Cum batjocorim alegătorii? Politicienii se acuză pentru eşecul din Zona Metropolitană

RATUC (1)Problema legată de transportul în comun ar fi părut să nu se încheie niciodată şi cam aşa stă treaba mai ales acum când vedem cum politicienii se ceartă în continuare, asta doar cu un scop anume, deşi nu mai este cazul; companiile private de transport în comun au prins ciolanul.

Aşa că o scurtă recapitulare nu strică. Deci, de când se discută ideea de Zonă Metropolitană, am asistat la aprobările consilierilor locali pentru înfiinţarea Asociaţiei Zonei Metropolitane de Transport Cluj. Au fost cel puţin trei astfel de încercări eşuate şi asta pentru că discutăm despre diferite nereguli legislative în ce priveşte înfiinţarea ei, dar iată ca în noiembrie 2013 această asociaţie există legal constituită.

Toate bune şi frumoase, demersurile par a continua conform planului, sau cel puţin asta spun aleşii cetăţenilor, astfel că următorul pas a fost transformarea Regiei Autonome de Transport Urban Călători în societate comercială. Consiliul Judeţean Cluj adoptă la rândul său o hotărâre prin care scoate traseele intrajudeţene din Zona Metropolitană de la obligaţia de a participa la licitaţie. Problema a intervenit în momentul în care compania privată de transport, Fany, a dat în jedecată Consiliul Judeţean pe nişte motive cât se poate absurde, la acel moment. Cu toate astea, Consiliul Judeţean revocă hotărârea dată fiind obligată de instanţă căci altfel comunele din Zona Metropolitană ar fi riscat să rămână fară transport în comun de la 1 ianuarie 2014. Ei bine, dacă facem astăzi un calcul, acest lucru nu ar fi fost deloc imposibil, mai ales dacă ne gândim că Primăria Cluj- Napoca a reuşit să transforme regia în societate comercială abia în a doua jumătate a lunii decembrie 2013.

Şi bineînţeles că problemele nu se încheie aici, căci cetăţenii află că defapt fosta regie nu are autobuzele necesare pentru a asigura transportul în comun în Zona Metropolitană şi vine în Consiliu Local cu o propunere de a modifica o taxă specială pentru a câştiga astfel ceva bănuţi în plus din TVA-ul ce ar fi mers către stat şi astfel ar fi avut mai mulţi bani pentru a cumpăra autobuze şi pentru a se dezvolta. De altfel nu punem la îndoială doar faptul că nu ar fi avut autobuzele necesare, dar e cât se poate de clar că nu ar fi avut nici posibilitatea de a veni cu curse din 15 în 15 minute şi cu bani pentru a asigura o linie gratuită în oraş, după cum directorul fostei regii se lăuda primarilor comunelor.

Dată fiind această situaţie, cetăţenii au asistat, cu o pungă de popcorn în braţe, la modul în care se acuză reciproc, domnul Emil Boc cu domnul Horia Uioreanu, precum şi politicienii din PDL si cei din PNL. Dar mai mult, acum PDL acuză inclusiv faptul că reprezentanţii USL din Consiliul Local Cluj-Napoca nu au aprobat schimbarea taxei amintite mai sus, iar evident, acest lucru contravine intenţiei de a moderniza şi suplimenta numărul autobuzelor din parcul auto al fostei regii.

Colac peste pupăză, când lumea deschide ochii şi începe să se întrebe de ce poate RATUC totuşi să intre în Floreşti cu mai multe linii de autobuze la Polus, aflăm că RATUC a renunţat la acest traseu precum şi la celelalte aflate în aceeaşi situaţie. Deocamdtă însă, nu s-a ridicat nici problema faptului că în 2008 când Fany a câştigat pentru prima dată aceste rute din comuna Floreşti, unul dintre adversarii ei era nici mai mult nici mai puţin decât RATUC. Ce căuta RATUC în licitaţie în 2008 când astăzi nu avea voie să intre în licitaţie pentru că nu era societate comercială?

Şi după toate acestea, nu putem să nu ne punem nişte întrebări:

Ce importanţă mai are cine şi ce a făcut?

Pentru ce continuă această şicană oficială şi pe faţă a politicienilor clujeni cand Fany a câştigat un contract cu termen de valabilitate până în 2019?

Dar, mai ales, de ce la Cluj nu putem, sau este atât de dificil să avem Zonă Metropolitană când în alte judeţe merge foarte bine?

Toate acestea, sunt desigur, întrebări retorice.

Srsă foto: www.presalocala.com

Follow me!

Subscribe To Our Newsletter

Amenzi de peste 30 de mii lei şi sancţiuni aplicate de poliţiştii clujeni în zilele de sărbătoare

Pentru creşterea gradului de siguranţă publică a cetăţenilor din judeţul Cluj, în perioada 25-26 decembrie...

Închide