M-am hotărât să devin prost

m-am-hotarat-sa-devin-prost-Martin-PageEste titlul unei cărți scrise de Martin Page care m-a surprins prin finalul neaşteptat, uşor ironic, dar în egală măsură salvator pentru protagonist.

Într-adevăr, din trăirile lui Antoine, personajul principal, rezidă afirmația „Fericiți cei săraci cu duhul”, un adevăr indubitabil care te îndeamnă să-ți doreşti să ştii mai puține fiindcă astfel viața ți-ar fi mult mai uşoară. Conflictul dintre religie şi biserică, în sensul acceptării directe şi nemijlocite a „adevărului” creştin, a condus la perceperea falsă a ideii de cercetare ştiințifică şi autocunoaştere de teologii medievali. Astfel s-a creat o tendința, evident falsă, de a tăgădui ştiința prin raportare la credință.

Totuşi nu acesta constituie subiectul cărții, ci mesajul: Cei săraci cu duhul sunt fericiți. A fi sărac cu duhul nu înseamnă a fi neapărat alienat sau debil mintal, ci o ființă care se conformează realității sociale fără a se întreba dacă această realitate socială este conformă propriei individualități. Ne aflăm astfel în prezența unei conformări lipsită de temei care nu aduce nici un beneficiu individului în dezvoltarea să metafizică. Or, cunoaşterea nu înseamnă neapărat rugăciune, ci meditație. Petre Tutea spunea că o babă care se roagă ajunge mai repede la absolut decât un filosof ce meditează toată viața. Dar întreb eu: care absolut? Absolutul limitării la dogmele perimate şi artificiale creştine?

Antoine este un tânăr foarte inteligent. Predă un curs la Universitate. Intră fără urme de îndoială în categoria intelectualului inadaptat a lui Camil Petrescu sau a lui Preda cu a lui Petrini. Nu se poate adapta la lumea în care trăieşte. Inteligenta îl apasă şi-i tulbură nopțile. Nu se poate opri din meditat, nu poate dormi, se loveşte pretudindeni de admirația celorlalți dar el nu simte nici o satisfacție. Prietenii îl ascultă, dar nu-i pot oferi soluții. Îmi propun să analizez doar protagonistul, nu şi celalalte personaje, decât într-o oarecare măsură.

Pesonajul caută un refugiu, tinde spre linişte. Caută soluții. Se hotărăşte să devină alcoolic. Se documentează despre istoria alcoolului, despre varietatea băuturilor. Îşi da seamă că cel mai bine ar învață de la un alcoolic veritabil. Intră într-un bar şi după o simplă şi edificatoare discuție îl roagă pe unul dintre clienți să-l învețe cum să bea. Respectivul face o afirmație oarecum de neconceput: nu oricine poate fi alcoolic. Şi totuşi are dreptate. Antoine bea doar un cantitate infimă de bere şi intră în comă etilică. La spital află că organismul lui nu poate suportă alcoolul. Spitalizarea, prin discuția cu o pacientă ce încercase să se sinucidă şi reîntâlnirea cu un unchi şi o mătuşă de o reală inepție, are un rol pozitiv asupra lui Antoine. Frecventează un curs de sinucidere. Nu-mi propun a detalia cartea, va las pe voi să o citiți. Se gândeşte la sinucidere dar abandonează ideea. Caută soluția în medicamente care să-l liniştească. Ajunge broker, scăpa cafea din greşeală pe calculator, şi se declanşează o operatiune financiară care-l face milionar. Efectul medicamentelor îl face să fie liniştit. Practic nu-l mai interesează nici o activitate intelectuală, le evită. Ajunge să trăiască că un magnat. Drogurile îl fac să piardă contactul cu cel ce a fost. Prietenii sunt îngrijorați şi-l supun unui ritual. Se trezeşte, realizează că nici banalitatea nu-i conferă salvarea, deşi acea banalitate îl făcuse bogat. Deznodământul: rămâne falit din proprie voință. Este arestat, dar mulțumit.

Şi ironia… Salvarea sau ce o fi, se arată în ultimele pagini. Antoine este îndrăgostit, Antoine iubeşte, Antoine a găsit liniştea!

Evident că las detaliile cărții, picante, în seamă voastră. Va invit a citi acesta carte. O ironie la actuală societate dominată de banalitate. Antoine demonstrează faptul că nici măcar liniştea financiară pe care o căutăm cu atâta ardoare nu aduce liniştea. Şi atunci ce aduce liniştea? Să aducă liniştea dragostea? Senzația de a iubi şi a fi iubit îți este suficientă pentru a supraviețui într-o lume artificială, mecanică şi banală?