila. Cu un grai moldovenesc care-mi amintea de turta dulce si dulceata de cirese amare. Ceva din Codruta lui Teodoreanu, din La Medeleni. O frumusete, de mica.

La zece ani, scriam cartea vietii mele, in hohotele de ras ale noului sot al mamei. Nu am mai scris de atunci deloc 30 de ani. Violeta ma mangaia, iar verisoara mea mai mare, ii batea pe baietii care ma sacaiau. Ne uitam toti trei la Nadia, furand cate o banana de pe dulap.

Atunci m-am indragostit prima oara. O chema Angela si mi se parea unica, o admiram in tacere, citindu-l pe Eminescu si facand mii de asociatii. Legate de viata si vis.

Sarbatorile in Moldova sunt altfel. Mergi cu capra, iar ritmul este cel geto-dac. Ritmul ramane in sangele tau pe viata. Moldovenii nu pot fi asimilati. Doar ucisi.

Flacara violet loveste clasa politica. Nu exista scapare. Maktub

Motto: „Într-un mod paradoxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra...

Închide