Mafia din CNADNR

corrado7Călcată pe coadă de un drumar mai plin de zel, mafia din interiorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi-a arătat colţii.   Povestea noastră începe, pe 27 septembrie 2013, când Claudian Ţuţulan, şef de tură la ACI Bechet, a fost detaşat, prin decizia şefului DRDP Craiova, la SDN Slatina, la Serviciul UZD (Utilizare Zonă Drum), din cadrul Biroului Comercial. Foarte pe scurt, Ordonanţa de Guvern nr. 43 din 1997, privind regimul drumurilor, spune că: „Pentru ocuparea zonei drumurilor, a podurilor, pasajelor, viaductelor, tunelurilor, prin amplasarea supraterană sau subterană a unor construcţii, instalaţii sau panouri publicitare acceptate de administraţia drumurilor, se aplică tarife de utilizare, care se constituie ca venituri la dispoziţia administratorului, respectiv pentru administrarea, exploatarea, întreţinerea, repararea şi modernizarea drumurilor publice.”. Cu alte cuvinte, potrivit acestui act normativ, dacă ai o afacere şi te legi cu ea de un drum naţional, trebuie să obţii acordul CNADNR şi să plăteşti nişte tarife de utilizare. Aşadar, Ţuţulan a fost trimis la SDN Slatina să vadă câtă lume se leagă la drumurile naţionale şi câţi dintre aceştia plătesc taxe legale pentru aceasta. În şase zile, noul venit a reuşit să termine verificarea şi a găsit 369 de amplasamente, mai mult cu 200 decât au raportat în trecut Adrian Motorga, şeful SDN Slatina, şi Aurelian Boboc, şeful Biroului UZD de la SDN Slatina. Pentru a băga birocraţia la înaintare, Motorga a făcut o „comiţie”, alcătuită din zece oameni, care au semnat anterior raportul cu amplasamentele făcut de Claudian Ţuţulan, Adrian Zevedeanu, şeful Serviciului Comercial, şi Petre Pantalia, directorul comercial de la DRDP Craiova. Pusă să întârzie lucrurile, „comiţia” nu a terminat nici până în ziua de azi numărătoarea amplasamentelor. După experienţa incredibilă de la SDN Slatina, Claudian Ţuţulan a avut şi vremuri mai bune, începând cu 10 septembrie, dată la care a primit o decizie să continue cu inventarierile de amplasamente. La SDN Severin a fost sprijinit de către şeful de secţie Cornel Folescu, iar la Râmnicu Vâlcea de şefa Serviciului UZD Lăcrămioara State. Şeful de secţie de la SDN Târgu Jiu, Ion Tudor, l-a pus chiar pe fiul său, Cristian Tudor, angajat al Serviciului Comercial, să sprijine inventarierea pe toată perioada. Mai mult, cele trei SDN-uri au şi început acţiuni de notificare şi emitere de procese-verbale, pentru a-i aduce în legalitate pe utilizatorii zonei de drum. Practica din trecut a şefilor de secţie cu „ştate vechi” era aceea de a încasa, vorba unui clasic în viaţă, „pă persoană fizică”, o parte din banii pe care ar fi trebuit să îi primească CNADNR. În cele mai multe locuri nu poate fi vorba de niciun fel de contract. Apoi, şi în multe dintre rarele cazuri în care există un contract între SDN şi utilizatorul zonei de drum, suprafeţele şi sumele trecute în documente nu au nicio legătură cu realitatea din teren, adică sunt mult mai mici. La nivelul DRDP Craiova, prejudiciul anual calculat se ridică undeva la 3,7 milioane de euro. Speriată de faptul că li se strică „ploile”, plevuşca mafiotă din CNADNR a trecut la contratac. Astfel, în noaptea de 21 spre 22 octombrie 2013, maşina personală a lui Claudian Ţuţulan a fost incendiată. Pe la ora 3.00, o „mână criminală” a spart un geam lateral şi a aruncat o torţă în automobilul Skoda Octavia. Maşina a ars în totalitate. În automobil se aflau documentele cu constatările de la SDN-uri, care trebuiau predate a doua zi la Direcţia Regională. Cineva ştia acest lucru şi a decis să le dea foc. Incendierea are astfel un puternic iz de „colegialitate”. Documentele au ars în proporţie de 30-40%. Spre dezamăgirea incendiatorului, toate erau scanate şi nu a fost nici o problemă să fie recuperate de pe memoriile USB. Probabil tot colegii din SDN-uri au pus la cale şi „activitatea” din noaptea de 28 spre 29 octombrie, adică exact o săptămână de la incendierea maşinii lui Ţuţulan. Autovehiculul lui Cristian Tudor, fiul şefului SDN Târgu Jiu, a fost şi el atacat mişeleşte. O persoană necunoscută (dar bănuită!) a aruncat pe Skoda acid de baterie, distrugând puternic vopseaua.

În loc de concluzie: Fereşte-mă, Doamne, de incendiatorii din CNADNR, că de mafia italiană am eu grijă!