Foaie verde musafir

477411În vacanța mea prin România, singurul loc din lume unde nu doare prostia ci se tolerează ușor, am mai fost să văd ce mai e pe la mare și pe la munte. Am fost prin patria lui Mazăre, Linte-Fasole sau cum s-o mai fi numind acel veștejit macho-man care a pus odinioară bariera în drum și mai ține încă frâiele urbei pe acolo pe unde își sparge Marea noastră cea mare și neagră valurile de când e lumea lume.

Acestor așa ziși atotgospodari nu le-ar strica să vadă cum arată măcar faleza Someșului de la Cluj, ca să nu zic vorbă mare de faleza Dunării din Budapesta. Că ungurii n-au mare dar dacă ar avea,vă las pe dumneavoastră să apreciați cum le-ar arăta falezele. Da, da, să meargă să vadă și apoi să mai îndrăznească a mai pronunța cuvântul ,,faleză” și atunci când își descriu propriile mizerii de margini de apă dotate cu balustrade scorojite și trotuare cu cratere pe care ei le numesc totuși ,,faleze” de prin Constanța de pe lângă Cazinoul în paragină, de prin stațiunea Eforie Nord și în general pe tot țărmul acestei mări negre, valoarea națională lăsată pe mâna unor negospodari indolenți și atoateneștiutori într-ale gospodăririi, cunoscători doar al noțiunii de ciubuc și peșcheș din limba naționalităților cu care conlocuiesc.

Nici nu mă mir că turiștii salută din mers Litoralul Românesc și accelerează spre cel Bulgăresc. Eu aș merge până la a-i schimba denumirea în Litoralul Constănțenesc al Mării Negre unde eu întotdeauna m-am simțit un străin în țara mea, agresat verbal, psihic și uneori și fizic încă din momentul sosirii cu mașina burdușită și rupt de somn, în prima parcare superaglomerată a oricărei veșnice stațiuni,după cei 700 de Km străbătuți de la Cluj. Și ca mine sunt mulți. Nu am pățit asta nicăieri în Europa. Aș putea spune că e un perpetuum – specific al Litoralului Românesc.

Am mai trecut și prin stațiunile veșnice:  Predeal, Bușteni, Sinaia, pe unde am constatat, nimicul nou. Același trafic infernal de tiruri prin inima stațiunilor montane asigurând liniștea pietonilor care riscă o plimbare la pas, precum și confortul unei deplasări cu autoturismul personal bară la bară. De douăzeci de ani la Comarnic începe arhicunoscuta coadă a prostiei, la care cei ce mai suntem rămași uitați pe aici prin România am stat la fel și atunci când conduceam câte o dacie obosită. Deh! Noi măcar ne-am schimbat mașinile de atunci, coada prostiei însă a rămas aceeași. Prețul unei călătorii cu aceeași telecabină obosită de acum douăzeci de ani lumină distanță de omoloagele ei austriece ori elvețiene, este la nivelul unei nopți de cazare pentru două persoane într-o pensiune de trei stele. Alternativa este o plimbare contra cost cu jeep-ul, din care marea atracție pentru generația educată-ne, este însăși mașina de teren, nicidecum peisajul montan sau flora plină de rămășițele de nylon și cutii de bere ale civilizatorilor, buni consumatori de bunuri de larg consum.

Și atunci stau să mă întreb: De ce nu o iau în direcția opusă, către vest ? Pe o rază de 700 de km găsesc locuri mai curate, oameni mai primitori, servicii, mâncare și băutură mai ieftină și de calitate decât la noi și culmea, nu mă simt străin ca în țara mea dragă. Să cântăm atunci, nu-i aşa? Doi, trei şi:

Foaie verde musafir, afară sunt… trandafir, iar în țară cam… martir. Amin!

Articol scris de Ovidiu Vasile Nyilas