Despre vanitate – părerea celorlalţi

Lumea omenească este ţinutul hazardului şi al erorii comune, care conduc totul fără îndurare, lucrurile mari ca şi cele mici, lângă ele, cu biciul în mână, merg inepţia, stupiditatea şi răutatea. De aceea vedem că orice lucru bun întâmpină mari greutăţi pentru a iesi la lumină, vedem că nimic din ce e înţelept şi nobil nu reuşeşte decât arareori să se manifeste, să se realizeze sau să se facă cunoscut. Dimpotriva ceea ce e inept şi absurd în materie de gândire, platitudinea, lipsa de gust în materie de artă, răul, josnicia şi perfidia în materie de comportament domină, fără a fi înlăturate decât din când în când.

(Arthur Scopenhauer – Lumea ca voinţă şi reprezentare)

 

Existenţa omului constă în a se îngriji de existenţă, nu trăim pur şi simplu, ci trăind fiecare este preocupat de propria sa viaţă. Astfel pe de o parte, viaţa este un demers căruia îi suntem supuşi dintotdeauna. Pe de altă parte însă, viaţa este decizie, preferinţă şi refuz.

Prin urmare nu aş vrea să crezi că fatalismul e o noţiune în care cred, din contra – recunosc existenţa liberului arbitru raportat tocmai la cea de-a doua dimensiune a existenţei omului, explicată în paragaraful anterior. Totuşi sunt departe de a face o afirmaţie absolută de genul „liberul arbitru e singura dimensiune a vieţii”- ci mai degrabă afirmaţia anterioară trebuie nuanţată; există liber arbitru dar alăturat legii naturale (succesiunea implacabilă naştere-viaţă-moarte). Aceasta succesiune (la nivelul bunului simţ, eu fiind profan  înca curentele filosofice) o voi denumi evident fatalism. Se pune întrebarea: liberul arbitru ori fatalismul e dominant în această încleştare denumită viaţă?

Pragmaticul îţi va răspunde, sigur pe el: de moarte nu scapă nimeni, dar acţiunile noastre individuale/izolate ne pot face să ne controlăm viaţa, să-i impunem noi înşine direcţiile.

Omul cu idei (cum îl denumeşti tu) ori idealistul este divizat în a răspunde la această întrebare. Din multitudinea de diviziuni, dată de diversele curente de gândire, eu voi reţine doar pe cea care mă interesează: viaţa e un nonsens în esenţă şi la scară universală nu suntem altceva decât gunoaie cosmic, infinit de mici, ce se îndreaptă inevitabil spre o putreziciune lentă, într-o dulce colcăială de viermi flămânzi de graşi ce-ţi sunt tovarăşi în nefiinţă ori veşnicie.

Te îndoieşti acum. Nu? Îţi spui tu – e asta gândirea unui idealist, pare mai degrabă gândirea unui fatalist pur sânge! Nu te pripi a trage concluzii – afirmaţia e doar punctul de plecare a ceea ce voi exemplifica în concret în rândurile viitoare.

“Tu eşti cu capul în nori, nu ştii pe ce lume trăieşti”, m-a catalogat o studenta de anul 2 de la Litere, şi pentru ce? Pentru că am îndrăznit să o provoc într-o discuţie asupra naturii şi fundamentului vanităţii umane. Îm conversaţia cu această domnişoară (căreia din greşeală i-am ataşat prematur o dragoste pentru literatură) încercam să îi aflu părerea  asupra posibilităţii de a atinge un respect de sine atât de ridicat încât să nu-ţi pese de părerile celorlalţi când te percep eronat ( percepţie-nota bene!)

Am ajuns la următoarele concluzii:

–     Vanitatea ( în sensul restrâns- părerile celorlalţi despre tine) ar trebui să te intereseze doar în relaţiile cu cei egali ţie;

–     Vanitatea nu trebuie  să te intereseze în raport cu cei inferiori ţie;

–     Vanitatea trebuie înlăturată pentru a putea atinge un respect de sine ridicat: nu supraomul lui Nietzsche ar fi posesorul unui astfel de respect de sine ridicat, ci îl voi redenumi omul lucid.

„Percepţia celorlalţi” – e un paradox că ne interesează aşa ceva, din moment ce o astfel de percepţie e indirectă şi dintotdeauna se face prin raportare la sine, adică cel ce ne percepe o face dintotdeauna prin percepere la el însuşi – astfel ne vedem percepuţi/judecaţi prin raportare la valorile celuilalt, pe care e posibil să nu le împărtăşim, prin urmare percepţia e lovită din start de nulitate absolută.

Aşadar e benefică vanitatea (repet cu sensul restrâns de părere a celorlalţi) măcar pentru dezvoltarea/motivarea în machiavelismul vieţii? Ori, din contra, eşti într-o luptă fără izbândă, într-o utopie de a te face înţeles, când cei faţă de care te vrei a te face înţeles, nu te percep decât prin raportare la sine???

Evrika! Cheia de boltă a întregii vieţi!

Raportarea la sine – deocamdată alte precizări. Am explicat anterior inutilitatea acordării de atenţie vanităţii, şi am deplasat centrul discuţiei spre respectul de sine. Un om cu respect de sine ridicat nu se închină în faţa nimănui, fie el om sau zeu, susţinea un gânditor. Sinele sănătos îţi poate coordona viaţa într-o direcţie sănătoasă, plină de armonie. Vorbesc aici de oamenii inteligenţi, nu de mediocri.

Teza nulităţii absolute pe care am acordat-o vanităţii nu poate să nu fie completată de justificările anterioare. Frivola Nastaşa, parcă, a lui Tolstoi, nu era oare o creatură concretă a vanităţii pusă perfect în evidenţă în Război şi pace? Dar mândria oare nu e vanitate? Vanitatea sub înţelesul restrâns trebuie înlăturată, dar vanitatea cu înţeles de mândrie e benefică însă doar când e însoţită de o cunoaştere lucidă, corectă a propriei tale valori – altfel rişti să cazi în extrema autosuficienţei, automulţumirii şi erorii.

Există un principiu în drept – error comunis facit ius – eroarea comună e generatoare de efecte juridice, (de exemplu doi tineri se căsătoresc în faţa cuiva care se pretinde că e ofiţer de stare civilă, ei sunt de bună credinţă, actele se semnează, căsătoria rămânând valabilă). Ei bine, o astfel de eroare comună caracterizează şi planul fiinţării noastre – îndoctrinarea succesivă de milenii cu diverse norme, fie ele creştine, fie ele de conduită – şi practic a gândi altfel decât majoritatea aduce catalogarea. Şi aici intervine raportarea la sine şi importanţa ei.

Scroll Up

Miercuri, 27 februarie, cetățenii fără carte (de identitate) din Aghireșu, sunt chemați la Primărie de la ora 9 și ceva fix, ca să li se facă!

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Cluj, instituţie publică de interes judeţean care funcţionează sub autoritatea...

Închide