Clujul e inima Transilvaniei, iar noi suntem inima Clujului (DISCURS Conferinţa PSD Cluj 2 octombrie 2015)

conf 2 oct discurs close up

Astăzi, 5 octombrie 2015, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca a avut loc Conferinţa Judeţeană a PSD Cluj, unde Remus Lăpuşan a fost confirmat preşedinte al filialei, iar eu am fost delegată drept candidat la Primăria Cluj-Napoca. La eveniment au participat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea şi prietenul și mentorul meu, profesorul Vasile Dâncu, unul dintre oamenii care m-a sfătuit și m-a sprijinit constant. Le mulţumesc pentru încrederea acordată şi susţinerea anunţată! Şi, fiindcă am pornit pe un drum nou, al transparenţei, vreau să fac public discursul pe care l-am susţinut în faţa celor peste 600 de delegaţi prezenţi la Conferinţă. Implicarea comunităţii în toate deciziile pe care le iau vreau să înceapă acum!

 

„Doamnelor și domnilor,

Dragi prieteni,

Acesta va fi un discurs la obiect și destul de scurt.

Scurt pentru că nu avem timp de nesfârșite LAMENTĂRI în care să ne ascundem TEAMA că și de data aceasta vom munci până la epuizare, iar REZULTATELE DORITE nu vor veni.

O să trec direct la subiect: a rămas mai puțin de un an până la alegerile locale, dar sunt SIGURĂ că, DE DATA ACEASTA VOM CÂȘTIGA !

Noi, aici, la Cluj, am făcut, poate, de foarte multe ori o greșeală strategică: am ACCEPTAT discursul ALTORA despre noi. Ne-am simțit puţin vinovați, am ezitat, am încercat să ne apărăm.

Trebuie să înțelegem, ACUM, nu mai târziu, că vremea în care ne apăram A TRECUT. Începând de azi, trecem în OFENSIVĂ!

Nu, nu vă propun să ne înjurăm adversarii. Nu e vorba de a-i denigra în lungi și inutile campanii negative. O fac ei destul și pentru noi.

Vă propun, în schimb, să le prezentăm oamenilor acel PSD Cluj care contează. Acel PSD Cluj în care se înscriu medici și profesori, ingineri și juriști, în care se înscriu oameni care pornesc prima lor afacere, căruia i se alătură tineri, către care vin oameni și din centru, și de la periferii.

Am fost tot timpul o organizație dispusă să asculte. Iar acum suntem și mai dispuși să ascultăm comunitatea, să învățăm de la ea și să o implicăm în decizii. Iar aceasta e mai mult decât o PROMISIUNE.

Clujul e INIMA Transilvaniei, iar noi, dragi prieteni, suntem INIMA Clujului! ACESTA e mesajul pe care trebuie să îl dăm oamenilor.

Mergeți și vorbiți cu un om în fiecare zi. Spuneți-i lucrurile acestea. Chemați-l lângă noi. Arătați-i că aici știm să respectăm oamenii și că, spre deosebire de colegii de prin alte partide, avem empatie. Că avem soluții și le folosim doar atunci când comunitatea le aprobă.

De azi, va deveni mai clar tuturor că suntem o organizație deschisă. Așa cum ar trebui să fie și Clujul. Un oraș deschis și modern. Un oraș capabil să gestioneze modernizarea și să-și proiecteze viitorul.

Este oarecum meritul actualei administrații că a permis dezvoltarea orașului. Bravo lor!

Dar tot în dreptul actualei administrații trecem și haosul, poluarea, deciziile arbitrare, nepăsarea, hoția, șpaga, minciuna!

Dezvoltarea unei comunități se face ARMONIOS ȘI INTELIGENT. Actualul primar și oamenii lui au făcut ATÂT de multe compromisuri cu viața Clujului și a clujenilor, încât nici măcar de rea-voință nu pot fi acuzați. Cred că PUR și SIMPLU resursele lor de înțelegere și competență au expirat.

AJUNGE! Mandatul în alb al dreptei politice în Cluj nu mai este valabil! Dreapta și-a atins limitele la noi în municipiu. Atâtlimita incompetenței, cât și a furtului și a risipei banilor publici, a șpăgilor!

Mergeți în universități, mergeți pe stradă și vorbiți cu tinerii. O să descoperiți o generație conectată nu numai la viața orașului, ci la toate temele occidentale majore. Și veți fi suprinși: O să vedeți că în 90 la sută din cazuri gândim la fel. Către aceşti tineri trebuie să mergem noi. Și către părinții lor. Avem lucruri de făcut împreună. Multe.

Veți spune, prieteni, că noi n-am câștigat de mult timp Clujul. DA, așa e!

De-asta vă propun să ÎNLOCUIM FATALISMUL CU ÎNCREDEREA, ÎNDOIALA cu CERTITUDINEA şi TEAMA cu o ATITUDINE CURAJOASĂ.

Suntem mulți și putem fi ȘI mai mulți. PUTEM fi schimbarea pe care fiecare clujean și-o dorește!

Dragi colegi,

Acesta e cel mai înălțător proiect al vieții mele de politician! Este un angajament luat în anul în care Dumnezeu a făcut familiei mele cel mai frumos dar: pe nepoțica mea, Patricia-Maria!

Haideți ca, împreună, să construim pentru copiii și nepoții noștri acel oraș în care ne dorim să crească și să trăiască!

Și nu uitați: Clujul, dragi prieteni, e inima Transilvaniei. Noi suntem inima Clujului