Functionarea CCR fara un complet legal constituit atrage nulitatea hotararii

Hotararea din 30 mai a CCR, lovita de nulitate ! Pe exceptie de complet neconstitutional !

Mandatul unui judecator la CCR nu este pe viata, ci doar pe 9 ani. Asa prevede legea.
Bogdan Mateescu :
 “Însă eu tot reflectez asupra caracterului general obligatoriu al oricărei decizii a CCR, nu doar al unora, pentru că vreau să înțeleg și mărturisesc că sunt într-un mic blocaj. Am în vedere, așa cum am spus, situația d-lui judecător constituțional care stă în funcție de 10 ani, deși CCR a zis negru pe alb general obligatoriu acum vreo două luni că e neconstituțional mecanismul prin care se tinde la depășirea termenului constituțional de 9 ani. Așadar dânsul este în funcție și azi. Situația juridică e neatinsă în pofida deciziei CCR general obligatorii (…) Sincer, eu chiar vreau să înțeleg, însă uneori îmi pare că nici constituționalul nu mai e ce am învățat eu prin facultate, iar Constituția nu s-a schimbat. Așadar ce e general obligatoriu, de când și pentru cine?”

Subiectul pe larg. Curtea Constituțională este compusă din nouă judecători, fiecare dintre ei numit pentru un mandat de 9 ani. Durata mandatului unui judecător CCR este precizată negru pe alb în art. 142 alin (2) din Constituție:

”Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit”.

Legea de organizare și funcționare a Curții (47/1992) conține o prevedere declarată neconstituțională. Potrivit acestei prevederi, mandatul unui judecător poate fi prelungit cu până la 3 ani. Iată ce spune art. 68 alin (3) din Legea 47/1992: ”În cazul în care perioada pentru care a fost numit noul judecător, potrivit alin. (2), este mai mică de 3 ani, acesta va putea fi numit, la reînnoirea Curţii Constituţionale, pentru un mandat complet de 9 ani”.

Cu alte cuvinte, Constituția spune că mandatul unui judecător CCR este de maximum 9 ani – ”nu poate fi prelungit sau înnoit” – , în vreme ce legea de funcționare a Curții extinde durata mandatului unui judecător până la maximum 12 ani.

Doi judecători sunt în situația de a fi avut mandate mai mari de 9 ani, maximul permis de Constituție:

Tudorel Toader, actualul ministru al Justiției, judecător constituțional vreme de 10 ani, din 2006 până în 2016;

Petre Lăzăroiu, judecător aflat în funcție de 10 ani. El a fost numit în 2008 de fostul președinte Traian Băsescu pentru restul de mandat de 2 ani lăsat liber de Petre Ninosu și reînvestit în 2010 pentru un mandat complet de 9 ani. Potrivit legii de funcționare a CCR, mandatul lui Lăzăroiu expiră în 2019. Potrivit Constituției, el ar fi trebuit să înceteze în 2017.
Neconstituționalitatea prevederii din legea de funcționare a CCR, care statuează extinderea cu 3 ani a mandatului de judecător, a fost constatată de Curte prin Decizia 136 din 20 martie 2018.

Opoziția a atacat la CCR trei modificări aduse de PSD – ALDE legii de funcționare a Curții: superimunitatea judecătorilor, superpensiile acordate acestora și extinderea cu 5 ani a mandatului de judecător. Curtea a declarat neconstituționale două dintre modificări: superimunitatea și extinderea mandatului.

Iată ce spune Curtea Constituțională în motivarea deciziei din 20 martie 2018 (decizia 136)referitor la prelungirea mandatului unui judecător constituțional: ”dispozițiile legale care reglementează posibilitatea înnoirii în funcție, cu un mandat de 9 ani, a judecătorului care a deținut deja un mandat corespunzător restului de mandat al unui alt judecător, constituie o încălcare a dispozițiilor constituționale cuprinse în art.142 alin. (2) referitoare la interdicția înnoirii mandatului și în art.1 alin.(5) din Constituție, potrivit cărora <<În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie>>”.

”Principiul supremației Constituției și principiul legalității sunt de esența cerințelor statului de drept, conform cărora <>. Curtea constată că nu este admis ca, pe calea unei norme infraconstituționale, legiuitorul să eludeze o interdicție de natură constituțională. Mai mult, acesta are obligația de a elimina din dreptul pozitiv soluția legislativă constatată ca fiind neconstituțională, precum cea care se regăsește în actualul art.68 alin.(3) din Legea nr.47/1992, republicată”.

În sprijinul deciziei de constatare a neconstituționalității prevederii care oferă posibilitatea prelungirii mandatului unui judecător CCR, Curtea invocă o recomandare a Comisiei de la Veneția: ”orice prelungire de mandat a unui judecător constituțional și chiar opțiunea legislativă de a permite realegerea unui judecător pentru un nou mandat după exercitarea primului poate determina subminarea independenței judecătorilor”.

Excepţia nelegalei compuneri sau constituiri a completului de judecată

Prin „compunerea instanţei” se înţelege alcătuirea instanţei cu numărul de judecători prevăzut de lege.

în condiţiile Legii privind organizarea judiciară nr. 304/2004, republicată [art. 54 alin. (1)], cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel, se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale.

La judecata apelurilor şi a recursurilor se aplică întotdeauna sistemul colegialităţii. Astfel, potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, apelurile se judecă în complet format din doi judecători, iar recursurile, în complet format din trei judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.

Având în vedere principiul accesorium sequitur principale, contestaţia la titlu, contestaţia în anulare, revizuirea, cererea de îndreptare a erorilor materiale, cererea de lămurire şi completare a hotărârii, care sunt cereri subsecvente faţă de pricina în care a fost pronunţată hotărârea a cărei îndreptare, lămurire sau completare, revizuire ori anulare se solicită, vor fi soluţionate în aceeaşi compunere în care s-a pronunţat hotărârea respectivă.

Excepţia nelegalei compuneri sau constituiri a completului de judecată, este o excepţie de procedură, dilatorie şi absolută, normele care reglementează compunerea sau constituirea instanţei fiind norme de organizare judiciară, imperative (cu excepţia normelor de ordine privată ale art. 42 NCPC).

Instanţa se pronunţă asupra excepţiei, indiferent de soluţie, printr-o încheiere interlocutorie (care leagă instanţa, în sensul că ulterior nu poate reveni asupra soluţiei date prin această încheiere), care poate fi atacată numai odată cu fondul.

Dacă a fost pronunţată o hotărâre de primă instanţă, încălcarea acestor reguli poate fi invocată în apel, iar dacă hotărârea este definitivă (este dată fără drept de apel ori este dată în apel), pe calea recursului.

Nelegala compunere sau constituire a instanţei nu poate fi invocată în calea extraordinară de atac a revizuirii, deoarece această critică nu figurează printre motivele limitativ prevăzute pentru exerciţiul acesteia.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, dacă hotărârea dată în recurs a fost pronunţată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi s-a invocat excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra ei, poate să fie exercitată contestaţia în anulare, în conformitate cu dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 NCPC.

Încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la compunerea sau constituirea instanţei atrage nulitatea hotărârii pronunţate; este vorba de o nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări, potrivit dispoziţiilor art. 176 pct. 4 NCPC.

Este clara in extenso, ca atat Regulamentul CCR cat si incalcarea normelor referitoare la alcatuirea instantelor de judecata, ce aduce dupa sine nulitatea hotararii.



Leave a Comment