Daniel Morar, viitor presedinte

danielVocea Clujului a anticipat in urma cu mai bine de un an : Daniel Morar va candida si va fi un posibil presedinte !

Preşedintele Traian Băsescu a declarat la Adevărul Live că fostul şef al DNA, Daniel Morar, ar fi potrivit pentru a-i succede în funcţie, încadrându-se în “portretul robot” al unui şef de stat.

O să încerc să fac un portret robot. Trebuie să fie un om care deja a probat că a făcut ceva pentru ţara asta, nu poţi să pui un începător, care nu a lăsat nimic de pe urma lui, în vârful statului. Trebuie să fie un politician care să aibă suficientă experienţă politică, care nu a avut nimic în comun cu fostul regim. Eu am învăţat democraţia, hai să alegem unul care vine gata învăţat, crescut în democraţie“, a declarat şeful statului.

„Am convenit că nu voi spune, dar cred că Daniel Morar se încadrează în portretul robot pe care l-am făcut”

Daniel Morar a definit activitatea DNA din 2005, pe atunci Parchetul Național Anticorupție (PNA) printr-o descriere dată la acea vreme într-un raport de evaluare – „o remarcabilă pasivitate și reținere a procurorilor în instrumentarea dosarelor de corupție la nivel înalt”, atitudine care, din punctul de vedere al lui Daniel Morar, trebuia schimbată, și chiar a schimbat-o, într-o primă fază prin revocarea unor procurori din cadrul instituției.

Bilanţul publicat  pe site-ul  DNA este copleşitor :

Condamnări definitive în dosarele DNA

august 2005-1 oct 2012

*1.500 de persoane condamnate definitiv pentru fapte de corupţie

ianuarie-septembrie 2012:

*552 de persoane condamnate definitiv pentru fapte de corupţie

2011:

*298 de persoane condamnate definitiv pentru fapte de corupţie

2010:

*154 de persoane condamnate definitiv pentru fapte de corupţie

Condamnări definitive în dosarele DNA

Perioada: august 2005-1 octombrie 2012

* 11 înalţi demnitari

* 26 de primari, viceprimari, subprefecţi

* 6 membri de Consilii Judeţene

* 24 de magistraţi

* 164 de poliţişti

* 50 de directori de companii naţionale şi instituţii

* 60 de funcţionari ANAF, Garda Financiară Etc

Dosare de corupţie trimise în instanţă

2005 – 2012: 4.700 de persoane trimise în judecată

* 23 de parlamentari

* 15 miniştri şi secretari de stat

* 8 prefecţi şi subprefecţi

* 8 preşedinţi de Consilii Judeţene

* 9 directori de agenţii naţionale

* 40 de şefi de companii naţionale şi regii

* 25 de directori de instituţii

* peste 100 de primari

* peste 50 de magistraţi

* peste 500 de poliţişti, vameşi, inspectori fiscali, comisari de Garda

Financiară

Fraude cu fonduri europene în instanţă

* 400 de persoane trimise în judecată

* prejudiciu total: peste 36 milioane de euro

– ministrii si secretarii de stat au fost inculpati pentru insusirea unor fonduri din ministere;

– unii membri ai Parlamentului au fost trimisi in justitie pentru interventii la diverse institutii publice – ministere, justitie, politie – cu scopul de a rezolva ilegal diverse chestiuni ori pentru finantare ilegala a partidelor politice;

– de regula, primarii, viceprimarii, presedintii si vicepresedintii de consilii judetene, prefectii si subprefectii aflati in vizorul DNA au fost inculpati pentru fraudarea licitatiilor publice in favoarea unor persoane, subevaluarea bunurilor in diverse operatiuni comerciale, fraudarea fondurilor europene sau restituirea ilegala de imobile;

– unii magistrati si ofiteri de politie s-au ales cu condamnari definitive pentru alte fapte de coruptie emiterea de decizii in favoarea persoanelor care au platit mita sau influentarea in acelasi scop a colegilor in procesele penale sau civile;

– vamesii si ofiterii de politie de frontiera au fost inculpati pentru favorizarea traficului de tigari si alcool, iar cei de la Garda Financiara si inspectori fiscali pentru fraudarea de licitatii publice, efectuarea de plati ilegale sau preferential catre diverse societati comerciale, se arata in analiza fenomenului coruptiei in Romania, facuta de Morar.

Daniel Morar sustine ca, de cand e el sef  peste procurorii anticoruptie, instantele au condamnat definitiv 90 la suta din persoanele deferite justitiei de subalternii sai, iar asta dovedeste calitatea actelor de urmarire si validitatea probatoriilor anchetatorilor, noteaza Mediafax.

Prin Floresti nu trece trenul

Scriu in timp ca ma scobesc intre dinti cu ultima scobitoare din casa, savurand resturile...

Închide