Fă-ți cruce și scuipă în sân : Pacienții de la Matei Balș mănâncă din farfurii cu sigla PSD !!!

Potrivit G4Media.ro, mai mulți pacienți internați la Institutul de boli infecțioase Matei Balș din București au semnalat faptul că mâncarea le-a fost servită în farfurii inscripționate cu sigla PSD. Alături de cei trei trandafiri stătea scris mesajul ”Peia Sprijinul Dumneavoastră”, după numele unui fost deputat PSD de Ilfov, cunoscut pentru opiniile antivaccinare.

De altfel, din cauza acestor opinii, a și fost dat afară din partid.

Farfuriile cu sigla PSD ar fi fost puse pe masă vreme de câteva zile și nu e clar, deocamdată, cum au ajuns acolo.

Anul trecut, Rise Project a publicat o investigație în care îi atribuia lui Streinu Cercel o firmă înregistrată offshore, care s-ar fi interpus pe circuitul unor fonduri în valoare de 1,3 milioane de euro, bani oferiți de Guvernul din Norvegia pentru o campanie de testare gratuită a pacienților români cu hepatită și HIV.

În 2015, Streinu Cercel a fost descoperit în stare de incompatibilitate, după ce Agenția Națională de Integritate a arătat că a ocupat simultan trei funcții: manager al Institutului Matei Balș, secretar ştiinţific al Senatului Universității de Medicină şi secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

 Ministerul Sănătății a reacționat luni seară, printr-o postare pe pagina de Facebook a instituției. „Referitor la informațiile apărute în presă, conform cărora la Insitutul de Boli Infecțioase ar fi fost utilizată vesela inscrisptionata cu sigla PSD, vă informăm că reprezentanții Institutului au comunicat, la solicitarea Ministerului Sănătății, că articolul de presă este un fake news, iar in cursul zilei de mâine vor emite un comunicat de presă cu detalii pe acest subiect”.

Streinu Cercel, aprilie 2019 :

Ca urmare a articolului apărut pe site-ul Asociației Group4 Media Freedom & Democracy, conform căruia “Mai mulți pacienți internați săptămâna trecută la Institutul de boli infecțioase Matei Balș din București au reclamat reporterilor G4Media.ro faptul că mâncarea le-a fost servită în farfurii inscripționate cu sigla PSD”, conducerea Institutului a făcut o verificare internă care a infirmat această situație. Nu există în inventarul sau în dotarea  institutului astfel de veselă, destinată servirii hranei către pacienți sau către personalul medical.

Astfel de probleme, dacă ar fi fost într-adevar reale, ar trebui să fie sesizate direct conducerii Institutului, însă se pare ca ele au reprezentat doar un pretext inventat pentru relansarea unor acuzații adresate managerului Institutului Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș”, dl. Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel.

Pentru clarificare, litigiul acestuia cu ANI a fost soluționat de către justitie, printr-o sentință definitivă, care îl exonerează pe manager de orice conflict de interese, iar investigația publicată de Rise Project în anul 2018 se află în judecată pentru răspundere civilă delictuală la Tribunalul București, datorită acțiunii inițiate de dl. Profesor Adrian Streinu-Cercel.

Considerăm că difuzarea de informații neadevărate, asocierea Institutului Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș” cu un partid politic și conținutul calomnios al articolului publicat on-line, reprezintă o nouă încercare de discreditare a sistemului de sănătate și a profesioniștilor dedicați îngrijirii pacienților.

Articolul ar putea avea și intenția de influențare a justiției în cazul procesului deschis împotriva Rise Project, care, de altfel, a preluat și a difuzat imediat acestă știre falsă.

De asemenea, astfel de abordări politizate, pot compromite grav credibilitatea demersurilor făcute de Institutul Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Bals” și de către dl. Profesor Adrian Streinu-Cercel pentru sprijinirea aprobării legii vaccinării și pentru rezolvarea problemelor legate de urgența creșterii acoperirii vaccinale a copiilor din România.

Ne rezervam dreptul de a actiona în continuare, conform prevederilor legale privind răspândirea în mass-media de știri neadevarate și calomnioase.

Foto : G4media

Leave a Reply

Please Login to comment
  Subscribe  
Notify of
Alin Tișe, obligă Spitalul de Boli Infecțioase la performanță

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, „Anul 2019 este Anul Sănătății, așa că vom continua dotarea...

Închide