Consilierii locali PNL: ,,nu suntem de acord să fim considerați simple accesorii ale unei mașinării de vot aflate la discreția lui Emil Boc”

,,Ne-am abtinut de la votul bugetului local din sedinta de vineri 15 martie 2013 deoarece nu suntem de acord să fim considerati simple accesorii ale unei masinării de vot aflate la discretia primarului Emil Boc. Democratia, pentru a-l parafraza pe unul dintre părintii acesteia, Benjamin Franklin, nu trebuie să reprezinte doi lupi si un miel care-si votează cina. Democratia înseamnă dialog si dezbatere de idei si nu sufocare prin impunerea majoritătii. La nivel national Emil Boc se plânge că majoritatea sufocă democratia, dar se bucură de majoritate la nivel local.

Noi, consilierii locali ai USL, care am fost prezenti la sedinta de Consiliu local de vineri, considerăm că dreptul nostru la vot a fost încălcat. Acesta este motivul pentru care ne-am abtinut de la vot, dar nu am părăsit sala pentru a exista cvorum si pentru ca bugetul să poată fi aprobat prin majoritate simplă, majoritate  de care, din păcate, domnul Emil Boc dispune după bunul plac. Având în vedere acest lucru, faptul că prezenta noastră a făcut posibilă, prin cvorum, adoptarea bugetului local, considerăm nedemnă atitudinea presedintelui de sedintă care ne-a scos dintre initiatorii proiectelor care au fost aprobate pentru a fi bugetate pe motiv că „oricum consilierii USL se abtin”. Sunt proiecte în interesul comunitătii la care consilierii locali USL si-au adus contributia. Reamintim că abtinerea de la vot face parte din exercitiul democratic, un drept care nu poate fi luat nici chiar de către domnul Emil Boc.

Pentru aceste motive, cerem repunerea în forma initială a acelor proiecte în care consilierii locali ai USL Cluj-Napoca suntem initiatori si care au fost bugetate prin hotărârea CLC de vineri 15 marti 2013.

Pe această cale dorim să-i informăm pe clujeni, că vom servi interesele reale ale comunitătii din care facem parte si, chiar dacă suntem în minoritate, prin dialog si dezbatere vom reusi să impunem si proiectele celor care ne-au trimis să-i reprezentăm în Consiliul local, proiecte atât de necesare dezvoltării municipiului nostru.”

Echipa de Consilieri locali PNL Cluj, comunicat de presă – 20 martie 2013

sursa foto: www.buzznews.ro

Apel catre CSM si Inspectia Judiciara : Verificati Curtea de Apel Cluj !

Le-a trebuit multa vreme celor de la CSM pentru a se sesiza cu privire la...

Închide