Experiente de dincolo de moarte

Tot ce are început are şi sfârşit. Numai ceea ce nu are început nu are sfârşit. Omul se naşte pentru a muri, pentru a învăţa ceva de la viaţă şi pentru a merge mai departe.

Misterul morţii sau al trecerii în nefiinţă i-a fascinat întotdeauna pe oameni. Exista o zicală care spune “Cu o moarte toţi suntem datori”. Dar unii se intorc. Unii oameni aflaţi în moarte clinica care s-au întors înapoi au relatat experienta avută în acele clipe. Poate ei se numără printer cei aleşi să transmită aceste mesaje mai departe. În literatura de specialitate, acest fenomen poartă numele de “near death experiences” (experienţe apropiate morţii sau – de ce nu? – experienţe de dincolo de moarte).

Toţi cei care trec prin astfel de experienţe relatează despre un tunel de lumină. Însă mai există o etapă până a se ajunge acolo, în care “am văzut o succesiune extrem de rapidă, dar foarte clară şi foarte intensă a tuturor evenimentelor din viaţă, bune sau rele. Acesta a fost momentul în care am observat că eu sunt ghidat în mod tacit, eram lăsat să observ singur lucrurile şi eram conştient de faptul că se afla acolo o forţă angelică sau poate chiar Dumnezeu.

Un alt lucru important: până atunci tot auzisem de Purgatoriu, de Judecata de Apoi, pe care o înţelegeam teoretic, dar nu practic. Auzisem de la mulţi oameni că după ce vom părăsi lumea va urma Judecata de Apoi, că Dumnezeu ne va  judeca, lucru cu care nu aveam cum sa fiu de acord deoarece nu îl înţelegeam.

Cel mai interesant lucru a fost că în momentul acesta eu am devenit conştient de faptul că Dumnezeu mi-a redat puterea de judecată cu care singur mă judecam, eu eram doar vegheat sau supravegheat.

Regretele erau imense şi profunde pentru tot ceea ce am făcut rău şi am gresit şi – respectiv – simţeam împlinire pentru tot ceea ce am făcut bun. Toate acesea se puneau automat în balanţă şi mă făceau să mă simt din ce în ce mai viu, din ce în ce mai treaz şi din ce in ce mai responsabil şi conştient de ceea ce am făcut, fac şi voi face în continuare. Abia atunci am înţeles ce este acest Purgatoriu, această Judecată de Apoi.

Dumnezeu doar mi-a redat capacitatea de a judeca şi – in cazul de faţă – de a MĂ judeca. În momentul de revelare a tuturor lucrurilor pe care le-am făcut în viaţă, a tuturor evenimentelor din viaţă (bune sau rele), am avut momente în care am văzut lucruri pe care în mod normal nu mi le-aş  fi putut aducea minte, dar acum îmi veneau în minte cu lux de amănunte. După acest moment, am devenit conştient de ce am realizat bine în viaţă, de ce am greşit, de ce am învăţat şi – respectiv – de ce nu am învăţat, ce aveam de învăţat şi ce aveam de oferit. În momentul acesta puteam să decid ce să fac mai departe, dar a urmat următoarea experienţă: abia acum am văzut un tunel de lumină albă intens strălucitoare cu tentă de albastru şi roz. Totodată, am devenit conştient de faptul că este un canal  energetic legat de zona inimii (dar nu numai), canal prin care am părăsit corpul fizic.

În momentul îin care am văzut tunelul de lumina cu acea lumină intensă la capătul lui, am simţit că mă deplasez foarte încet de-a lungul lui, dar încă puteam controla fenomenul şi puteam să mă întorc înapoi.

M-am deplasat foarte puţin în tunel, foarte încet până în momentul în care am văzut nişte fiinţe care abia aşteptau să mă îmbrăţişeze, intindeau mâinile şi manifestau o formă de dragoste exact ca aceea  a unor părinţi care abia aşteaptă un nou- născut, o dragoste pe care în momentul respectiv am perceput-o foarte posesivă, foarte ataşată, era dragoste desigur, dar mi se părea destul de limitată faţă de ceea ce aveam eu nevoie, de ceea ce căutam. În acest moment am renunţat să continui drumul prin tunel şi m-am întors înapoi. În acest moment aveam de ales între a mă reîntoarce în lumea din care tocmai plecasem, unde tocmai murisem clinic şi unde lăsasem lucrurile neterminate, unde fără să vreau avusesem multe probleme şi unde aveam multe de învăţat de la alţii şi multe de dezvăluit sau de învăţat pe alţi oameni – aceasta fiind prima variantă, iar varianta a doua – să mă îndrept către capătul acelui tunel, către o nouă lume în care să mă nasc din nou şi unde foarte multe lecţii pe care le învăţasem în această viaţă acolo trebuia să le iau de la inceput, să mă adaptez din nou, fapt ce m-a determinat să mă reîntorc în această viaţă, în schimb mult mai conştient de ce am făcut, ce am de învăţat de la alţii şi ce am învăţat pe aţtii, ce am de primit şi ce am de oferit.

Toate acestea le-am trăit ca şi cum le trăiam cu inima, le trăiam foarte intens aceste lucruri fiindcă ele – chiar dacă erau gânduri – erau foarte clare şi foarte vii.

Brusc, m-am văzut din nou deasupra mesei de operaţie, unde am văzut medicii încercând să mă resusciteze, am prins chiar momentul în care foloseau padelele cu şocuri electrice, după ce mi-au administrat intravenos ceva injecţii şi mi-au pus perfuzii. La un moment dat, am început să cobor uşor, să mă apropiu de corp, am început să intru în corp, să mă identific cu corpul, gradat am început să percep senzaţii direct în sens invers, vibraţii foarte fine, din ce în ce mai concrete până în momentul în care am revenit şi am început din nou să respir. Bineînţeles, încă mi se mai trăgeau palme, mi s-au pus ceva esenţe pe la nas.

Dupa ce mi-am revenit, am început să-I privesc. Vedeam totul mai luminos, faţă de cum era înainte de a intra în moarte clinică.

Simţeam totul mult mai viu, simţeam că în toate există viaţă, deşi percepeam disperarea medicilor eram în acelaşi timp detaşat şi fericit, impregnat cu o stare de fericire paradisiacă, o fericire aparte, pe care nu ştiu dacă vreodată voi reuşi s-o descriu. Această stare m-a marcat pentru tot restul vieţii şi m-a schimbat foarte mult.

ESENŢA EXPERIENŢEI

1) Totul este viu.

2) Chiar dacă în mod normal noi nu suntem conştienţi sau nu vedem, noi în mod permanent suntem vegheaţi şi ghidaţi în mod discret de o conştiinţă superioară conştiinţei noastre.

3) Nu există moarte, există doar transformare şi continuitate (sau repetţtie)”.

Această experienţă ne-a fost relatată de un tânăr în vârsta de 34 de ani, care a trecut prin două astfel de experienţe. Orice comentariu ar fi de prisos.

Lăsăm cuvintele lui să vorbească de la sine.

Din câte ştim, până la ora actuală, aceasta este cea mai amănunţită relatare a unei experienţe apropiate morţii.

 

Interviu cu mine insami

- Cine eşti tu? – mă intrebă oglinda. - Cine sunt eu? Imaginea din oglindă....

Închide