FACIAS face curat cu Emil Boc si guvernul sau

horia

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului atrage atenția că, potrivit datelor statistice primite de la instanțele judecătorești din țară, în perioada 3 februarie 2009 — 1 septembrie 2010 au fost soluționate aproximativ 2313 de cauze având ca obiect Legea nr. 10/2001, însă numai 7% din dosare au beneficiat de prevederile Legii nr. 1/2009.

Instanțele judecătorești nu au putut preciza dacă în cele 2150 dosare rămase au fost sau nu incidente prevederile Legii nr. 1/2009.

În urma verificărilor făcute de FACIAS la instanțele judecătorești, reiese faptul că în perioada 3 februarie 2009 — 1 septembrie 2010 sute de justițiabili au fost privați de aplicarea prevederilor Legii nr. 1/2009, deși aceasta era în vigoare din luna februarie 2009. Acest lucru a fost cauzat de faptul că Guvernul Boc a refuzat să emită normele metodologice prin care legea putea fi aplicată.

În acest sens, FACIAS reamintește că, pe data de 4 martie a.c., a înaintat Procurorului General o plângere penală împotriva fostului premier Emil Boc pentru infracțiunea de abuz în serviciu și împotriva celorlalte persoane care se fac vinovate de prejudicierea persoanelor evacuate din casele naționalizate în perioada 3 februarie 2009 — 1 septembrie 2010.

Fundatia pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) va actiona in judecata statul roman in numele chiriasilor evacuati din casele nationalizate carora, in perioada 3 februarie 2009 – 1 septembrie 2010, nu li s-au aplicat prevederile Legii 1/2009.

In timp ce mafia retrocedarilor isi desavarsea opera, Guvernul Boc impreuna cu Traian Basescu faceau eforturi institutionale pentru a impiedica aplicarea Legii 1/2009.  Legea proteja atât drepturile chiriasilor, cât si pe cele ale proprietarilor, dupa ce statul roman demonstrase inechitate si iresponsabilitate ani la randul in aceasta problema.

Intre 3 februarie 2009 si 1 septembrie 2010 – timp de mai bine de un an, sute de cazuri au avut parte de solutii in instanta, insa nu au putut beneficia de prevederile Legii 1/2009, desi aceasta era in vigoare. Si asta pentru ca Guvernul Boc a refuzat in toata aceasta perioada sa emita normele metodologice prin care legea putea fi aplicata.

In 2010, FACIAS a dat in judecata Guvernul care, in cele din urma, a fost obligat de instanta sa emită normele de aplicare ale Legii 1/2009 privind protectia chiriasilor din casele nationalizate. Instanta a recunoscut atunci ca nepublicarea normelor are consecinte deosebit de grave pentru beneficiarii Legii 10/2001, mai ales pentru chiriasii care puteau fi evacuati din locuintele pe care le-au cumparat in baza Legii 112/1995.

FACIAS va actiona statul in judecata si va cere despagubiri pentru toti cei care au fost prejudiciati. Actiunea va fi sustinuta in instanta de avocatul Gheorghe Piperea in opinia caruia “o nedreptate istorica, un rapt al regimului comunist, nu pot fi corectate prin incalcarea dreptului la speranta legitima al celor care, in perioada de dupa 1995, au cumparat de la stat, cu buna credinta, casele in care erau chiriasi; si intr-un caz, si in celalalt, Statul roman este dator sa respecte dreptul la proprietate, iar daca nu o face, este dator sa plateasa despagubiri, iar aceste despagubiri ar trebui sa fie imputate tuturor celor care au deturnat de la spiritul sau legislatia reparatorie in domeniul imobilelor nationalizate”.  

Toti cei care se afla intr-o astfel de situatie pot contacta FACIAS prin email, la adresa  office@facias.ro sau la numerele de telefon (021) 335.01.48, (021) 335.45.05.

 

Follow me!

Subscribe To Our Newsletter

Jihad à la roumain sau aria calomniei

Pe principiul bolsevic "denigreaza, denigreaza ca tot ramane ceva" si "nu lasa pe maine ce...

Închide