Între carieră şi iubire

 Trei fete, o poveste. Urmează întrebarea de foc: “ai renunţa la carieră pentru iubire?”. Prin faţa ochilor îmi trec toţi anii de când lucrez, nopţile nedormite, sacrificiile, munca asiduă şi dorinţa de a deveni o profesionistă în adevăratul sens al cuvântului. Mai îmi aduc aminte şi de toate ieşirile refuzate pentru că am avut de scris, de zilele de naştere petrecute în studioul de filmare, de oamenii pierduţi undeva pe drum pentru că nu au înţeles că timpul îmi este împărţit, de dimineţile trezită la 5 când încă e noapte afară şi ochii mă ustură, de toate prezicerile cum că am un viitor în care se întrevede succesul. Mă gândesc la toate acestea şi, fără ca nici măcar să clipesc, rostesc un “Da” hotărât. Îmi imaginez deja cum multe femei dau din cap a dezaprobare şi îmi spun că sunt o copilă, că trăiesc într-o lume cu totul diferită de ce e în mintea mea şi că am să văd că am să regret această decizie. Că am să “mă coc” eu pe foc încins. Că arunc la coş tot ce am realizat până acum…

Aşa poate ar gândi creierul. Numai că uneori trebuie să gândeşti şi cu inima, şi acesta e unul din momentele în care aleg să gândesc cu inima. Asta nu pentru că nu sunt pasionată de ceea ce fac. Din contră. Mă completează, mă ajută să rămân eu şi să strălucesc. Şi totuşi, în pofida acestor lucruri, pentru iubirea adevărată, aş renunţa la carieră. Bineînţeles, idealul este ca el să mă accepte aşa cum sunt eu. Cu bagajele mele, cariera mea şi trăirile mele. Asta ar fi prea bine. Dar dacă nu, nu aş putea să mă iert niciodată ştiind că am lăsat persoana pe care o iubesc să plece, doar pentru că am ţinut prea mult la un altceva. Nu aş mai putea să strălucesc cum am făcut-o până acum, pentru că fără iubire, eu mă ofilesc încetul cu încetul. Ochii nu mi-ar mai sclipi, pentru că în ei s-ar putea citi cel mai bine tristeţea. Sunt conştientă că s-ar putea ca la un moment dat să trebuiască să fac această decizie. Ce bărbat şi-ar dori să stea în “umbra” unei femei dornică să strălucească? Aşa mi-a spus cândva o persoană. Atunci m-am gândit că răspunsul corect ar fi bărbatul deştept şi matur. Dar peste un an, un astfel de bărbat deştept şi matur mi-a spus că el s-ar simţi în permanenţă ameninţat ştiind că lucrez în jurul atâtor oameni frumoşi şi că şi-ar dori o viaţă cât mai puţin publică de ochii lumii. Da, am rămas pe gânduri auzind toate acestea. Atunci mi-am zis senină că cine mă iubeşte, o face pentru ceea ce sunt eu, nu pentru profesia mea.

Dar dacă…? Dacă aşa cum astăzi fetele mi-au pus această întrebare, peste o perioadă în faţa mea va sta bărbatul pe care îl voi iubi şi mi-ar pune aceeaşi întrebare: “Ai renunţa la carieră pentru iubire? Pentru mine?”. Aş da acelaşi răspuns, tot fără să clipesc. Da, m-ar durea. Da, ar fi un sacrificiu enorm. Dar mai presus de orice lucru, iubirea este aceea care te împlineşte. Prin urmare, chiar dacă logic poate că ar fi să spui: “Alege cariera. Bărbaţi mai întâlneşti, te vei mai îndrăgosti şi poate că vei ajunge să iubeşti pe cineva care acceptă ceea ce faci”. Dar spuneţi-mi voi mie dragi cititori, de câte ori am regăsit noi logica în iubire?

Alina Ilioi