Japca „Sapca” ( I)

Puțină istorie, la început investigată de Gazeta de Cluj :

În 1945, statul roman a confiscat proprietăţile contelui Alexandru Mikes, în cadrul cărora se afla şi terenul de la „Şapca Verde”. Veteranii de război din satele Mănăştur şi Floreşti au fost împroprietăriţi cu acest teren. În anii 60, În urma cooperativizării, terenul a trecut în proprietatea statului român şi în administrarea USAMV. Denumirea sub care este cunoscut terenul vine de la şepcile studenţilor de la medicina veterinară.

Terenul de la „Şapca Verde” a fost folosit de cercetătorii de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară până în anul 1998. Printr-un protocol semnat între universitate şi SC Agroindustiala SA, spaţiul a trecut în proprietatea acestei. Cu un an mai târziu Agroindustriala a semnat un contract de vânzare a terenului cu firma Polus Transilvania, patronată de Paszkany Zoltan Arpad, finanţatorul clubului CFR Ecomax.

Tranzacţia SC Agroindustriala SA a fost controversată datorită modului în care spaţiul a fost vândut firmei Polus. La momentul respectiv, terenul era în proprietatea statului, sub administraţia Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj. Din cauza unei Hotărâri de Guvern, firma Polus nu a reuşit din prima să pună mâna pe spaţiul respectiv aşa că terenul de 34,7 hectare, cunoscut drept „Şapca Verde”, ar fi trecut mai întâi în proprietatea societăţii agricole Agroindustriala SA Cluj-Napoca, unde acţionarul principal era Fondul Proprietăţii de Stat, iar apoi a fost vândut către firma Polus Transilvania.

Ovidiu Grecea, şeful Corpului de Control al Guvernului a ordonat în anul 1999 demararea unei anchete guvernamentale prin care să verifice modul în care Polus Transilvania a ajuns în posesia terenului de la „Şapca Verde”. Concluziile anchetei şi a cercetărilor efectuate de Poliţia Bucureşti şi Cluj, au dovedit că tranzacţia a fost ilegală, iar ca urmare s-a deschis un proces în care a fost inculpat Cristian Istrătescu, directorul Agroindustriala.

Grecea, a arătat că terenul a fost cumpărat de la SC Agroindustriala SA la un preţ cu 20 de ori mai mic decât valoarea reală a acestuia, şi anume cu 11.505 lei/mp, în loc de 60-80 de dolari/mp. Subevaluarea preţului a adus prejudicii bugetului fiind vorba de o pierdere de peste 500 de miliarde de lei. Totodată, s-au adus prejudicii şi USAMV-ului deoarece au fost afectate cercetările ce se efectuau pe terenul cunoscut sub numele de „Şapca Verde” în valoare de 10 miliarde lei şi 16 teze de doctorat bazate pe aceste cercetări.

05.07.2005 – 00:00 Claudiu Pădureanu

Cateva mii de studenti si de profesori de la universitatile clujene au participat, ieri, la un mars care s-a desfasurat intre Cluj-Napoca si comuna Floresti. Ei au dorit sa protesteze, astfel, impotriva inceperii constructiei unui centru comercial pe terenurile experimentale ale Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) din Cluj-Napoca. La mars au luat parte circa 5.000 de persoane, potrivit organizatorilor, si cel mult 3.500, conform spuselor jandarmilor.
Studentii si profesorii s-au adunat de dimineata in curtea USAMV, iar apoi au pornit pe jos spre terenul statiunii didactice experimentale din comuna Floresti, situat la o departare de circa sase kilometri. Participantii au afisat pancarte prin care cereau autoritatilor sa opreasca abuzurile impotriva universitatii agronomice. Aceasta se afla in litigiu cu patronul clubului de fotbal „CFR Ecomax” Cluj, omul de afaceri Arpad Paszkany, care reprezinta SC „Polus Transilvania”, firma care apartine de concernul polonez „Polus”.
Miza conflictului il constituie un teren de 35 de hectare, cu o imensa valoare de piata. In zona un metru patrat de teren se vinde cu circa 100 de euro, insa valoarea stiintifica a culturilor aflate aici, sustin protestatarii, ar fi mai mare decat cea economica. Acolo se afla o colectie unica de plante medicinale, cea mai importanta baza de gene pentru cultura hameiului din Romania, precum si zeci de alte loturi experimentale folosite in cercetarea stiintifica.
Culturile experimentale au fost amenajate pe un teren confiscat in anul 1945 de Statul Roman de la baronul maghiar Mikes, cu titlul de captura de razboi. Cu toate acestea, SC „Polus Transilvania”, care dispune in prezent de un contract legal incheiat prin care cumpara terenul de la firma „Agroindustriala” a obtinut zilele trecute o autorizatie de construire, semnata de primarul din Floresti, Gligor Gherman, care da unda verde realizarii investitiei.

22 iulie 2006

Senatorul PRM Gheorghe Funar a facut o plangere la DNA impotriva Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) si firmei „Polus Transilvania” in legatura cu terenul din zona de vest a municipiului Cluj-Napoca, de la „Sapca Verde”. In acest loc urmeaza sa fie construit un centru comercial.

Parlamentarul a mentionat ca a fost, in aceste zile, chemat intr-o audienta la procurorul Ioan Irimia, din cadrul DNA, pentru a da o serie de declaratii despre acest caz. „Este o jefuire a bugetului national intre 52 si 70 de milioane de euro”, a mai afirmat Funar.

