28/10/2020

Isterii culturale

În spațiul carpato- danubiano- pontic, cum era menționată țărișoara noastră în vechile texte, au avut loc de curând diverse uragane culturale sau mai degrabă, anti- culturale. Degeaba a scris Cărtărescu romane de sute de pagini, degeaba a fost tradus în n limbi și a luat premii pe la festivaluri, că tot e un lichen care trăiește în simbioză cu ICR-ul, pe banii statului. Și de ce să contribui la susținerea literaturii, când poți să dai, acolo, 100- 200 de lei la construcția Catedralei Mântuirii Neamului, că poate ne ajută Ăl de Sus să mai ieșim din sărăcie și să ne deșteptăm.

Procedura de bază este exact ca în cazul drobului de sare, care poate să cadă sau nu peste copil,  mai bine stăm și așteptăm miracole în educație decât să sporim și să încurajăm scriitorii patriei. Nu vrem să cotizăm la fondul cultural românesc, mai bine punem colea o lumânare și poate așa iau elevii Bac-ul mai bine, intră la facultăți de stat și rup gura târgului cu te miri ce invenții, cam cum ar fi caloriferul transilvan. Pictură, film, literatură, artă digitală, teatru, ăstea-s povești pe lângă instalațiile termice de secol trecut, fără de care și azi ne-am fi încălzit la gura sobei, nu la elemenții caloriferului.

Nu știu dacă stă în spiritul nostru exploziv- latin să trântim câte-o revuluție, Bibicule, ori de câte ori apare ceva bun în peisajul cultural actual. Și exemple în acest sens ar fi multe, am și rezumat vreo două mai sus, dar acum să trec și la detalii ca să înțeleagă iubitul auditoriu de ce e așa și nu altfel.

Să începem cu musiu Mircea, zis și Cărtărescu, individ care era cât pe-aci să se aleagă cu Nobelul la care tot e nominalizat de ceva ani. Dar cum nu e bine să zici hop!, până nu sari gardul, în loc să se aleagă măcar cu un Bravo! și-a luat o smotoceala de zile mari pe motiv că abuzează cu nesimțire de banii ICR-ului și că e numai el tradus și promovat peste hotare. Cum un scriitor adesea își trage seva creatoarea din nevroze, nici a lui Cărtărescu nu a întârziat să apară, nevroza zic, și aici nu discutăm de nebunia divină insuflată de Muze poeților greci. Ci de acel sentiment de paranoia care te cuprinde când îți dai seama că te-ai născut cu (ne) norocul de a avea condei și noroc de promovare.

La poli opuși, adică de acuzator, nu acuzat, se află domnul Marga, care de când ține Institutul Cultural Român de hățuri, a început să elucubreze pe tematici ce ar face cinste unui instalator de termico-sanitare nu unui profesor universitar. Caloriferul, bată-l vina, zice-se că ar fi mai bun decât orice tablou sau carte, că el dă căldură, nu cultură. Și, cu cultura mori de foame, pardon de frig! Înțeleg că anumite reminiscențe tehnice din vremuri demult apuse ar putea să îl mai gâdile încă pe domnul președinte al ICR, dar totuși, nu ar trebui promovate valori culturale contemporane și ceva mai… moderne, ca să nu le zic tinerești să nu fiu acuzată de discrimnare?

Să vedem acum pe unde scoate cămașa Mungiu când cei de la BOR o să vadă filmul După dealuri, care a scăpat pe moment de muștruluială, că e marfă proaspătă iar clericii au fost ocupați cu ceva moaște pe la București. Presimt că regizorul o să fie băgat în ședință de urgență și tras la răspundere în legătură cu imaginea sub care sunt prezentați preoții și măicuțele și niciun Festival de la Cannes, împreună cu cele mai strălucitoare Palme D’Or- uri n-o să îl scape de furia creștină.

Treaba pe la noi stă bine, ne mai enervăm pe alocuri, ne mai crește tensiunea dar dăm pe Capatos și ne alinăm cu Simone Senzual, Drăgușence și Cruduțe, că văd că nimeni nu are treabă cu dumnealor, nici ICR, nici BOR, nici CNA…

Articol scris de Giorgia Angelia Pițoiu

Follow me!

Subscribe To Our Newsletter

Sondare de subconștient în Smulgătorul de Inimi de Boris Vian

2009, Ed. Univers Când faci cunoștință cu cartea te frapează în mod automat titlul, Smulgătorul...

Închide