Gruia Stoica are 202 milioane euro pentru a cumpăra CFR Marfă .Degeaba !

gfriGrup Feroviar Român deţine suma minimă de 180 milioane euro pentru preluarea CFR Marfă, din surse proprii şi bancare, iar pentru participarea la privatizare a primit scrisori de bonitate şi garanţie de la Raiffeisen Bank Austria, a declarat pentru Mediafax proprietarul companiei, Gruia Stoica.

„Avem această sumă, nu am fi participat la licitaţie dacă nu am fi avut-o. Ea este asigurată parte din fonduri proprii, parte cu sprijinul unor finanţări de la bănci. Este o sumă mare, pe care nu orice companie şi-o poate permite, dar GFR este o societate privată bancabilă, solidă, fără datorii la stat, profitabilă”, a spus omul de afaceri.

El a menţionat că finanţarea bancară are ponderea majoritară şi este sindicalizată de mai multe instituţii de credit, fără alte detalii.

Proprietarul GFR a afirmat că a atât scrisoarea de bonitate, solicitată în faza de precalificare, cât şi cea de garanţie bancară, de 10 milioane de euro, au fost emise în favoarea GFR de Raiffeisen Bank International Viena.

Grupul Grampet, din care face parte GFR a înregistrat anul trecut afaceri de peste 420 milioane euro. „Strict pe transporturile de marfă, am înregistrat 215 de milioane de euro anul trecut – asta doar pentru GFR şi filialele din România, exceptând filialele externe”, a spus omul de afaceri.

Grupul este cel mai mare jucător privat din sectorul transportului feroviar din România şi unul dintre principalii competitori la nivelul Europei Centale şi de Sud-Est, asigurând servicii de transport şi logistică în mai multe ţări europene.

Premierul Victor Ponta şi-a asumat public, în Guvern, responsabilitatea privatizării CFR Marfă şi i-a spus ministrului Transporturilor că nu are de ce să îl critice, deoarece inclusiv transformarea datoriilor în acţiuni era introdusă de la început în procedură, „altfel nu venea nimeni” la licitaţie.

„Vreau să spun public că nu mă derobez de responsabilitate, am ştiut tot timpul procedura, iar termenele foarte scurte – poate că o companie americană e nemulţumită, dar nu le-am stabilit chiar noi, aşa, de capul nostru, acele termene, board-ul (FMI-n.r.) de pe 26 (iunie-n.r.) e pe 26, tot în America”, a afirmat miercuri Ponta, la începutul şedinţei de guvern.

Privatizarea CFR Marfă reprezintă o precondiţie solicitată de experţii Fondului Monetar Internaţional pentru ca ultima evaluare a acordului început în 2011 să intre în Consiliul Director al instituţiei internaţionale.

Guvernul îşi asumă faţă de FMI doar desemnarea câştigătorului licitaţiei pentru privatizarea CFR Marfă, una dintre principalele solicitări ale instituţiei financiare, dar nu şi finalizarea tranzacţiei, arătând că operaţiunea depinde de îndeplinirea tuturor condiţiilor din contract.

Astfel, Guvernul promite FMI, în scrisoarea de intenţie transmisă săptămâna trecută, înainte de decizia finală din board-ul Fondului, şi obţinută de Mediafax, că va încerca să desemneze un câştigător al licitaţiei pentru CFR Marfă la 21 iunie, cu puţin înainte de reuniunea board-ului FMI, dar nuanţează referirea la încheierea tranzacţiei efective, arătând că aceasta depine de îndeplinirea „tuturor” condiţiilor contractuale.

‘Având in vedere comunicatul transmis de către Grup Feroviar Roman referitor la privatizarea SNTFM CFR Marfă SA, ministrul Transporturilor (…), Ramona Mănescu, a cerut domnului secretar de stat Cristian Ghibu, preşedinte al comisiei de privatizare, şi consultanţilor Deloitte şi Muşat şi Asociaţii, ca, în cursul zilei de luni 14 octombrie 2013, să transmită un punct de vedere fundamentat privind evoluţia, momentul şi paşii următori în această privatizare’, se menţionează în comunicatul citat. 


Ministrul Transporturilor a afirmat, totodată, că i-a solicitat preşedintelui Comisiei de privatizare să ducă la bun sfârşit procesul de privatizare. 

‘Este datoria domnului Ghibu ca, împreună cu consultanţii, să gestioneze acest proces de privatizare în favoarea statului român, care l-a învestit cu această responsabilitate, încă din februarie 2013, atunci când a fost numit la conducerea comisiei de privatizare şi mai târziu în septembrie 2013, când a semnat contractul de privatizare cu câştigătorul licitaţiei. Încă de la debutul mandatului de ministru, i-am cerut domnului secretar de stat Ghibu să se concentreze pe ducerea la bun sfârşit a procesului de privatizare’, a menţionat Mănescu. 

Grampet Group, societatea deţinută de către omul de afaceri Gruia Stoica, atenţiona, duminică, într-un comunicat de presă, că privatizarea CFR Marfă va eşua din vina vânzătorului, ‘deoarece Comisia de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă /SNTFM/ se ascunde în spatele avizului Consiliului Concurenţei pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile’. 

În acelaşi timp, compania a solicitat desecretizarea contractului de privatizare a CFR Marfă, şi a menţionat că GFR nu a solicitat niciodată vreo amânare a termenului de plată. 

GFR îşi exprimă întreaga disponibilitate de a face public conţinutul contractului de privatizare şi solicită în mod public Ministerului Transporturilor renunţarea la clauza de confidenţialitate, pentru corecta şi completa informare a opiniei publice. 

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a afirmat, vineri, că privatizarea CFR Marfă va eşua dacă omul de afaceri Gruia Stoica nu se plăteşte diferenţa de 170 milioane de euro până luni, 14 octombrie 2013. 

În data de 11 octombrie a.c., GFR a anunţat că a plătit 30 de milioane de euro pentru achiziţia CFR Marfă şi va achita diferenţa până la 202 milioane de euro, ulterior avizului Consiliului Concurenţei, respectiv în 45 de zile de la primirea documentaţiei complete.

„Eşecul vânzătorului de a obţine o prelungire a termenului de finalizare a tranzacţiei, astfel încât acesta să permită obţinerea avizului Consiliului Concurenţei – în ciuda atenţionărilor repetate ale acestei instituţii privind termenul necesar analizei – face acum imposibilă încheierea în bune condiţii a privatizării şi desfiinţează contractul de plin drept. Precizăm cu această ocazie că GFR nu a solicitat niciodată vreo amânare a termenului de plată”, se mai arată în documentul citat.

sursa :
AGERPRES

 

Subscribe To Our Newsletter

Sa invatam Mafia privind la televizor. Urmeaza dezvaluiri in zilele urmatoare !

La fel ca si in perioadele in care Mafia se infiltra in structurile Statului in...

Închide