El reclama ca acest teren, de aproximativ 35 de hectare, unde a functionat Statiunea Experimental Didactica a USAMV, apartine de domeniului public, iar contractul de cooperare incheiat intre institutia de invatamant superior si respectiva firma privata este in afara legii.

Gheorghe Funar il critica pe rectorul universitatii, Liviu Marghitas, ca s-a lasat „cumparat” de firma „Polus”, al carei director este omul de afaceri Paszakany Arpad, patronul echipei de fotbal „CFR Ecomax”, si care a dobandit aproape gratis aceasta parcela, evaluata la o valoare de cel putin de 10 milioane de euro.
De asemenea, senatorul PRM a subliniat si faptul ca, in urma cu vreo doi ani, rectorul USAMV lupta contra „Polus” si a societatii „Agroindustriala” SA, de la care a fost achizitionat terenul in cauza, avand chiar castig in instantele judecatoresti. Magistratii au dat atunci verdictul ca pamantul apartine domeniului public si ca nu poate fi vandut sau instrainat.
Cu toate acestea, sustine Funar, in prezent Marghitas semneaza contracte de cedare si administrare a terenului in schimbul unui milion de euro si a unor gratuitati privind construirea unor imobile in incinta USAMV, precum si anumite sume din vanzarea actiunilor viitorului centru comercial.

Funar vrea sa ceara ancheta guvernamentala

Funar a cerut sa se faca public acest contract de cooperare dintre USAMV si SC „Polus Transilvania”, unde, dupa cum precizeaza senatorul, institutia de invatamant este net dezavantajata, in cazul unei rezilieri, cand universitatea ar putea fi excutata silit de societatea privata.

Mai mult, potrivit senatorului PRM, Marghitas se obliga ca sa renunte la toate actiunile in instanta deschise impotriva lui „Polus” sau legate de respectivul teren.

Funar nu crede ca membrii Senatului USAMV stiu ce au semnat, de altfel, el le-a transmis ca mai au timp sa-si retraga iscaliturile de pe acel act, daca nu, vor trebui „sa dea cu subsemnatul la DNA in timpul”.

In toata aceasta afacere este amintit si numele parlamentarului PSD Antonie Iorgovan, care, in opinia lui Funar, ar fi consiliat juridic firma SC „Polus” in obtinerea terenului de la „Sapca Verde”. Mai mult, parcela respectiva ar trebui retrocedata celor 54 de familii care il revendica.

Totodata, Gheorghe Funar a tinut sa precizeze ca va solicita ministrilor Agriculturii si Educatiei Nationale, precum si premierului Calin Popescu-Tariceanu sa dispuna efectuarea unui control guvernamental, si chiar deschiderea unei anchete, fata de modul cum s-a ajuns ca o societate privata sa intre in posesia unui teren care apartine domeniului public si felul cum poate fi recuperarat.

Edilul a spus ca a acordat aceasta autorizatie in temeiul unei noi prevederi legale, aparute din data de 16 mai 2005, care da dreptul primarilor sa autorizeze ridicarea unor constructii pe terenuri aflate in litigiu. Modificarea legislativa a fost promovata si operata la cererea membrilor actualei coalitii de guvernamant.
Arpad Paszkany, directorul SC „Polus Transilvania”, sustine ca terenul respectiv nu a fost niciodata al universitatii, care nu isi poate proba drepturile pe care le reclama asupra suprafetelor respective. El a afirmat ca firma vrea sa investeasca 140 de milioane de euro pe suprafata respectiva de pamant, iar companiile partenere ale acestuia alte cateva zeci de milioane de euro, bani care vor intra in economia clujeana si care vor crea noi locuri de munca.
Potrivit sursei citate, USAMV a folosit abuziv terenul SC „Polus”. Paszkany a adaugat ca el i-a avertizat in repetate randuri pe reprezentantii universitatii ca va incepe in curand lucrarile de constructie a complexului de tip mall. El a mai mentionat ca pana acum a investit mai mult de patru milioane de euro doar in realizarea proiectului pe hartie si pentru obtinerea unor avize si autorizatii.
Directorul „Polus Transilvania” a mai afirmat ca are 27 de avize si de autorizatii pentru proiectul sau si ca daca nu ar fi avut actele in regula nu le-ar fi primit. Terenul, situat in locul numit „Sapca Verde”, care a fost vandut cu circa un dolar pe metru patrat, acum valoreaza cel putin 80 de euro pe metru patrat.
Autoritatile judetene au incercat sa medieze conflictul. Presedintele Consiliului Judetean, Marius Nicoara, i-a invitat la discutii pe Arpad Paszkany si pe rectorul USAMV, Liviu Marghitas. Directorul „Polus” a afirmat ca solutionarea conflictului pe cale amiabila ar fi cea mai buna solutie. El a spus ca in fiecare luna, compania sa cheltuieste circa 50 de milioane de lei doar pentru plata avocatilor. Paszkany a adaugat ca oferta sa este ca „Polus” sa renunte sa mai pretinda cheltuieli de judecata, care se ridica in prezent la peste 750.000 de euro, daca USAMV se retrage acum din proces.
La randul sau, rectorul institutiei de invatamant superior, Liviu Marghitas, a spus ca va convoca o sedinta a Senatului universitar, unde se va lua in calcul ipoteza renuntarii la terenul de la Sapca Verde in schimbul unor eventuale compensatii financiare platite de „Polus”.

(va urma )

Subscribe To Our Newsletter

O viață dedicată pasiunii de a forma caractere, domnul profesor Gavril Tecar

Prof. Gavril Tecar  a fost director al Liceului Energetic, în perioada 16.07.1982 - 01.02.1990. În...

Închide