Dupa Voiculescu urmeaza Ponta ?

tvContrar discreţiei totale afişate public, din rechizitoriul procurorilor DNA în cazul „Duicu” şeful Cancelariei Primului-Ministru, Vlad Stoica, iese ca un om-cheie al Guvernul Ponta. Este cel care îi stabileşte agenda premierului, cu toate că această atribuţie i-ar reveni formal şefei de cabinet a lui Victor Ponta. Tot Vlad Stoica facilitează intrarea în Palatul Victoria, permisă celor din afară, potrivit regulilor interne ale SGG, doar pe baza unor fişe de acces cu numele celui invitat, a celui care face invitaţia şi cu ora sosirii lăsate la SPP şi păstrate maximum trei luni. Acelaşi Vlad Stoica, susţin procurorii , ţine evidenţa propunerilor de numire în funcţii venite de la partid, a CV-urilor parvenite pe linie politică şi îi cheamă la Guvern, când este cazul, pe cei care urmează să formalizeze numirea, cu toate că nu le este superior ierarhic direct. ­Are însă, în toate aceste relaţii informale, o regulă de aur: nu discută la telefon aranjamente de partid.

În cele peste 300 de pagini câte conţine rechizitoriul trimis în instanţă la începutul acestei săptămâni, este însă descrisă, cu interceptări doveditoare, inclusiv reţeta numirilor în funcţii a actualei guvernări. Un caz detaliat este cel al Elisabetei Ponea, împinsă la insitenţa lui Duicu pe pista de promovare la şefia unei direcţii a DNA. Un altul al lui Ionel Georgescu, originar din Mehedinţi, la acea dată subsecretar de stat în MAI, care râvnea la un post în conducerea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală a ANAF, supranumită de Victor Ponta „DNA-ul Fiscului”. În ambele situaţii, punctul comun îl reprezintă Vlad Stoica, şeful Cancelariei Primului-Ministru, având rang de ministru, nu şi atribuţii în numiri în afara Cancelariei ( Vezi Decizia 105 din 7 februarie 2013 privind stabilirea atribuţiilor Cancelariei Primului -Ministru ).

Pasul 1. Negocierea politică pentru o funcţie apolitică: „E rezolvată! Sunt cu premieru’, aici, la masă”

La finele lunii iunie 2013, Guvernul a decis reorganizarea ANAF la nivelul căreia a fost înfiinţată Direcţia Antifraudă. Noua structură a fost prezentată public de premier ca fiind o schimbare majoră, “o structură care să nu mai stea toată ziua să controleze pe buticul din colţ şi firma care îşi plăteşte impozitele, ci să meargă ţintit acolo unde avem probleme de evaziune fiscală: accize, combustibil, legume-fructe”. Oficial, „DNA-ul Fiscului” urma să lupte cu evaziunea fiscală, numirile la vârf, ca şi în teritoriu făcându-se fără intervenţii politice, ci prin concurs.

În realitate, primii şefi ai Antifraudei numiţi de premierul Ponta în septembrie 2013 erau un fost director vamal cercetat de procurori pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, un comisar la Garda Financiară promovat treptat de PSD şi care a avut o relaţie amoroasă cu Daciana Sârbu, un director de cabinet al şefilor ANAF în perioadele în care instituţia a fost condusă de liberali, un şef de vamă care îi este naş fiului PSD Bihor, Ioan Mang, dar şi un fost director la RA-APPS.

Chiar dacă umirile adjuncţilor au mai întârziat, aranjamentele erau făcute, la cel mai înalt nivel, din timp. Astfel, procurorii DNA invocă o întâlnire Ponta – Duicu din 8 iunie 2013 la restaurantul Joseph din Capitală, la finele căreia şeful CJ Mehedinţi, PSD-istul Adrian Duicu, îi comunică protejatului său, Ionel Georgescu, convingerea sa că i-a obţinut numirea la conducerea Antifraudei Fiscale.

Prânzul „împreună cu premierul Victor-Viorel Ponta”, notează procurorii, survenea şedinţei politice a Biroului Permanent PSD din 8 iulie 2013, o zi de luni. La 13.52, Duicu îl sună pe Georgescu, cu veşti:

IONEL GEORGESCU: Da ADI.

DUICU IOAN-ADRIAN: Sunt la restaurant JOSEF, pe strada doctor ION CUZINO, nu ştiu unde e.

