Declarație de dragoste în vremuri de război

Declarație de dragoste în vremuri de război

Am intrat în holul lung, pe pereții căruia se înșirau portetele generalilor naziști trecuți în neființă. Afară ningea cu fulgi mari, acoperind ritmul sacadat al țintelor de pe cizmele care dădeau onorul : eins, zwei, drei, vier, eins, zwei, drei, vier…

În camera de hotel, mă simțeam stingher, străîn. Mă așteptam dintr-un moment într-altul să intre peste mine un jandarm idiot care să mă întrebe de ce dorm fără mască de protecție.

Irina cobora scările aidoma unei feline în călduri. Crăpătura provocatoare a rochiei, pe mode hai sictir, mă lăsa permanent fără aer. În surdină, auzeam vocea unei disperate, care anunța la un radio, nici pe departe liber, număul de covizi, din care atîția morți.

– -Hristosul mamii voastre de nelegiuții, spun cu o voce care a sunat ca pocnetul produs de scuipatul unui rus din Siberia atunci când temperatura coboară sub – 40 de grade Celsius. Irina nu scoate nici un cuvânt, în timp ce își pregătește un pisol de luptă calibrul 8.

De afară, se aude lugubru, urlet de lup, care mă face să recit fără să clipesc :

Mă veți simți alăturea de voi
Un gram de timp înveșmântat de soartă
Veți pomeni de vremea de apoi
De lupul alb ce v-a trecut de poartă

Irina se apropie si își strivește sânii finuți,  cu rotunjimi indecente, de pieptul meu. Îi strivesc și eu buzele cu un sărut care să o treacă liberă dincolo de timp.

– Irina, te vreau mai mult decât ploaia de vară din arșița nopții, te doresc ca un zeu păgân, fără limite sau inhibiții, necondiționat, acum și aici. Aruncăm odată cu hainele și bruma de civilizație de pe noi, având perversitatea de a nu intra în ea, deși valuri fierbinți de plăcere îmi inundau corpul tot mai rapid, spărgându-se în mii de replici cu materializări instantanee.

Dualitate. Două corpuri, o singură iubire, de o blândețe asemănătoare mângâierilor razelor de soare, atunci când răsare din mare. Ascult Bolero și brusc o invit la dans. Mă provoacă privindu-mă intens, eu având compulsia nesăbuită de a o poseda rapid și violent.

Irina știe că dacă o pătrund, voi lăsa ceva și din sufletul meu în ea. Uit de tot și de toate, trăiesc intens doar clipa. Căderi în abis, înălțări sublime.

Pătrund în alchimia Divină ce tocmai se produce și o lipesc pe veci de mie, lâsînd ca esnța mea să o pătrundă. Corpurile devin unul singur, iar sufletele noastre s-au unit pe vecie.

Aud un bubuit cumplit și ușa zboară țăndări la o parte, se aude lătratul Schmeiserului jandarmilor Simt că ceva s-a terminat. Gloanțele pătrund în ea, în mine. Avem deja același sânge. Urlu de furie, sindrom letal al neputinței.

Sufletele sunt împreună. Trăiesc fractal cele 1001 nopți necesare revenirii la viață. Necondiționalitatea iubirii a învins chiar moartea.

La radio, e cod galben murdar.  La ei , e război. La noi, nemurire.. Deoarece unde suntem noi ei nu pot pătrunde, Se anunță din nou, statisticile necrologice.

În viitor în seri târzii, cuminți
Trecuți de val și mângâiați de stele
Când pruncii-or fi deja bătrâni părinți
Și-or bea râzând, la nunți, visele mele.

versuri : Daniel Avram

muzica : Daniel Avram

N.r. Acest text este evident o ficțiune, dar, de cele mai multe ori, viața bate filmul…

-va urma-

 

0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Subscribe To Our Newsletter

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x