Elena Uioreanu: Reţeaua medicală mobilă poate ,,aerisi” spitalele!

Deputatul USL pentru Colegiul 9 Cluj, Elena Uioreanu vrea ca în strategia pe sănătate, pe care o va elabora Consiliul Judeţean, să fie inclus un proiect pe care l-a susţinut în perioada campaniei electorale: înfiinţarea unei reţele medicale mobile pentru comunităţile rurale şi cele izolate. Elena Uioreanu consideră că implementarea unui astfel de proiect nu va face altceva decât să asigure dezvoltarea rurală durabilă şi să reducă numărul bolnavilor care ajung ”clienţi” ai spitalelor şi sunt consumatori de resurse financiare şi umane importante, aplicând programe profilactice şi tratarea din timp a cazurilor medicale care pot fi rezolvate fără să se ajungă la internări, precum şi să reducă numărul solicitărilor la serviciile de urgenţă. Actualmente cea mai mare problemă pentru populaţia rurală este accesibilitatea serviciilor medicale de specialitate din  cauza distanţei şi costurilor de deplasare.

Deputatul liberal consideră că propunerea sa vine ca răspuns la solicitarea făcută de ministrul Eugen Nicolaescu tuturor administraţiilor judeţene de a-şi construi propriile strategii în domeniul sănătăţii, cu ţintă până în anul 2020, care vor da o imagine corectă asupra necesităţii menţinerii în funcţionare a unor spitale, considerate găuri negre pentru buget, dar şi în privinţa demarării unor noi investiţii în unităţi medicale acolo unde se constată o nevoie stringentă. Elena Uioreanu spune că propunerea ministrului a fost făcută chiar în comisia de sănătate din Camera Deputaţilor, în care ea activează şi consideră că aceasta îi oferă oportunitatea de a face lobby pe lângă Consiliul Judeţean Cluj şi instituţiile publice care vor contribui la elaborarea strategiei pe sănătate pentru proiectul său de înfiinţarea a reţelelor medicale mobile, funcţionale în zonele izolate din judeţ.

Reprezentanta Colegiului 9 Cluj în Camera Deputaţilor  susţine că acest proiect al său poate fi unul pilot, care poate fi extins la nivelul întregii ţări, întrucât poate să fie un adevărat succes al sistemului sanitar în România. Elena Uioreanu precizează că reţelele mobile de sănătate vor permite derularea unor activităţi de prevenţie medicală, dar şi de rezolvare a cazurilor mai puţin grave, care acum ajung în spitale şi sufocă sistemul.

Deputatul USL este de părere că proiectul său are multiple beneficii: va permite accesul oamenilor din zonele izolate la servicii medicale fără a fi nevoiţi să se deplaseze zeci de kilometri şi să facă nişte cheltuieli substanţiale pentru a se căuta de sănătate, va reduce numărul cazurilor de internări pentru afecţiuni ce pot fi tratate în afara spitalelor, va contribui efectiv la eliminarea cheltuielilor  bugetare  pentru susţinerea spitalizării unor cazuri ce nu presupun asistenţă permanentă de specialitate.

În ceea ce priveşte punerea în practică a proiectului său, Elena Uioreanu spune că acesta presupune o primă reorganizare a infrastructurii existente (fără investiţii suplimentare deosebite) şi abia ulterior o investiţie în achiziţionarea unor maşini şi echiparea acestora cu aparatură care să permită realizarea unor investigaţii medicale rapide şi minilaboratoare pentru o serie de analize de urgenţă. În opinia deputatului USL, pentru funcţionarea reţelelor medicale mobile ar putea fi luat exemplul SMURD, fără componenta sa de serviciu de urgenţă. Întrucât îşi doreşte ca proiectul său să poată fi implementat şi să fie funcţional din toate punctele de vedere (tehnic, financiar, resurse umane), deputatul Elena Uioreanu va solicita o întrevedere secretarului de stat Raed Arafat, părintele SMURD, pentru a analiza împreună modalitatea concretă de realizare a reţelei mobile de sănătate.

Deputatul Elena Uioreanu îl va avea ca partener principal pentru susţinerea şi implementarea proiectului său pe dr. Vasile Grumaz, fost candidat USL la parlamentare în 2012, în zona Turda, care îi va oferi soluţiile tehnice de specialitate necesare pentru a face funcţional noul sistem al reţelei medicale mobile.