IONEL GEORGESCU: Unde e asta, stai că nu te aud.

DUICU IOAN-ADRIAN: Strada doctor ION CUZINO…

IONEL GEORGESCU: Strada doctor ION CUZINO…asta ce…

DUICU IOAN-ADRIAN: Strada doctor ION CANTACUZINO, restaurantul JOSEF îi zice.

IONEL GEORGESCU: GIUSEPE, bine…

DUICU IOAN-ADRIAN: Vezi că problema ta s-a rezolvat acolo, ce-ai zis tu, ce vrei tu, la Direcţia Antifraudă.

IONEL GEORGESCU: Hai că vin la tine şi-mi spui.

DUICU IOAN-ADRIAN: E rezolvată! Sunt cu premieru’, aici, la masă.

IONEL GEORGESCU: Am înţeles. Vin în zonă după tine?

DUICU IOAN-ADRIAN: Vino aici! De aici vii şi mă iei! Da.

IONEL GEORGESCU: Ok. Bine.

Notă: Sublinierile aparţin procurorilor DNA şi au fost trimise în această formă instanţei.

Pasul 2. Consilierul de legătură. „Să nu cumva să uite că mă fac de c….”

A doua verigă descrisă de procurori în lanţul numirilor în funcţie pe căi ocolite este un consilier la Palatul Victoria intrat la rândul său în Guvern pe linie de partid. În acest caz este vorba despre Adrian Bădescu, consilier la Cancelaria Primului-Ministru şi la PSD, un apropiat al lui Victor Ponta şi lider al TSD Mehedinţi.

Pe Adrian Bădescu îl sună Duicu în după-amiaza aceleiaşi zile, de 8 iulie 2013, cerându-i să-i transmită lui Vlad Stoica CV-ul Elisabetei Ponea avându-l ca destinatar final pe Victor Ponta. Tot Bădescu, arată o convorbire telefonică interceptată pe 12 august 2013, primeşte de la Duicu misiunea „să-i amintească lui Stoica Vlad-Ştefan de cele două „probleme” pe care Duicu Ioan-Adrian urmărea să le rezolve, respectiv numirea Elisabetei Ponea într-o funcţie de procuror şef secţie în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi numirea lui Georgescu Ionel, fost director al Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, persoană apropiată lui Duicu Ioan Adrian, în funcţia de director general al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală)”, se arată în referatul DNA trimis în instanţă.

Interesul lui Duicu era legat de faptul că numirile la Antifraudă urmau să se facă chiar în spătămâna respectivă:

DUICU IOAN-ADRIAN: Vlad e acia?

ADI BĂDESCU: E şi Vlad. Da. Da’ n-a ajuns încă.

DUICU IOAN-ADRIAN: Te rog mult, du-te şi spune-i de problemele ălea două, să nu uite de ele!

ADI BĂDESCU: Îi zic.

DUICU IOAN-ADRIAN: Deci, director general Antifraudă, cu ăla, cu Georgescu.

ADI BĂDESCU: Da. Da.

DUICU IOAN-ADRIAN: Ştie. Că fac numirile săptămâna asta. Neapărat! Să nu cumva să uite că mă fac de căcat!

ADI BĂDESCU: Am înţeles.

DUICU IOAN-ADRIAN: Neapărat cu ăsta.

(…)

ADI BĂDESCU: Da. Şi cu doamna.

DUICU IOAN-ADRIAN: Cu doamna. Da. Da.

ADI BĂDESCU: Da. Am înţeles.

Notă: Sublinierile aparţin procurorilor DNA şi au fost trimise în această formă instanţei.

Pasul 3. Şeful Cancelariei. „Te rog mult! Îi spui că te-ai văzut cu mine, nu printelefon!”

Din ancheta procurorilor reiese că, pentru oficializarea unor numiri politice în funcţii aparent apolitice, centralizarea s-a făcut la şeful Cancelariei premierului. Descrisă de cei care au ocupat funcţia ca “un mic imperiu”, Cancelaria a fost înfiinţată însă oficial ca o structură care să coordoneze toate agenţiile guvernamentale cu funcţie de control şi care, din acest motiv, nu se puteau subordona ministerelor. Rolul şefului Cancelariei este, în general, unul de conturare a politicilor publice, a strategiilor, de coordonare a documentelor care ajung pe masa prim-ministrului. Nu însă de gestionare a numirilor care nu ţin de aparatul de lucru al premierului.

În practică, liderii locali ai PSD apelează la şeful Cancelariei ca la mâna dreaptă a premierului. Vlad Stoica are însă pentru astfel de negocieri o regulă de aur: exclude discuţiile telefonice. Tot Adrian Duicu este cel care, indirect, o trădează denunţând-o.

DUICU IOAN-ADRIAN: Te rog mult! Îi spui că te-ai văzut cu mine, nu prin telefon!

ADI BĂDESCU: Da. Am înţeles.

DUICU IOAN-ADRIAN: Te rog mult de tot, Adi!

ADI BĂDESCU: Am înţeles. Nu uit. … Nu uit.

DUICU IOAN-ADRIAN: La Antifraudă, fac… înţeleg că săptămâna asta fac numirile.

ADI BĂDESCU: Da. Am înţeles.

DUICU IOAN-ADRIAN: Te rog mult!

ADI BĂDESCU: Mă duc peste el cum ajung la birou. Bine.

DUICU IOAN-ADRIAN: Hai!

ADI BĂDESCU: Să trăiţi.

Notă: Sublinierile aparţin procurorilor DNA şi au fost trimise în această formă instanţei.

După arestarea preventivă a lui Adrian Duicu şi publicarea primului rechizitoriu DNA în care se imputa traficul de influenţă făcut de acesta din „biroul oval” al Palatului Victoria, aşa cum îşi asumă într-o interceptare,  Vlad Stoica a fost indicat de preşedintele Traian Băsescu drept cheia unor numiri care exclud instituţia pe care o conduce.

„Şeful Cancelariei este unul din marii sforari. Nu numai la Eximbank, peste tot. Prim-ministrul îşi face treaba prin acest şef”, l-a indicat Băsescu, într-un interviu la B1, pe Vlad Stoica drept omul din umbra lui Victor Ponta în contextul unei discuţii despre dosarul de corupţie care vizează mai multe contracte guvernamentale, cel mai cunoscut fiind cel cu EADS.

Cine este Vlad Stoica

Fost şef de cabinet al lui Victor Ponta când actualul premier conducea Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, în Guvernul Boc, Stoica are în prezent în subordine 3 secretari de stat (Anca Alexandrescu, Radu Puchiu şi Costin Mihalache), pe cei 6 consilieri de stat ai premierului (Geanina Puşcaşu, Mirel Palada, Corneliu Vişoianu, Vasile Cepoi, Dragoş Andrei, Sorin Encuţescu, Luminiţa Odobescu) cu cabinetele lor (40 de consilieri politici) şi 90 de funcţionari publici.

Victor Ponta şi Vlad Stoica au lucrat împreună în Guvernul Năstase la Corpul de Control al Prim-Ministrului. Dacă Ponta a plecat odată cu schimbarea Puterii, de la Guvern în Parlament, ca deputat, Stoica a rămas consilier la Corpul de Control şi ulterior la Autoritatea de Control, preluată în 2005 la Cancelaria Prim-Ministrului.

Potrivit declaraţiilor sale de avere, în timpul guvernării Tăriceanu a fost şi angajatul Agenţiei Naţionale Anti-Doping, cu un contract cu normă redusă. De aici este promovat, în ianuarie2009, şef la cabinetul ministrului delegat de atunci Victor Ponta, pentru numai nouă luni însă, scurta perioadă în care PSD s-a aflat la guvernare.

După plecarea partidului de la Palatul Victoria, Vlad Stoica devine avocat. În noiembrie 2009 s-a înscris ca membru al Baroului Bucureşti şi şi-a deschis un cabinet individual de avocatură în care a activat până la revenirea la Palatul Victoria, când s-a suspendat din Barou. Din octombrie 2009 apare şi ca membru al Uniunii Juriştilor din România.

După instalarea lui Victor Ponta la şefia PSD, în 2010,  Vlad Stoica a început să frecventeze, în Kiseleff, şedinţele conducerii partidului şi a reprezentat în mai multe rânduri PSD în instanţă, în calitate de împuternicit al actualului premier. Prima maşină, Volswagen Phaeton, folosită de Victor Ponta ca lider al PSD i-a fost pusă de altfel la dispoziţie de prietenul său, Vlad Stoica. Mai multe detalii aici.

gandul.info, poza catavencu